MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul IV

ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU
SE CADE SĂ NE PURTĂM ÎN
SPIRITUL SMERENIEI ŞI AL ADEVĂRULUI

1. Fiul meu, umblă înaintea mea în spiritul adevărului şi - cu inimă curată şi dreaptă - caută-mă fără preget. Cel ce umblă înaintea mea în spiritul adevărului va fi scutit de cursele rele, iar adevărul îl va feri de amăgiri şi de ponegririle ticăloşilor. Dacă adevărul te va dezrobi, vei fi liber cu adevărat, şi de gura lumii n-o să-ţi pese.

2. Doamne, Tu ai dreptate în adevăr: aşa să fie. Adevărul tău să fie învăţătura mea, el să mă păzească şi să mă păstreze nevătămat pînă la sfîrşit, pe drumul mîntuirii. Adevărul tău să mă dezrobească de toate aplecările rele ale inimii şi de orice poftă neorînduită; alături de tine mă voi putea bucura de cea mai mare libertate a inimii.

3. Eu te voi învăţa - zice Adevărul - tot ceea ce este bun şi drept, tot ceea ce îmi face plăcere. Cugetă la păcatele tale, adu-ţi aminte de ele cu părere de rău şi căieşte-te din tot sufletul: pe de altă parte nu te mîndri niciodată cu faptele tale bune. În fapt, eşti un păcătos, supus multor patimi şi stingherit mereu de imbolduri neorînduite. Lăsat în voia ta, pornirile te trag într-una în jos spre nimicuri; iute te împiedici, iute te laşi biruit, iute te pierzi, iute te risipeşti cu firea. N-ai nimic cu care să te lauzi, ba, dimpotrivă, eşti plin de toate cusururile şi metehnele pentru care s-ar cuveni să te smereşti: căci mult mai slab şi mai şubred eşti decît îţi închipui.

4. Aşadar, nimic din ceea ce ajungi să săvîrşeşti să nu ţi se pară mare lucru: nimic grozav, nimic nemaipomenit, nimic minunat, nimic vrednic de laudă. Nimic, într-adevăr, nu poate fi mare; nimic cu adevărat vrednic de laudă şi vrednic de a fi dorit, decît dacă e veşnic. Mai presus de orice, să-ţi placă deci Adevărul neschimbat, cel care nu trece; mai presus de orice, nesuferită să-ţi fie adînca ta nemernicie. De nimic să nu-ţi fie teamă mai mult, de nimic să nu fugi, de nimic să nu te fereşti mai straşnic, decît de viciile şi de păcatele tale: ele să-ţi fie mai nesuferite decît orice altă pacoste sau daună. Sînt unii care nu se poartă sincer în ochii mei: mînaţi de un fel de cutezanţă, de un fel iscoditor şi plin de nesăbuinţă, ar dori să-mi pătrundă tainele, să cuprindă şi să-şi însuşească, de-ar putea, cu mintea, cele mai înalte lucruri ce ţin de dumnezeire, uitînd în schimb să vadă de ei înşişi şi de propria lor mîntuire. Unii ca aceştia, pentru trufia şi necuviinţa iscodirii lor - părăsiţi fiind de mine - cad în ispite şi în păcate grele.

5. Teme-te de judecăţile lui Dumnezeu, cutremură-te cu gîndul la mînia Celui Atotputernic. Nu trece prin ciur lucrările Celui Preaînalt ci, mai curînd, judecă la amănunt fărădelegile tale, cumpăneşte tot ce ai greşit şi cît de mare este binele pe care nu l-ai săvîrşit. Unii îşi pun toată evlavia în cărţi, alţii, în sfintele icoane, alţii, încă, în semne ce se arată la prima vedere, şi în alte purtări bune, de ochii lumii. Alţii sînt mereu cu numele meu pe buze, dar prea puţini îl păstrează în inimă. Sînt şi unii care, luminaţi la minte şi curăţiţi de poftele neorînduite, năzuiesc fără răgaz spre bunurile veşnice: cele vremelnice nu-i încîntă de fel, fără plăcere dau firii cele ce i se cuvin; aceştia înţeleg ceea ce le spune spiritul adevărului, care şopteşte în sufletul lor: îi învaţă să dispreţuiască bunurile trecătoare şi să îndrăgească cele cereşti, să nu se sinchisească de lume; ziua şi noaptea, să caute fără răgaz Împărăţia lui Dumnezeu.