MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLVIII

DESPRE ZIUA VEŞNICIEI ŞI
STRÎMTORĂRILE VIEŢII DE FAŢĂ

1. O, fericit lăcaş al cetăţii cereşti! O, zi luminoasă a veşniciei, niciodată umbrită de bezna nopţii, pururi scăldată în fulgerul adevărului! Zi a desăvîrşirii, fericită, neumbrită de vreo îngrijorare, niciodată supusă strămutării şi schimbării. O, de-ar putea străluci şi pentru mine ziua aceea, ca să pună capăt tuturor celor trecătoare! Sfinţilor din ceruri ea le luminează cu lumină, iar nouă, celor ce sîntem pe drum, aici pe pămînt, ne licăreşte numai de departe, ca într-o oglindă.

2. Locuitorii cetăţii cereşti o cunosc şi ştiu cît este de fericită; suspină cu durere, aici pe pămînt, fiii Evei, căci ştiu cît de amarnică şi urîtă este petrecerea omului în această vale de lacrimi. Zilele vremii de acum sînt puţine şi rele, pline de durere şi de amărăciune: omul se pîngăreşte cu multe păcate, cade în laţul multor patimi, e cuprins de numeroase temeri, frămîntat de multe griji, risipit încoace şi încolo de multe fleacuri şi lucruri fără rost, amăgit de multe năluciri, împresurat de nenumărate rătăciri, apăsat de povara multor ispite, moleşit de plăceri, chinuit de amar, de lipsuri.

3. O, cînd vor lua sfîrşit aceste ponoase? Cînd voi scutura robia jalnică a acestor păcate? Cînd, oare, cugetul meu se va îndrepta spre tine singur, Doamne? Cînd mă voi putea bucura deplin de tine? Cînd voi fi iertat de toată legătura, dezrobit de toate lanţurile care mă ţin la pămînt cu mintea şi cu trupul? Cînd va veni şi pentru mine adevărata pace, pacea netulburată şi pură, pacea dinăuntru şi din afară, pacea neclintită şi desăvîrşită? Bune Isuse, cînd oare voi sta în faţa ta ca să te pot vedea cu ochii? Cînd voi putea privi pe îndelete slava împărăţiei tale? Cînd, în sfîrşit, vei fi pentru mine totul întru totul? Cînd voi putea fi cu tine în împărăţia ta, pe care ai pregătit-o celor pe care-i iubeşti din toată veşnicia? Părăsit, sărac şi stingher sînt în aceste ţinuturi vrăjmaşe, unde, strîns la ananghie, mă războiesc neîncetat.

4. Alină, Doamne, surghiunul meu, uşurează-mi durerea: cu dor inima mea suspină după tine. Tot ceea ce îmi dă spre mîngîiere lumea aceasta nu e decît povară. Doresc fierbinte să mă bucur de tine, dar nu pot ajunge pînă la tine. Aş vrea din toată inima să mă pot lipi de cele cereşti, dar iată, lucrurile pămînteşti mă trag în jos, împreună cu poftele neînfrînate. Cu mintea aş voi să mă înalţ deasupra tuturor lucrurilor trecătoare, trupul însă, în pofida mea, mă sileşte să trag în jos către pămînt. Astfel, nefericitul de mine, mă lupt cu mine însumi. Şi îmi sînt mie însumi povară, căci spiritul mă trage în sus, dar trupul, la rîndul său, mă trage înspre cele de jos.

5. O, ce suferinţă în sufletul meu atunci cînd, privind cu ochiul minţii la cele cereşti, dintr-o dată ispitele trupului, roiuri de gînduri străine năvălesc să-mi tulbure rugăciunea! Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine, nu părăsi la mînie pe slujitorul tău. Cu fulger fulgeră şi risipeşte-le. Trimite săgeţile tale şi tulbură (Ps 70, 12; 143, 6) toate nălucile şi închipuirile vrăjmaşului. Adună toate simţurile mele şi ridică-mă la tine; fă să dau uitării toate lucrurile lumii acesteia; fă să lepăd şi să dispreţuiesc închipuirile păcatului. Ajută-mă, Adevărule veşnic, ca nici o deşertăciune de pe lume să nu mă mai poată ademeni. Vino, dulceaţă cerească, şi spulberă din faţa ta toată necurăţia. Iartă-mă după mulţimea îndurărilor tale, iartă-mă, ori de cîte ori, în timpul rugăciunii, gîndul meu zboară altundeva, nu la tine. Mărturisesc că sînt într-adevăr foarte împrăştiat. Căci deseori nu sînt cu gîndul acolo unde stau cu trupul, ci mult mai mult acolo unde mă poartă închipuirile. Mă las tras aiurea cu gînduri răzleţe. Iar ele mă duc, de cele mai multe ori, încotro mă trage inima. Cu iuţeala gîndului vin peste mine năzăriri plăcute firii, măgulitoare pentru simţuri.

6. Iată de ce, Tu, Adevărul însuşi, ai spus-o răspicat: Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta (Mt 6, 21). Dacă cerul îmi este drag, mă gîndesc bucuros la cele cereşti. Dacă lumea îmi este dragă, mă înveselesc în cele ce ei îi aduc fericirea şi mă întristez de nenorocirile ei. Dacă ţin la carne şi trup, gîndul meu zboară adesea la cele trupeşti. Dacă îndrăgesc spiritul, mă bucur să cuget la cele spirituale. Căci cu plăcere aplec urechea şi vorbesc despre cele ce-mi sînt dragi şi duc cu mine acasă închipuirea lor. Ferice, însă, de acel om care din dragoste pentru tine alungă din inimă tot ceea ce îl leagă de făpturi; cel ce se războieşte cu firea şi-şi răstigneşte poftele trupului, ca să-ţi poată înălţa ţie rugăciune curată, izvorîtă dintr-un cuget nepătat: el se învredniceşte să ia loc în mijlocul corurilor îngereşti, liber de orice legătură trupească, atît pe dinafară cît şi pe dinăuntru.