MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXXIV

CEL CE IUBEŞTE, SE BUCURĂ DE DUMNEZEU
MAI PRESUS DE TOATE BUNĂTĂŢILE PĂMÎNTULUI

1. Dumnezeul meu, adică tot ceea ce am mai scump pe lume! Ce mi-aş putea dori mai mult? Ce fericire mai mare aş putea rîvni? O, ce vorbă dulce şi plină de desfătare, nu însă pentru cel ce îndrăgeşte lumea şi cele ce se cuprind în ea, ci doar pentru iubitorul Cuvîntului. Dumnezeul meu, adică totul. Celui care ştie să-l înţeleagă, Cuvîntul acesta îi este de ajuns; celui care iubeşte, îngînarea lui e o desfătare. Într-adevăr, ajunge să fii lîngă mine, că toate se prefac în plăcere; dacă, dimpotrivă, Tu lipseşti, totul devine searbăd. Tu dai pace inimii, Tu împărtăşeşti odihnă şi tihnă fără margini, Tu eşti sărbătoarea inimii. Tu faci ca, mulţumindu-ne de toate, să te binecuvîntăm întru toate. În afară de tine, nimic nu poate să ne mulţumească multă vreme; ca ceva să fie plăcut şi desfătător e nevoie de darul şi sarea înţelepciunii tale.

2. Poate oare ceva să nu placă celui care te iubeşte? Cît despre cel care nu te-ar iubi pe tine, ar putea oare ceva să-l desfete şi să-l mulţumească cu adevărat? Căci cei ce nu află plăcere decît în înţelepciunea lumească, ori în poftele trupului, sînt lipsiţi, în fapt, de cuminţenie, de vreme ce sînt aşteptaţi la tot pasul de nenumărate amăgiri şi de zădărnicie, încheiate în cele din urmă prin moarte. Dimpotrivă, cei ce păşesc pe urmele paşilor tăi - dispreţuind cele pămînteşti, răstignind poftele trupurilor lor -, cu adevărat înţelepţi se arată, căci de la năluciri deşarte se înalţă la adevăr şi de la carne la spirit. Unora ca aceştia le este dat să prindă cu adevărat gust pentru Dumnezeu şi toată bunătatea făpturilor lui Dumnezeu s-o întoarcă în laudă şi mulţumire Ziditorului a toate. Într-adevăr, alt gust şi altă plăcere descoperă inima omului în Ziditorul tuturor făpturilor; alt gust cu totul în fiinţa făpturilor: uriaşă, într-adevăr, e deosebirea dintre veşnicie şi timp, dintre lumina însăşi, necreată, şi lumina primită prin oglindire.

3. O, lumină veşnică, înălţată mai presus de toate luminile create, trimite aurul razei tale să pătrundă ca un fulger adîncul cel mai ascuns al inimii mele. Spală-mă, umple-mă de voioşie, lămureşte-mă, însufleţeşte cugetul meu cu tăria darului tău, să pot rămîne nedespărţit de tine, în culmea fericirii. Cînd, Doamne, va suna ceasul mult dorit al desfătării, cînd, cu nesaţ, fiinţa ta va fi cu adevărat totul pentru mine? Cît timp nu se va întîmpla aceasta, nu voi cunoaşte nici bucurie deplină. Dar, din păcate, iată, ce durere: omul vechi îşi duce mai departe zilele în mine: nu-i cu desăvîrşire răstignit, nu-i cu desăvîrşire mort; încă se răzvrăteşte şi cîrteşte împotriva spiritului, se războieşte mocnit, încercînd să scuture stăpînirea curată şi paşnică a sufletului.

4. Tu însă, Domnul meu, cel ce stăpîneşti asupra puterilor mării şi potoleşti răzvrătirea talazurilor, vino în ajutorul meu! Spulberă-i pe cei ce mă împresoară cu luptă; zdrobeşte-i cu puterea braţului tău, pururi neînfrînt. Arată-ţi, rogu-te, mărinimia şi slava: căci în afara ta, Domnul şi Dumnezeul meu, nu este pentru mine nici oblăduire, nici scăpare.