MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Fiți nebuni molipsitori!
- 9 noiembrie 2006 -

Ați văzut filmul "O minte sclipitoare"? Foarte probabil că da. Premiat cu nu mai puțin de patru statuete Oscar, filmul se numără printre "marii clasici", printre filmele pe care nu se poate să nu le vezi. Având la bază evenimente reale, mai exact viața matematicianului John Forbes Nash (n. 1928 - vezi foto), filmul oferă o memorabilă lecție de viață. Pentru cei care nu l-au văzut, el prezintă viața acestui om, cu "o minte sclipitoare", a cărui carieră se anunța a fi glorioasă, dar, lovit fiind de schizofrenie, a cunoscut apoi o cădere bruscă. Cu eforturi extraordinare, prof. Nash reușește să se redreseze, și, în ciuda bolii, a continuat să mai predea. În seara aceasta am revăzut doar finalul, incitat de o lectură care mi-a atras atenția asupra unui anumit fapt.

Într-una dintre aceste scene de la finalul filmului îl vedem pe prof. Nash, în martie 1994, ieșind după o oră de curs susținută la Universitatea Princeton. Afară îl așteaptă un bărbat care îl abordează. Dar prof. Nash știe deja că mintea îi joacă feste și de atâtea ori a fost văzut vorbind cu personaje imaginare, așa că nu se repede să îi răspundă. În schimb oprește o studentă și o întreabă: "Poți să îl vezi?" Aceasta răspunde: "Da." Repetă: "Ești sigură?" Primind din nou confirmare, prof. Nash se întoarce către bărbat și îi spune: "Iertați-mă. Totdeauna sunt suspicios cu oamenii noi. Acum știu că sunteți real, așa că..." și pornește alături de cel care îi aduce vestea că a câștigat premiul Nobel în Științe Economice.

Recunosc că nu m-am gândit la aceasta până la lectura de care aminteam mai sus, dar într-adevăr, viața prof. Nash este într-un fel viața fiecăruia dintre noi. Asemenea luptei lui împotriva vocilor pe care le auzea, împotriva nălucilor care îi tulburau existența, avem și noi de dus o luptă, doar mutată din spațiul psihologic în cel spiritual. Pentru că cine poate să spună că nu "aude" voci, care adesea se confruntă în minte trăgându-ne nu de puține ori în direcții opuse. Câte fantasme nu ne invadează mintea! Lupta lui Nash, și lupta noastră, este una de discernere. Care este vocea lui Dumnezeu și care a satanei? Care gânduri ne înalță, și care ne coboară în mocirlă? Cum putem ști ce să alegem? Cum putem diferenția dorințele realizabile de plăsmuirile înșelătoare?

Discutând cu bărbatul venit să îl înștiințeze de premiul Nobel, prof. Nash îi spune: "Vezi... sunt nebun. Iau medicamente. Văd lucruri care nu sunt reale. Dar aleg să nu le bag în seamă. Ca o dietă pentru minte." Fiecare dintre noi suntem bombardați cu mii de ispite, stând acasă sau mergând spre stradă. Diferența o face atitudinea față de ele. "Aleg să nu le bag în seamă." În clipa în care am ales altceva, când am ales să le lăsăm să intre în mintea noastră, acceptându-le ca alternative "reale", dăm dovadă de fapt schizofrenie spirituală. Nimeni nu spune că dacă în față vezi un portmoneu plin de bani, căzut din buzunarul cuiva, sau formele mai mult dezgolite ale unei domnișoare, nu este "natural" ca gândul să alunece în anumite direcții. Dar după ce acele gânduri au bătut la ușa minții mele ce fac? Le spun "poftiți" sau "aleg să nu le bag în seamă"?

Discernerii vocilor, dar sub numele de discernere a duhurilor, Sfinții Părinți i-au dedicat numeroase tratate. Este la urma urmelor o artă să știi să alegi ce asculți, sau de ce să asculți. Este interesant, întorcându-ne la momentul din martie 1994, modul în care reacționează prof. Nash: cu toată umilința, apelează la o studentă întrebând-o: "Poți să îl vezi?" Gestul lui, revenind la spațiul spiritual, ne subliniază importanța comunității, la care putem de asemenea apela atunci când este vorba de discernere. A cere sfatul altcuiva (fie el preot, rudă, prieten) atunci când îți este greu să faci o alegere în viață, costă la capitolul mândrie, dar este de multe ori singura soluție, dat fiind că adesea lucrurile se văd mai clar din exterior. Dumnezeu nu vorbește doar în mintea noastră ci și prin gura celor de lângă noi.

Luând în seamă cele de mai sus, văd acum filmul și într-o altă cheie: ca o încurajare de a ne trăi cu curaj și pe față "nebunia" creștinismului, în ciuda râsetelor pe care le putem provoca. Da, și ce dacă avem anumite "ticuri", precum acela de a ne face cruce când trecem pe lângă o biserică? Și ce dacă stăm de vorbă cu îngerul nostru păzitor, cerem mijlocirea sfinților și credem într-o Treime invizibilă? Sunt semne de nebunie pentru lumea modernă în care locuim. Dar aceasta trebuie să ne preocupe mai puțin decât deprinderea acelui "fler" de a distinge ce ne spune Dumnezeu, ce vrea Dumnezeu de la noi.

Mă mai întorc pentru ultima oară la prof. Nash, acum la momentul discursului după primirea premiului Nobel. "Am crezut întotdeauna în numere, în ecuații și în logică", ar fi spus prof. Nash (greu de crezut, sincer cred că discursul a fost dramatizat pentru film, dar să trecem cu vederea). "După o viață întreagă mă întreb ce este într-adevăr logic. Căutarea mea a fost în domeniul fizic, metafizic, cel al închipuirilor și înapoi. Și am făcut cea mai importantă descoperire a carierei mele, cea mai importantă descoperire a vieții mele: doar în misterioasele ecuații ale dragostei poate fi găsită logica rațiunii."

Avem un Dumnezeu care este iubire și care ne-a creat din iubire, pentru iubire. Știm din proprie experiență că uneori din iubire ajungi să faci lucruri nebunești. Dumnezeu și-a jertfit propriul Fiu: ce nebunie mai mare? Un sfânt și-a vândut toate bunurile și le-a dat săracilor; altul s-a lăsat gazat de hitleriști în locul unui tată de familie; o sfântă a ales să moară punând mai presus viața fetiței ei nenăscute: nebuni, nebuni, nebuni! Să fim nebuni este și soarta noastră. A fi k-lumea, în rând cu lumea, are doar aparența rațiunii. Adevărata rațiune o găsim altundeva. Să alegem deci nebunia creștinismului, refuzând să trăim într-un sanatoriu (bisericuță, izolare, spuneți-i cum doriți) și căutând în schimb, asemenea lui Nash, modurile de a ne trăi "boala" între semeni. Aș adăuga: "moduri molipsitoare de a ne-o trăi". Pentru că, evident, obiectivul nostru este să transformăm lumea într-un gigantic sanatoriu de nebuni pentru Cristos.

Radu Capan
www.capan.ro

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire