MEDITAŢII

Calea Crucii cu Giulgiul Sfânt

Starea a 2-a
BĂTĂILE ŞI BICIUIREA

Cel de îngeri preamărit,
De om e batjocorit,
Crucea blând El o primeşte
Şi la Golgota porneşte.
O, Isuse, dă-mi putere,
Ca-n necazuri şi durere
Să fiu blând şi răbdător,
Să-ţi fiu Ţie următor.

Lectură

Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: "Prooroceşte"! Şi slugile Îl băteau cu palmele. (Mc 14,65)

Deci atunci Pilat a luat pe Isus şi L-a biciuit. (In 19,1)

Comentariu

Scuipări, palme, lovituri. O adevărată tortură programată cu un scop bine precizat: acela de a-l nimici pe condamnat în trup şi în spirit înainte de a fi răstignit. Dar culmea ororii era biciuirea. În epoca romană era o practică destul de comună ca un condamnat la moarte pe cruce să fie biciuit înainte. În cazul lui Isus nu există îndoială că biciuirea a avut loc şi încă a fost foarte grea.

Dacă observăm imaginea dorsală (a Giulgiului) de la spate la umeri, la coaste şi la picioare, vedem un mare număr de leziuni: sunt urmele biciuirii. În epoca romană pentru biciuire se foloseau instrumente foarte simple: bastoane de care se legau coarde sau fâşii de cuie, la capetele cărora erau legate mânere mici de plumb. Biciuirea era aplicată pe spatele aplecat şi pe corpul gol: pentru a facilita operaţiunea, condamnatul era legat jos pentru a oferi întreaga spinare biciuitorilor. Rezultatul sunt semnele lăsate pe spate (pe lângă unele lăsate şi pe torace) care se văd pe Giulgiu: este vorba despre o pereche de urme închise care la extremităţi prezintă două zone circulare şi mai închise. Sunt amprentele a mai mult de o sută de plăgi constând în perechi de figuri rotunjite unite de o urmă rectilinie şi lungă de cca. doi centimetri: la fiecare lovitură, cutea era ruptă în mai multe puncte cu hemoragie în consecinţă.

Aceasta este proba că era vorba despre biciuirea romană şi nu de cea ebraică, fiindcă în legea ebraică nu se puteau depăşi 40 de lovituri. Pentru romani însă, nu existau limite: depindea de biciuitori. Rezultatul este un total incredibil de lovituri în măsură să provoace mai mult de o sută de răni!

Meditaţie

Ritul unei răstigniri în antichitate cuprindea adesea pregătirea condamnatului prin biciuire. Giulgiul documentează în măsură înspăimântătoare această intervenţie, pe care evangheliile o prezintă destul de laconic. Nu reuşim să înţelegem cum o fiinţă umană poate suporta asemenea torturi, şi cu atât mai puţin, cum omul poate să chinuiască într-un asemenea mod pe un semen de-al său. În cazul lui Isus nu ştim foarte clar dacă biciuirea pregătea chinul extrem sau era doar o cruzime în plus aprobată de către Pilat acuzatorilor săi, poate pentru ca mulţimea să nu-i mai ceară pedeapsa cu moartea. În ambele cazuri, călăii nu aveau dreptul să expună torturatul pericolului de a se sfârşi sub biciuiri. Cu toate acestea, ce dezastru suferea acel corp!... se poate vedea din mărturia Sfântului Giulgiu.

Întregul corp este implicat în această suferinţă. Este corpul născut din Maria, frumos prin frumuseţea modestă şi extraordinar de pură a acelei unice mame. Acel corp a suferit pentru orice rea folosinţă pe care noi o aducem corpului nostru: când îl idolatrizăm exaltându-i frumuseţea, viciindu-l în căutarea de plăceri, a mâncării, a senzaţiilor sau jucându-l în scopul câştigului...

Cel mai frumos dintre fiii oamenilor s-a făcut vierme călcat în picioare, s-a redus la o fiinţă sângerândă. Nu mai avea puterea de a sta drept; odată cu vitalitatea fizică îi era zdrobită orice putere de a impune respect. Îl puteau irita, îi puteau zice ceea ce voiau, pentru că nu mai era capabil de a reacţiona şi de a se apăra.

Condamnarea nu era un fapt neaşteptat de-acum; preferinţa mulţimii pentru Baraba agrava însă tragedia. Era condamnat la moarte cel care a demonstrat că putea da viaţa şi îi era îngăduită viaţa aceluia ce a semănat moarte. Cunoscutul făcător de minuni era redus deja la o figură însângerată, care nu se mai poate gândi nici la alţii, nici la sine.

Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Şi acum