MEDITAŢII

Strămoşii mei
- 20 aprilie 2006 -

Când eram mic, un prieten al părinţilor, pictor, mi-a făcut un portret. Impresionat, am vrut să fac şi eu ceva asemănător, dar ştiam că nu puteam. Atunci am şters portretul făcut în creion, dar nu de tot, şi, cu un pix, am urmat contururile lăsate de pictor, ca portretul să poarte amprenta mea.

Adesea vrem să facem lucrurile după capul nostru, să ne urmăm propriile idei, iar când suntem chemaţi la ascultare de Dumnezeu, prin părinţi, prin soţ ori soţie, chiar prin copii ori prin alţii, ne e greu să renunţăm la planurile făcute, care, chiar dacă nu sunt cele mai bune, sunt ale noastre.

În genealogia lui Isus pe care o trasează, Sf. Luca ne spune că Mântuitorul era "fiul lui Adam" (Lc 3, 38), primul om care nu a vrut să asculte de Dumnezeu, ci să îşi urmeze propriile idei, iar rezultatul ne este cunoscut. Cine va putea vreodată înţelege acest mister de necuprins al iubirii dumnezeieşti: Fiul Tatălui Ceresc, Dumnezeu, se face Fiu al Omului, al creaturii Sale care s-a supus păcatului?

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, la nr. 75, spune: "Omul, ispitit de diavol, a lăsat să i se stingă în inimă încrederea în Creatorul său şi, neascultându-L, a vrut să devină «ca Dumnezeu» fără Dumnezeu, şi nu potrivit lui Dumnezeu (Gen 3, 5)."

Adam şi Eva, acceptând să dialogheze cu Ispititorul, i-au permis să le ucidă în inimă floarea încrederii în bunătatea Creatorului, Tatăl nostru, şi să le sădească buruiana neîncrederii, iar când Dumnezeu este alungat din centrul vieţii noastre, ea devine searbădă şi moare, pentru că nimic, absolut nimic, nu-L poate înlocui pe Dumnezeu, oricâţi înlocuitori am căuta!

Neîncrederea merge mână în mână cu îngrijorarea şi frica. Nu degeaba Isus repetă neobosit: "Nu te teme! Nu vă temeţi!" Când ne lăsăm stăpâniţi de frică, ne închipuim singuri şi neputinţa pe care ne-o descoperim ne copleşeşte şi ne zăpăceşte, făcându-ne să pierdem din vedere ţelul, care este Dumnezeu! Dar când ne lăsăm cu încredere în mâna Tatălui, ca nişte copii, nu trebuie să ne mai temem de nimic, pentru că suntem în braţele Lui, Care ne iubeşte din veşnicie cu o iubire nesfârşită!

Răspunsul lui Isus la neascultarea până la moarte a strămoşului din care a dorit să se tragă a fost o ascultare "până la moarte, moartea pe Cruce", cum ne aminteşte Sf. Pavel (Fil 2, 8). Prin Înviere, Isus i-a eliberat din moarte pe Adam şi pe Eva, ca să ne aducă aminte de adevărata noastră origine, care e din Tatăl.

Drept încheiere, finalul mesajului de Paşti adresat Urbi et orbi, Romei şi lumii, de către Sf. Părinte Benedict al XVI-lea anul acesta: "Să nu se teamă omenirea celui de-al treilea mileniu să îşi deschidă inima către El. Evanghelia Sa va satisface pe deplin setea de pace şi de fericire ce se află în inima fiecărui om. Cristos acum este viu şi păşeşte cu noi. Imens mister de iubire! Christus resurrexit, quia Deus caritas est! Alleluia!"

Andrei Goţia