Reflecția săptămânii
Vorbește pe limba mea
- 26 octombrie 2006 -
Când ne gândim la o grădiniță, ne vine în minte imaginea unor copii gălăgioși, greu de domolit, jucându-se unii cu alții, într-un spațiu încărcat de simbolurile copilăriei: picturi cu personaje din literatura specifică vârstei și multe, multe jucării.
O echipă de psihologi germani lucrează la crearea unei grădinițe speciale. Sala de joacă va fi un salon decorat modern, mobilierul va consta în fotolii, măsuțe și scăunele. Dar, cel mai important aspect, jucăriile vor dispărea. Motivația întocmirii acestui proiect este aceea de a-i învăța pe micuți să relaționeze. În concepția psihologilor respectivi, jucăriile reprezintă mijloace prin care cei mici se pot refugia într-o lume a lor, departe de ceilalți. Dacă instrumentele de joacă nu vor mai exista, copiii vor avea timp să stabilească relații, își vor cultiva virtuți de comunicare interpersonală și, mai ales, vor învăța să se respecte unii pe ceilalți.
Mă amuză când mă gândesc la ceea ce se va întâmpla acolo. Îmi imaginez ceata de copilași îmbrăcați în costume, fiecare cu câte o revistă de știință în mână, discutând despre subiecte diverse: globalizare, poluare, conflictul iudeo-islamic, ecumenism, diversele curente psihologice și filosofice. Apoi, într-o altă zi, dezbătând problemele lor emoționale și pe cele legate de sexualitate în mariaj. Uneori și eu mă gândesc la copiii pe care-i voi avea și la felul în care îi voi învăța zicala lui Freud: "Un eu normal e o ficțiune ideală" sau faptul că omul e un sistem bio-psiho-socio-spiritual. Râd de mine însumi, socotesc ideea mea patologică și o înlătur.
Comunicarea nu se reduce la cuvintele rostite. Nici dacă adăugăm gesturile și tonalitatea limbajului, comunicarea nu-și găsește definiția completă. Atunci când doi prieteni sunt implicați într-un joc sportiv, ei caută nu doar o formă de relaxare, ci și una de comunicare. Doi parteneri pe ringul de dans își transferă unul altuia informații afective, deci comunică. Microbiștii din tribune au și ei forme, uneori primitive, de a comunica atunci când urmăresc împreună un meci al echipei favorite. La fel și copiii. Sfera ludică este singura care are menirea să le împlinească copilăria și să-i pregătească pentru viață. Prin jocuri, micuții comunică mai bine decât prin orice alt mijloc.
Pentru a le dezvolta abilitățile de comunicare copiilor, ar trebui să pătrundem în lumea lor. Să ne însușim limbajul lor, prin toate formele. Să le învățăm jocurile și să ne folosim de ele în scopul transmiterii mesajelor ce le vor fi apoi utile.
Cam același lucru s-a întâmplat în lumea noastră. Adam și Eva erau maeștrii comunicării. Cunoșteau graiul lui Dumnezeu și al tuturor viețuitoarelor. Păcatul a restrâns sfera cunoașterii și implicit pe cea a transferului de informații. Păcatul a fisurat comunicarea cu divinitatea și a oamenilor unii cu alții. Dar Isus a coborât în lumea noastră. În grădinița noastră. S-a folosit de jucăriile noastre pentru a ne transmite mesajul împăcării. Domnul Isus a vorbit pe limba noastră. Și încă vorbește. De aceea, Domnul Isus Cristos poartă în dumnezeiasca-I Persoană atât premisa cât și mobilul comunicării noastre autentice. Astăzi încă se aude glasul Lui. Și credeți-mă pe cuvânt, Isus Cristos vorbește pe limba mea, pe limba noastră.
"Doamne Isuse Cristoase, din încăperile pline de jucării ale sufletelor noastre, Te chemăm să ne vorbești pe limba noastră! Și, prin Cuvântul Tău, metamorfozează-ne, Doamne, din copii în fii ai Tatălui Ceresc!"
Andrei Pătrîncă