MEDITAŢII

Suflete de copil
- 23 octombrie 2003 -

În urma cu câteva săptămâni un coleg de-al meu celebra undeva o liturghie de început de an şcolar. La ofertoriu a venit un grup de copii purtând fiecare câte ceva. Printre ei era şi unul de la grădiniţă de vreo patru anişori. Purta în mână o lumânare. Îi dă părintelui lumânarea. Apoi, cu o naturaleţe copleşitoare şi, fără să se sfiască, îl întreabă pe preot: "Dar pe tine cum te cheamă?" Părintele a rămas parcă fără cuvinte în faţa unei asemenea banale şi totuşi curajoase şi sincere întrebări. I-a spus simplu: "Pe mine mă cheamă părintele Mihai." Dar a rămas marcat de întrebare. Părintele a venit acasă şi ne-a povestit întâmplarea. Ascultându-l, parcă toţi l-am îndrăgit pe acest copilaş, fără să-l fi văzut vreodată, pentru naturaleţea lui. Mai apoi am povestit şi eu altora acest episod. Şi încă cu mare plăcere am făcut din acest copilaş un erou. Oare de ce? Pentru că în acest copilaş domnea simplitatea, sinceritatea, coerenţa şi naturaleţea, virtuţi unanim apreciate. Lui nu i-a fost frică de nimic. Nici măcar nu s-a gândit: "Oare ce-o sa zică lumea?" Prin gestul şi întrebarea copilaşului vedem parcă afirmaţia lui Isus: "De nu veţi deveni ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor."

În această lună eu sunt marcat de două persoane, de două sfinte care poartă acelaşi nume: Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi Sfânta Tereza de Calcutta. Ambele au trăit în aceeaşi măsură acest citat: "De nu veţi deveni ca pruncii nu veţi intra în împărăţia cerurilor". Mai mult, sunt două sfinte pe care şi eu şi orice creştin poate să le imite foarte uşor.

Eu ştiu că nu voi putea predica niciodată ca Sf. Ioan Gura de Aur, nu voi fi teolog ca Sf. Augustin sau Sf. Toma, nu voi reuşi să fiu martir ca Sf. Laurenţiu sau ca Sf. Lucia, nu voi putea să trăiesc sărăcia ca Sf. Francisc, nu voi face minuni ca Sf. Anton, nu voi avea stigmate ca Sf. Gema Galgani, nu voi putea citi în suflete ca Sf. Padre Pio, nu voi fonda mănăstiri ca Sf. Tereza de Avila, dar voi putea trăi simplitatea şi dăruirea acestor două sfinte.

Amândouă aceste sfinte au ceva din sinceritatea acelui copilaş, amândouă au trăit pur şi simplu evanghelia, dar într-un mod total şi coerent. Nici una nu a realizat lucruri imposibile sau pe care noi nu le-am putea înfăptui, dar au excelat în a-i iubi pe ceilalţi, lucruri la îndemâna oricui.

Amândouă aceste sfinte au excelat în sinceritate şi coerenţă, două valori de care azi mulţi se tem. Sau sunt considerate anacronice şi desuete pentru tipurile moderne. Auzim adesea expresii, care denotă o frică de sinceritate şi de coerenţă, de genul acesta: "dacă sunt sincer, mă iau alţii de fraier", sau "nu se poate azi să nu minţi chiar deloc..." sau "evanghelia trebuie interpretată, nu luată chiar întocmai". Şi totuşi, toată lumea acceptă şi apreciază persoanele sincere şi coerente. Drept dovadă, în lumea noastră de azi, putem vedea cât de mult sunt iubite şi apreciate aceste două sfinte. Vedem că sunt apreciate nu numai de creştini, ci de orice om de bună credinţă. Ne plac tuturor prietenii sinceri şi suferim când ne simţim înşelaţi în aşteptări. Aplaudăm la scenă deschisă persoanele a căror viaţă e un discurs coerent, dar detestăm toţi prefăcătoria şi fariseismul la orice nivel.

Aceste două sfinte prin simplitatea şi coerenţa lor parcă vor să ne spună: "Ceea ce am făcut noi, puteţi face foarte uşor şi voi". Aceste două modele excepţionale (care n-au realizat lucruri excepţionale) sunt ca un strigăt în lumea noastră complicată şi prea nesinceră: "Vai vouă fariseilor!... vai vouă descurcăreţilor!..." dar şi "Fericiţi cei curaţi cu inima!... De nu veţi deveni ca pruncii nu veţi intra în împărăţia cerurilor!"

Vai, ce frumoase, copleşitoare până la lacrimi, sunt fiinţele sincere şi pline de simplitate: copilul cu lumânarea, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfânta Tereza de Calcutta!

pr. Iosif Dorcu