MEDITAŢII

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul XVII

DESPRE VIAŢA MONAHALĂ

1. În multe trebuie să te înveţi să-ţi calci pe inimă, dacă ţii cu adevărat să trăieşti în pace şi bună înţelegere cu ceilalţi. Nu-i lucru uşor să-ţi duci zilele la mănăstire sau împreună cu fraţii sub acoperişul aceluiaşi aşezămînt; nu-i puţin lucru să poţi convieţui fără sfadă şi să-ţi păstrezi statornicia în credinţă pînă la moarte. Ferice de cel în stare să-şi încheie cu bine zilele trăind astfel. Dacă însă ţii cu adevărat să nu şovăi şi să propăşeşti pînă la capăt, nu uita că eşti, pe pămînt, un biet pribeag în trecere, un călător în surghiun. Dacă vrei ca viaţa ta să fie cu adevărat legată de a lui Cristos, fii gata să treci drept nebun în ochii lumii.

2. Nici haina, nici tonsura nu fac pe monah: adevăratul călugăr este cel care îmbrăţişează un cu totul alt fel de viaţă, prin răstignirea desăvîrşită a poftelor şi imboldurilor firii sale. Cel ce umblă şi după altceva afară de Dumnezeu, cel ce caută şi altceva decît mîntuirea sufletului său nu va găsi în calea sa decît amărăciune şi durere. Nu poate gusta tihna unei păci statornice cel ce nu-şi dă întreaga strădanie de a fi cel mai mic, întru totul supus tuturora.

3. Ai venit aici să slujeşti, nu să porunceşti; nu uita că rosturile chemării tale sînt răbdarea, supunerea şi truda, iar nu huzurul şi taifasul. Aici omul se încearcă precum aurul în cuptor. Nu poate sta nimeni aici decît dacă, din toată inima, e hotărît să se smerească pe sine, întru totul, pentru Dumnezeu.