MEDITAŢII

Un fel de prostituţie
- 12 octombrie 2006 -

Mâine se împlineşte o săptămână de când Papa Benedict al XVI-lea a ţinut o predică în faţa membrilor Comisiei Teologice Internaţionale. Această predică ar putea rămâne în istorie datorită unui cuvânt, relativ dur, folosit de Sfântul Părinte: prostituţie. Navigând pe net am găsit diverse reacţii la folosirea acestui cuvânt: "Nu se poate, chiar le-a spus teologilor că fac prostituţie?", se minuna cineva pe situl unei agenţii de ştiri americane, citind despre predică.

Până nu ne avântăm prea mult în temă, să vedem ce a spus mai exact Papa. A citat în limba latină un pasaj din prima Epistolă a Sfântului Petru: "Castificantes animas nostras in oboedentia veritatis" - "Ne-am făcut caste/curate sufletele prin ascultarea de adevăr" (cfr. 1,22). Apoi a continuat: "Ascultarea de adevăr trebuie să facă sufletele noastre 'caste', şi astfel să ne conducă la cuvintele corecte şi la acţiunile corecte. Cu alte cuvinte, a vorbi pentru a obţine aplauze, a vorbi orientându-ne după ceea ce vor oamenii să audă, a vorbi în ascultare faţă de dictatura opiniei publice, se consideră a fi un fel de prostituţie a cuvântului şi a sufletului. 'Castitatea' la care se referă apostolul Petru înseamnă a nu ne supune acestor standarde, a nu căuta aplauze, ci a căuta ascultarea de adevăr. Cred că aceasta trebuie să fie virtutea fundamentală a teologului, această disciplină chiar aspră a ascultării de adevăr care ne face colaboratori ai adevărului, voci ale adevărului, pentru că nu noi vorbim în acest fluviu de cuvinte de astăzi, ci, cu adevărat purificaţi şi făcuţi caşti de ascultarea de adevăr, adevărul vorbeşte în noi. Şi astfel putem fi cu adevărat purtători ai adevărului."

Cu adevărat, Papa a spus că unii făcând - ceea ce cred ei că este - teologie, practică de fapt "un fel de prostituţie". Altcineva, într-un alt comentariu, exclama cu umor: "Deci teologia rea este cea mai veche meserie din lume?" Cred că putem răspunde afirmativ. Adam şi Eva, primii care au făcut teologie (în sensul larg al cuvântului, adică de "a vorbi despre Dumnezeu"), au ajuns să facă teologie rea, nu sub dictatura opiniei publice (inexistentă pe atunci), ci datorită ascultării incorecte: în locul ascultării de adevăr ei au ascultat de minciună, de minciuna şarpelui. Teologia rea continuă să fie o "meserie" practicată şi astăzi de unii. Mesajul le sună foarte bine şi acelor preoţi care, vorbind despre Dumnezeu (făcând teologie) în predici, caută aplauze sau spun ce vor oamenii să audă.

Dar intenţia mea nu este să vorbesc despre prostituţia unor teologi sau a unor predicatori. Ca în numeroase ocazii, cuvintele Papei conţin un mesaj şi pentru cei cărora nu le-au fost adresate direct. Că le vorbeşte Episcopilor din Ghana sau că se adresează teologilor, există un mesaj pentru fiecare dintre noi. În cazul predicii noastre motivul este faptul că fiecare dintre noi suntem chemaţi să facem teologie. Nu, nu teologia, nu mă refer la studii, ci din nou la sensul general: fiecare suntem chemaţi să vorbim despre Dumnezeu. Cu cuvântul şi cu fapta. Când teologia noastră este una rea, ajungem şi noi să facem "un fel de prostituţie". Şi cât de des nu ne lăsăm ademeniţi de aplauzele (mă rog, de aprecierile) altora; de câte ori nu alegem să nu luăm taurul de coarne, spunându-i semenului ce vrea să audă şi nu ce trebuie să audă; şi cum ne aliniem curentelor, modelor, trend-urilor zilei, că doar nu vrem să facem notă discordantă! Pentru mulţi creştini de astăzi acest "fel de prostituţie" este o problemă serioasă, dar probabil insuficient meditată. Îmi amintesc că acum câteva săptămâni veneam din oraş cu copiii, şi luasem o carte mare de activităţi pentru copii, pe care pe copertă scria cu litere de-o şchioapă "Vechiul Testament". Fetiţa cea mare o ţinea strâns la piept, şi oricine trecea pe lângă noi pe stradă îi putea citi titlul. La un moment dat i-am întors-o, jenat. Dar apoi m-am simţit ruşinat pentru gestul murdar pe care îl făcusem. Acum îmi înţeleg necurăţia simţită atunci ca "un fel de prostituţie". Şi am dat un exemplu blând dintre numeroasele mele prostituări.

Există o prostituţie a trupului şi una a sufletului, o ştim bine. Să ne amintim cuvintele lui Isus: "Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui" (Matei 5,28). Ce uşor ne putem prostitua sufletele! Şi nu doar privind la femeie. De fiecare dată când ascultăm de minciună, ne pătăm castitatea... practicăm "un fel de prostituţie a sufletului". Pentru Isus, sufletul este mai important decât trupul (Matei 10,28), dar câţi dintre noi acordăm "igienei" sufletului măcar atâta timp cât igienei corporale? Personal, după predica de vinerea trecută a Papei am reflectat mai mult asupra "castităţii / curăţiei sufletului prin ascultarea faţă de adevăr". Poate nu aş fi făcut-o dacă Papa nu ar fi folosit cuvântul prostituţie, dacă în mintea mea nu s-ar fi insinuat întrebarea: "nu cumva sunt un prostituat?" Tocmai faptul că ideea de prostituţie îmi repugnă m-a făcut să reflectez la cantitatea în care există ea în viaţa mea, în gesturile mele, în cuvintele mele, în inima mea. Poate rândurile de mai sus vă vor îndemna şi pe Dvs la o analiză similară (sper cu rezultate mai bune). Dacă da, un sfat de final: rezistaţi tentaţiei de a legifera prostituţia în for intern.

Radu Capan
www.capan.ro