MEDITAȚII 

Forja
Sf. Josemaria Escriva

achizitionare: 08.02.2002

16. Meditează adesea adevărul acesta: sunt catolic, sunt copil al Bisericii lui Cristos! El a făcut să mă nasc într-un cămin care este al său, fără nici un merit din partea mea. "Câte îți datorez, o, Doamne, Dumnezeul meu!"

24. Numeroși sunt cei care se întreabă, cu un aer îngâmfat: și eu de ce să mă apuc să intru în viața altora? Pentru că în calitatea ta de creștin ai obligația de a pătrunde în viața celorlalți ca să îi slujești! Pentru că El a intrat în viața ta și într-a mea!

37. Când iubim mult o persoană dorim să știm tot ce este în legătură cu ea. O problemă de meditat: simți tu nevoia de a-l cunoaște pe Cristos? Căci... într-atât îl iubești.

60. În fiecare zi trebuie să te simți obligat de a da o pildă de sfințenie. Da, de sfințenie! Ceea ce nu vrea câtuși de puțin să însemne să faci ceva neobișnuit, ci numai să lupți în viața ta lăuntrică și în împlinirea eroică, desăvârșită a datoriei tale.

61. Sfințenia nu constă în a face lucruri mari. Ea este mai înainte de toate o luptă pentru ca, în domeniul supranatural, viața să nu se stingă: pentru tine constă în a te mistui până la ultima fibră, slujind pe Dumnezeu în locul cel de pe urmă... sau cel dintâi - acolo unde te va trimite El.

62. Domnul Cristos nu s-a mulțumit doar să ne spună că ne iubește: El ne-a și arătat-o prin faptele sale și prin întreaga sa viață. Dar tu?

65. Iată ce îți recomand pentru calea ta de creștin: rugăciune, penitență, muncă neobosită, întru îndeplinirea plină de dragoste a datoriei tale.

73. Amintește-ți aceasta: rugăciunea nu constă în a face cuvântări frumoase, fraze grandioase, consolatoare... Uneori rugăciunea nu este decât o simplă privire înălțată spre Domnul Cristos sau spre Maica Sa; alteori oferirea faptelor bune, roade ale fidelității tale...

80. După cum un copilaș are nevoie să-și simtă părinții alături, când se trezește și când se culcă, dacă ești un bun fiu al lui Dumnezeu, către El îți vei îndrepta primul și ultimul gând de fiecare zi.

85. Cultivă în suflete eroismul de a săvârși cât mai perfect lucrurile mărunte de fiecare zi: ca și cum mântuirea lumii ar depinde de fiecare din aceste acțiuni.

93. Obișnuiește-te să le mulțumești dinainte Îngerilor păzitori... spre a-i obliga mai mult să îți fie de ajutor.

113. Ca să fii sfânt nu aștepta să ajungi bătrân: ce eroare ai comite! Începe-ți truda încă de pe acum, cu seriozitate și elan, în îndatoririle tale actuale, în munca ta, în viața ta de toate zilele...

129. Să nu îți fie frică niciodată să spui adevărul, dar nu uita că uneori este mai bine să taci din iubire pentru aproapele. Și să nu taci niciodată din neglijență, din ușurință sau din lașitate.

136. Gândește-te în fiecare zi la foarte greaua povară care apasă pe umerii Papei și a Episcopilor, pentru a-i iubi cu reală afecțiune și pentru a-i ajuta prin rugăciunea ta.

152. Îți recomand un exercițiu de umilință foarte interesant: fă astfel încât conversația ta să nu se învârtă în jurul persoanei tale.

173. Gândește-te adesea în mintea și în sufletul tău: Doamne, de câte ori am căzut, tu m-ai ridicat! Și de câte ori după ce m-ai iertat, m-ai strâns lângă inima ta! Gândește-te adesea... și nu te mai despărți vreodată de El.

Afla mai multe despre Sf. Josemaria Escriva si despre creatia sa - prelatura Opus Dei 181. Nu te înspăimânta și nu te descuraja când îți vei descoperi erorile... și ce erori! Luptă ca să le înlături. Și câtă vreme vei lupta să fii convins că este bine pentru tine să simți aceste slăbiciuni: altfel n-ai decât un orgolios... și orgoliul îndepărtează de Dumnezeu.

