MEDITAŢII

Întuneric şi lumină
- 30 martie 2006 -

Sf. Ioan al Crucii scria: "Să trăim în credinţă şi speranţă, chiar dacă ne aflăm în noapte; Dumnezeu apără sufletul doar în acest întuneric. Aruncaţi-vă grijile asupra lui Dumnezeu, căci El are grijă de voi."

Ultima parte este un citat direct din prima Scrisoare a Sf. Petru: "Smeriţi-vă aşadar sub mâna puternică a lui Dumnezeu ca să vă înalţe la timpul potrivit, aruncând asupra Lui toată grija voastră, căci El Însuşi Se îngrijeşte de voi" (1 Petru 5, 6-7).

Cu siguranţă fiecare am trecut prin momente de întuneric interior, când lumina care ne conducea până atunci parcă s-a stins. Încercarea este mai grea mai ales când, având conştiinţa că am urmat drumul arătat de Dumnezeu, ajungem la (ceea ce pare) o fundătură. Un inevitabil "De ce?" ne scapă. Ce vrea Dumnezeu să ne spună? Încotro să ne îndreptăm?

Scott Hahn, un renumit biblist american, a fost întrebat de curând în timpul unei conferinţe: "Cum de vorbiţi despre Dumnezeu, când El este responsabil pentru moartea atâtora în lume: cât de mulţi oameni au murit în numele Lui sau din cauza Lui...?!" Răspunsul a venit prompt: "Dumnezeu este responsabil pentru o singură moarte: cea a Fiului Său Preaiubit pe Care L-a oferit pentru răscumpărarea noastră!"

Certitudinea noastră de fiecare clipă trebuie să fie că Dumnezeu ne iubeşte din veşnicie cum nu ne poate iubi nimeni, nici părinţii, nici soţul ori soţia, nici copiii şi că tot ceea ce ni se întâmplă are un sens, că e spre binele nostru. Fără îndoială, când umbrele ne apasă, când reperele ni se zdruncină, când lacrimile ne împăienjenesc ochii şi ne îngreunează inima, când disperarea ne încolăceşte speranţa, ne e foarte greu, ne speriem şi mai că abandonăm lupta, dar tocmai în aceste momente de încercare Dumnezeu ne este mai aproape şi ne întăreşte: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele şi până la sfârşitul veacului" (Mt 28, 20).

El este iubire, cum ne învăţă Sf. Ioan (1 Io 4, 16) şi cum ne aminteşte Papa Benedict al XVI-lea în prima sa enciclică (Deus caritas est), nu doar atunci când ne trimite consolări, pace şi linişte, ci mereu, şi dacă putem spune aşa, chiar mai mult în momentele de greutate, pentru că tocmai atunci avem mai multă nevoie de El! Cum ne-am putea îndoi de iubirea Lui, demonstrată pe Calvar şi prezentă, pentru cel care stă să o vadă, în fiecare clipă a vieţii noastre? El este Tatăl nostru Care ne-a chemat la viaţă şi Care ne cheamă la fericirea veşnică pe fiecare.

Maeştrii vieţii spirituale ne învaţă că, în aceste momente de întuneric, ispita de a lua hotărâri este foarte mare, iar rezultatul acestei pripe poate să ne ducă la o prăpastie nebănuită. Cu smerenie să ne lăsăm în mâna Celui Care ne iubeşte şi să aşteptăm să răsară din nou soarele, când putem vedea din nou ce drum e de luat. Isus îi spunea Sf. Faustina despre valoarea acestor momente de greutate: "Nu răsplătesc rezultatele bune, ci răbdarea şi greutatea acceptată de dragul Meu."

O altă ispită care se iţeşte este închiderea în sine. Monseniorul V. Ghika îi sfătuia pe cei apăsaţi de greutăţi să-i caute pe alţii aflaţi într-o situaţie similară ori mai grea, să-i mângâie şi să-i ajute. Acest remediu activ este adesea de mare ajutor în dimensionarea corectă a propriei dificultăţi şi poate oferi mângâieri şi lumină chiar celui care le dă.

Cel Care este lumina lumii (Io 8, 12) şi a biruit întunericul ne cheamă astfel şi pe noi, chiar în momentele noastre de întuneric, să fim lumina lumii (Mt 5, 14)!

Andrei Goţia