MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXX

SĂ CEREM AJUTORUL LUI DUMNEZEU,
AŞTEPTÎND CU ÎNCREDERE
RECĂPĂTAREA HARULUI PIERDUT

1. Fiul meu, Eu sînt Domnul care dau tărie în ziua amărăciunii (Nahum 1, 7). Nu te sfii să vii la mine, ori de cîte ori te vei afla la strîmtorare. Ceea ce stînjeneşte cel mai mult primirea mîngîierii cereşti e faptul că nu te grăbeşti cu rugăciunea. Într-adevăr, mai înainte să-mi cazi mie în genunchi, încerci ici şi colo, alte alinări, uşurare în lucruri din afară, şi toate fără rost; pînă cînd înţelegi că Eu sînt cel ce izbăveşte pe cei ce-şi pun nădejdea în mine, şi că, în afara mea, nu este ajutor puternic, nici povaţă bună, nici tămăduire temeinică. Iar după ce sufletul îşi revine, după furtună, întremează-te în lumina îndurării mele, căci sînt alături de tine (zice Domnul), gata nu numai să refac totul în întregime, dar din belşug să adaug şi prisos, pe deasupra.

2. Doar nu-ţi închipui că ar fi ceva cu neputinţă pentru mine, sau că m-aş putea asemui cu cei ce zic una şi fac alta. Unde ţi-este credinţa? Fii stăruitor şi tare. Fii răbdător şi dîrz: alinarea va veni la timpul potrivit. Aşteaptă-mă, nu te îndoi, căci iată, vin. Şi Eu însumi voi fi tămăduirea ta. Ceea ce te îndurerează e ispita; spaima fără pricină e ceea ce te înfricoşează. Dar ce rost are să fii frămîntat de cele viitoare? doar pentru a adăuga tristeţe peste tristeţe? Ajunge zilei răutatea ei (Mt 6, 34). Zadarnic şi fără rost e să te tulburi sau să te bucuri pentru lucruri ce vor să se întîmple în viitor: căci poate nu se vor întîmpla niciodată.

3. E lucru firesc ca omul să se lase ademenit de închipuire, dar este semnul sufletului slab să se lase prins prea lesne în capcana de amăgiri a vrăjmaşului. Pentru duşman e totuna dacă ademenirea şi nălucirea au vreun temei adevărat, sau sînt scornire curată; dacă te prinde în mreji şi te trînteşte la pămînt amăgindu-te cu lucruri de bine, sau dacă te înşeală cu groaza de cele viitoare. Crede în mine şi nu te îndoi de oblăduirea mea. Atunci cînd ţi se pare că eşti departe de mine, deseori se întîmplă să fiu chiar mai aproape ca niciodată. Cînd te vezi cu totul pierdut, deseori eşti tocmai aproape de a dobîndi vrednicii de seamă. Totul nu-i pierdut numai fiindcă ţi se întîmplă un lucru potrivnic. Nu trebuie să judeci lucrurile după părerea unei clipe, şi nici să te laşi abătut de povara unei greutăţi, oricare ar fi ea, ca şi cînd s-ar fi stins orice licărire de nădejde.

4. Nu te socoti pradă părăsirii, chiar dacă, pentru un timp, îţi trimit, cînd şi cînd, o încercare, ori dacă îţi lipsesc vremelnic inima de mult dorita mîngîiere; nu altul este drumul care duce la împărăţia cerurilor. Şi, fără îndoială, ţie - ca şi tuturor slujitorilor mei - îţi este mai de folos să te oţeleşti înfruntînd potrivniciile, decît, huzurind fără griji, să-ţi meargă toate după placul inimii. Eu văd pînă în adînc toate gîndurile omului: prielnic pentru mîntuirea ta este să fii, din cînd în cînd, lăsat şi fără dezmierdare şi alinare; ca nu care cumva să te încumeţi să gîndeşti lucruri mari despre tine, lăudîndu-te cu isprăvile săvîrşite şi cu ceea ce nu-i al tău. Orice am dat pot lua şi înapoi; şi tot ce am luat pot înapoia cînd vreau.

5. Ori de cîte ori dau, al meu e darul; ori de cîte ori iau îndărăt, nu dintr-ale tale iau: căci a mea e toată dăruirea bună şi tot darul desăvîrşit (Iac 1, 17). Dacă încredinţez umerilor tăi jugul vreunei poveri sau al împotrivirii, nu cîrti, nu te întuneca şi nu pune la inimă; pe loc aş putea să ridic apăsarea oricărei greutăţi, prefăcînd sarcina ta în bucurie. Sînt însă drept, iar tu îmi datorezi recunoştinţă multă, tocmai pentru că săvîrşesc ceea ce săvîrşesc în tine.

6. Judecînd drept şi potrivit cu adevărul, n-ar trebui niciodată să te laşi copleşit de întristare atunci cînd ai de înfruntat o greutate, ba dimpotrivă, ar trebui să te bucuri şi să-mi mulţumeşti: mai mult, s-ar cădea să te bucuri văzînd că nu te cruţ şi te călesc prin suferinţă. Precum m-a iubit pe mine Tatăl şi Eu vă iubesc pe voi (In 15, 9), am spus ucenicilor mei: nu i-am trimis, iată, la bucurii vremelnice, ci la luptă aspră; nu la onoruri, ci la sudalme şi dispreţ; nu la huzur, ci la caznă; nu la odihnă, ci la strînsul unui belşug de roade prin răbdare. Ţine bine minte, fiul meu, aceste cuvinte.