201. În viața creștinului, totul trebuie să fie pentru Dumnezeu: până și slăbiciunile personale, acele slăbiciuni pe care Domnul le înțelege și le iartă, dacă ni le îndreptăm.

232. Fiule, prin propriile tale puteri nu poți face nimic pe plan supranatural; dar dacă te faci instrumentul lui Dumnezeu, vei putea totul, căci, în bunătatea sa, El vrea să utilizeze instrumente neajutorate ca tine, ca mine.

255. Nu te aștepta ca oamenii să te aplaude pentru apostolatul tău. Mai mult încă! Nu te aștepta la înțelegerea celorlalte persoane sau instituții care de asemenea slujesc pe Cristos. Nu căuta decât gloria lui Dumnezeu. Și dacă îi iubești pe toți, nu-ți face griji că alții nu te înțeleg.

308. Crezi că poți fi recunoscător pentru un serviciu făcut în silă? Desigur nu! Și ajungi chiar la concluzia: mai bine nu l-ar fi făcut. Crezi deci că ai putea să îl servești pe Dumnezeu cu răceală? Nu! Trebuie să îl servești cu bucurie, cu toate slăbiciunile tale, de care, cu ajutorul divin, te vei lepăda.

322. Vrei să înveți ceva de la Cristos și să iei ca exemplu viața sa? Deschide Sfânta Evanghelie, ascultă dialogul lui Dumnezeu cu oamenii... cu tine.

325. Dacă Dumnezeu îți dă să împlinești o datorie, El îți va da și puterea să o împlinești.

362. Dumnezeu nu te smulge din mediul tău; El nu te face nici să părăsești lumea sau starea ta de viață; nici să renunți la ambițiile tale nobile sau la munca ta profesională... Dimpotrivă, tocmai acolo El vrea să te sfințești!

384. Într-adins o tot repet: viața spirituală este începere și reîncepere continuă. A reîncepe? Da! De fiecare dată când faci un act de căință - și ar trebui să facem multe în fiecare zi - tu reîncepi pentru că îi oferi lui Dumnezeu o iubire nouă.

385. Nu putem să ne mulțumim cu ce facem pentru slujirea lui Dumnezeu, după cum un artist nu se consideră satisfăcut de tabloul sau statuia care iese din mâinile sale. Toți îi spun că este o minune. Dar el își zice: "nu, nu este adevărat; aș vrea să fac mai bine".

435. Am înțeles întotdeauna rugăciunea creștinului ca pe o convorbire plină de iubire cu Isus, o convorbire care nu trebuie să se întrerupă, nici chiar în momentele în care sunem fizicește departe de tabernacol.

439. Rugăciunea este cea mai puternică armă a creștinului. Rugăciunea este cea care ne face eficienți, ne face fericiți, rugăciunea ne dă toată forța necesară pentru a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu. Da, toată viața ta poate și trebuie să fie o rugăciune!

440. Sfințenia personală nu este o abstracție, ci o realitate, divină și umană totodată, care se manifestă prin actele de iubire din zi cu zi.

450. Ai nevoie de viață interioară și de formație doctrinală: Fii exigent cu tine însuți! Tu, care ești creștin, tu trebuie să fi sarea pământului și lumina lumii, pentru că ai obligația de a da un exemplu.

452. Datoria ta: să îl imiți pe Isus Cristos și să îl faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiți că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toți oamenii la viața divină și, astfel, unindu-ne cu El, să putem trăi, în viața noastră individuală și socială, poruncile Cerului.

522. Chiar în zilele în care ni se pare că ne pierdem timpul există în prozaismul miilor de lucruri obișnuite destule încă pentru a te simți pe Cruce: o Cruce fără spectacol.

550. Chiar dacă ne doare să o recunoaștem - și îl rog pe Dumnezeu să mărească în noi această durere -, eu și tu, nu suntem străini de moartea lui Cristos, căci păcatele oamenilor au fost loviturile de ciocan care l-au pironit pe lemnul Crucii.

