MEDITAŢII

Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul VII

CERCETAREA CUGETULUI ŞI HOTĂRÎREA
DE ÎNDREPTARE

Vocea Domnului iubit

1. Mai presus de toate, preotul lui Dumnezeu să se apropie de sfîntul altar - spre a aduce Jertfă şi a se hrăni cu ea -, în duh de desăvîrşită smerenie, cu inima plină de evlavie şi cugetul adînc plecat în rugăciune, însufleţit de o credinţă neclintită şi de gîndul drept şi curat de a cinsti pe Domnul. Cercetează-ţi, aşadar, cu luare aminte conştiinţa, şi - pe măsura putinţelor tale - curăţă-ţi şi luminează-ţi cugetul prin adevărată căinţă şi smerită mărturisire, astfel încît nimic să nu te mustre, nimic să nu te apese în suflet împiedicîndu-ţi paşii spre sfîntul altar. Vie să fie, în cugetul tău, părerea de rău pentru toate păcatele vieţii tale trecute, ca şi pentru abaterile zilnice, de care să te căieşti şi pe care să le deplîngi în chip deosebit. Dacă timpul îţi îngăduie, în adîncul inimii tale, mărturiseşte lui Dumnezeu, una cîte una, toate acele mici metehne şi scăderi pe care boldul rău al patimilor ţi le stîrneşte în suflet.

2. Căieşte-te şi plîngi pentru că eşti încă atît de mult legat de trup şi de pămîntul acesta; pentru că eşti încă atît de neînfrînat şi supus imboldurilor firii; atît de uşor de strunit de oricare din poftele cărnii; cu porţile simţurilor atît de lipsite de apărare; atît de des prins în laţul închipuirilor; atît de uşor aplecat spre risipire în afară; atît de lăsător faţă de cele lăuntrice; atît de slobod la rîs şi atît de aplecat spre împrăştiere; atît de învîrtoşat şi împietrit, lipsit de lacrimi şi căinţă; atît de iute alunecînd spre delăsare şi spre măgulirile trupeşti; atît de trîndav cînd e vorba de rîvnă şi disciplină; cu ochii şi urechile atît de dornice de noutăţi şi lucruri frumoase; atît de puţin iubitor al celor smerite şi mici; atît de rîvnitor la avere multă; atît de strîns şi zgîrcit cînd vine vorba să dai de la tine; ţinînd atît de straşnic la ale tale; atît de nestăpînit la vorbă; atît de plecat spre limbuţie; atît de nepotrivit în purtări şi în fapte; atît de pornit spre ale gurii şi stomacului; atît de surd la cuvîntul lui Dumnezeu; atît de grăbit la odihnă, atît de încet la muncă; atît de ager la vorbe de clacă; atît de leneş la slujirea lui Dumnezeu prin rugăciune; atît de zorit s-o sfîrşeşti, atît de risipit cu gîndul cît timp o săvîrşeşti; împrăştiat la citirea sfinţilor psalmi, greoi cu sufletul la sfînta Liturghie; rece la sfînta Împărtăşanie; atît de des risipit cu mintea, atît de rar recules cu adevărat întru tine; atît de uşor stîrnit la mînie, atît de plecat spre mustrarea celorlalţi, atît de iute să-ţi judeci aproapele, atît de aspru în vorbă; atît de voios cînd toate merg bine, atît de slab şi bicisnic la încercare; atît de plin de bune hotărîri, pe care însă atît de rar le aduci la îndeplinire.

3. După ce ai mărturisit şi deplîns, din adîncul sufletului, toate aceste păcate şi cusururi, şi altele asemănătoare lor, ia o hotărîre dîrză de îndreptare a întregii tale vieţi şi de propăşire neabătută pe calea binelui. Apoi, în duhul unei depline lepădări de sine, jertfeşte-te singur, pentru totdeauna şi cu totul, în cinstea numelui meu, pe altarul lăuntric al inimii tale, încredinţîndu-mi, adică, fără nici o şovăire, trupul şi sufletul tău; doar astfel te vei învrednici a primi, cu rod deplin, Sacramentul Trupului meu.

4. Căci nu poate fi jertfă mai cuvenită şi împăcare mai vrednică pentru spălarea vinilor tale decît să te dai pe tine însuţi cu totul, în cuget curat, o dată cu jertfa Trupului lui Cristos, la sfînta Liturghie şi în sfînta Împărtăşanie. Dacă omul face tot ceea ce îi stă în putere, căindu-se cu adevărat şi venind să-mi ceară harul iertării, toată vina lui va fi spălată: Viu sînt Eu, zice Domnul, nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; căci nu-mi voi mai aminti de-acum înainte de păcatele lui (Ezech 33, 11; 18, 22).