MEDITAŢII

Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul XIV

CÎT DE ARZĂTOR E DORUL UNORA
DUPĂ SFÎNTUL TRUP AL DOMNULUI CRISTOS

Glasul ucenicului

1. Cît de necuprinsă este mulţimea bunătăţii tale, Doamne, pe care ai pregătit-o celor ce se tem de tine (Ps 30, 19). Ori de cîte ori îmi aduc aminte, Doamne, de unii dintre credincioşii tăi, cei care se apropie de Taina ta sfîntă cu cea mai mare rîvnă, cu arzătoare evlavie, mă cuprinde nelinişte şi ruşine, căci mă gîndesc la inima mea atît de rece şi de lîncedă, de atîtea ori cînd mă apropiu de tine; îmi amintesc cît de searbăd şi nesimţitor rămîne sufletul meu; îmi dau seama că nu mă înflăcărez cîtuşi de puţin înaintea ta, Dumnezeul meu; înţeleg că nu mă las sorbit cu totul de iubirea ta, aşa cum au fost şi sînt toţi cei pe care dorinţa înflăcărată de a se împărtăşi cu tine în preasfînta Taină a iubirii îi făcea să verse lacrimi fără încetare; cei care nu puteau suferi despărţirea de tine, tînjind cu tot trupul şi sufletul lor după tine, izvorul cel viu a toată dulceaţa; ei nu-şi puteau astîmpăra setea şi foamea altfel decît împărtăşindu-se, în deplină bucurie şi cu toată rîvna spiritului lor, din Trupul tău, Doamne.

2. O, cu adevărat fierbinte credinţa aceasta a lor, dovadă, fără doar şi poate, a preasfintei tale prezenţe! Asemenea suflete, cu adevărat, îl recunosc pe Domnul şi Dumnezeul lor la frîngerea pîinii (Lc 24, 30; 31, 35) şi inima lor este aprinsă de flacăra cea mai puternică, căci Isus le însoţeşte paşii pe cale. Cît de departe sînt eu de această înflăcărare şi de această evlavie, cît de puţin mişcat sînt de dorul şi dorinţa care-i însufleţeşte! Fie-ţi milă de mine, ca de un cerşetor sărman, Isuse bune, Domn blînd şi iertător: ajută-mă ca, din cînd în cînd, să mă pot bucura şi eu de cîte o fărîmă măcar din rîvna arzătoare a inimilor credincioase, acelea ce se împărtăşesc cu dragoste mistuitoare din Taina ta sfîntă; fă ca astfel credinţa mea să capete reazem şi întremare, nădejdea mea în bunătatea ta să sporească, iar iubirea - din plin aprinsă de gustarea acestei mane cereşti - să nu mai cunoască asfinţit niciodată.

3. Stă în puterea îndurării tale să-mi împărtăşeşti pînă şi acest har, cercetîndu-mă cu duhul înflăcărat al iubirii şi bunăvoinţei tale, la timpul cuvenit. Căci şi dacă nu mă număr printre aceia care se simt mistuiţi în inima lor de dorul înflăcărat al împărtăşirii cu tine, dorinţa mea rămîne aceea de a mă putea şi eu aprinde cumva din una şi aceeaşi flacără: mă rog ţie, cu toată stăruinţa, să mă primeşti cu toate acestea şi pe mine, nevrednicul, în rîndul celor ce te iubesc cu flacără nestinsă, să pot face şi eu parte din preasfînta lor ceată.