559. A iubi sufletele din dragoste față de Dumnezeu, iată ce ne face să iubim pe toată lumea, să înțelegem, să scuzăm, să iertăm... Iubirea noastră trebuie să fie în stare să accepte mulțimea lipsurilor și slăbiciunilor umane. Trebuie să simțim o minunată caritate "vertitatem facientes in caritate", să apărăm adevărul fără să rănim.

562. Predicând că trebuie să devenim asemenea unui covor moale pe care ceilalți vor călca, nu pretind să fac o frază frumoasă: nu, aceasta trebuie să devină o realitate! Este greu, după cum a fi sfânt este dificil, dar și accesibil tuturor.

566. Practicarea îndreptării frățești - care își are rădăcina în Evanghelie - este o manifestare de încredere și afecțiune supranaturală. Fii deci recunoscătoare când o vei primi și practic-o și tu față de cei care te înconjoară.

570. Cum să te comporți? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puțin să ridice nivelul spiritual al celor care îl înconjoară, chemându-i la o viață creștinească mai intensă.

578. În mintea multor oameni, sfântul nu este "comod". Dar aceasta nu presupune că el trebuie să fie insuportabil. Într-adevăr, zelul său nu trebuie să fie niciodată amar, corectarea făcută de el nu trebuie să fie jignitoare. Exemplul lui nu trebuie simțit niciodată ca un fel de palmă morală, care lovește, cu aroganță, obrazul aproapelui.

594. Isuse: ce este al meu este al Tău, fiindcă ce este al Tău este al meu și eu îl abandonez în Tine.

605. Nu știi dacă ai progresat, și nici cât... La ce ți-ar servi un astfel de calcul? Important este să perseverezi, să îți simți inima arzând, să vezi lumină mai multă și orizonturi mai vaste...

625. Când femeile au ajuns la Sfântul Mormânt, au văzut că piatra era dată la o parte. Este ceea ce se întâmplă întotdeauna când ne hotărâm să ne facem datoria: dificultățile sunt cu ușurință depășite.

633. Fidelitatea față de Suveranul Pontif implică o obligație clară și determinată: a cunoaște gândirea Papei așa cum apare în enciclice sau în alte documente și a face tot ce stă în puterea noastră pentru ca toți catolicii să asculte de magisterul Sfântului Părinte și să își potrivească modul lor de trăire după aceste învățături.

634. În toate zilele cer Domnului din toată inima să ne acorde darul limbilor. Un dar al limbilor ce nu constă în cunoașterea mai multor limbi, ci în faptul de a ști să te adaptezi celor care te ascultă.

654. Când va veni încercarea... și de asemenea când vei cunoaște biruința, spune odată cu mine: Doamne, nu mă lăsa, nu mă părăsi! Ajută-mă ca pe un copil lipsit de experiență. Du-mă mereu de mână!

678. Învățătura Sfântului Paul ne învață că trebuie să reînnoim lumea în spiritul lui Isus Cristos, că trebuie să îl așezăm pe Domnul în vârful și în centrul tuturor lucrurilor. Ești convins că faci cu adevărat aceasta în munca ta profesională, în răspunderea ce ți s-a încredințat?

680. Fie ca toate făpturile și fiecare dintre ele, precum și toate evenimentele acestei vieți, fără nici o excepție, să fie tot atâtea trepte care să te ducă la Dumnezeu, să te ajute să îl cunoști și să îl iubești, să îi aduci mulțumiri și să faci astfel încât oamenii să îl cunoască și să îl iubească.

684. Că este sau nu este importantă dintr-un punct de vedere uman, orice activitate trebuie să devină pentru tine un mijloc de a sluji pe Domnul și pe oameni: în aceasta constă și în aceasta se măsoară adevărata ei dimensiune.

698. Dacă vrem cu adevărat să ne sfințim munca, trebuie să îndeplinim neapărat această primă condiție: să muncim și să muncim bine, cu seriozitate, atât din punct de vedere uman, cât și supranatural.

709. Înfruntă problemele acestei lumi cu spirit supranatural și rămânând în acord cu principiile morale care nici nu amenință, nici nu distrug personalitatea, ci o canalizează. Vei imprima astfel conduitei tale o forță vitală atrăgătoare iar mersul tău pe calea cea dreaptă va fi mai sigur.

745. De-a lungul întregii zile trebuie să întreții cu Domnul o conversație continuă care să se alimenteze din înseși circumstanțele vieții tale profesionale. Du-te cu gândul la Tabernacol... și oferă-i Domnului munca pe care tocmai o îndeplinești.

752. Secretul mare al sfințeniei se rezumă la o tot mai mare asemănare cu El, care este singurul și cel mai bun Model.

784. A practica mari mortificări în unele zile, pentru a le abandona în alte zile, nu acesta este spiritul de penitență. Spiritul de penitență presupune să știm să ne învingem zilnic, oferind lucruri - mari sau mici - din iubire, și în mod nespectaculos.

794. Te-a rănit disprețul aceluia! ... Aceasta înseamnă că uiți prea cu ușurință cui aparții.

798. Binele nu se poate face nici chiar printre sufletele bune, fără a primi sfânta Cruce a bârfelilor.

827. Închisoarea iubirii! Astfel îmi place să numesc Tabernacolul! De douăzeci de secole. El este acolo... închis de bunăvoie, pentru mine și pentru toți.

832. Atunci când îl vei primi, spune: Doamne, sper în Tine, Te ador, Te iubesc; fă să crească în mine credința. Fii un reazem pentru slăbiciunile mele, Tu care ai vrut să rămâi în Euharistie, fără apărare, pentru a aduce vindecarea slăbiciunilor tuturora.

841. Este absolut necesar ca noi să răspândim lumina doctrinei lui Cristos. Îmbogățește-ți pregătirea, hrănește-te spiritual cu idei limpezi, cu plenitudinea mesajului creștin, ca să poți comunica și altora toate acestea. Nu aștepta iluminări de la Dumnezeu, căci El nu are nici un motiv să ți le trimită câtă vreme tu ai la dispoziție mijloace umane foarte concrete: studiul, munca.

852. De când Mântuitorul a întemeiat Biserica, ea a suferit mereu persecuții. Altădată persecuțiile se făceau pe față, astăzi ele se fac în mod mai disimulat. Dar în prezent, ca și în trecut, Biserica este mereu combătută. De aici datoria imperioasă pentru noi de a trăi, zi de zi, ca niște catolici cu răspundere!

856. Sfințenia - adevărata sfințenie - se revarsă din vasul său pentru a umple alte inimi, alte suflete. Noi, copiii lui Dumnezeu, ne sfințim sfințind pe alții. Se răspândește în jurul tău viața creștină? Gândește-te la aceasta în fiecare zi.

858. Primul pas de făcut pentru ca și alte persoane să se apropie de căile lui Cristos este ca ele să observe la tine fericirea, bucuria, siguranța în drumul tău către Dumnezeu.

860. Domnul nostru Isus Cristos este acela care o dorește: să îl urmăm îndeaproape. Nu există altă cale. Aceasta este lucrarea Sfântului Duh în fiecare suflet și în al tău. Și trebuie să fii supus ca să nu pui obstacole lui Dumnezeu.

873. Biserica, sufletele - cele de pe toate continentele, din toate timpurile, actuale și viitoare - așteaptă mult de la tine... Dar trebuie să ai bine în minte și în inimă că nu vei aduce rod dacă nu vei fi sfânt! Sau mai bine spus: dacă nu lupți să devii sfânt.

875. Doamne, ajută-mă să fiu fidel și supus "sicut lutum in manu figuli" - precum argila în mâna olarului! Și astfel nu voi trăi eu, ci Tu vei trăi și vei lucra în mine, o, Iubirea mea.

878. Când a murit pe Cruce, Isus avea treizeci și trei de ani. Tinerețea nu ne poate servi drept scuză!

911. Să ceri mereu ajutorul Preasfintei Fecioare, Maica lui Dumnezeu și Maica omenirii: prin blândețea ei de Mamă, ea va atrage iubirea lui Dumnezeu asupra sufletelor pe care le vizitezi, pentru ca ele să se decidă - în munca lor obișnuită, în profesiunea lor - să fie mărturisitori ai lui Isus Cristos.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire