MEDITAŢII

Staţiuna a XI-a

Isus este răstignit pe cruce

Având ocazia recent să stau de vorbă cu Episcopul de la Nazaret Giaccinto Boullos Marcuzzo, a venit vorba despre filmul Patima lui Cristos; Episcopul spunea că, deşi ar fi avut ocazia să îl vizioneze, nu l-a văzut încă. Pentru că nu îi plac filmele despre Cristos. Şi nici cele despre sfinţi şi vieţile lor. Nu a văzut nici Isus din Nazaret în regia lui Zeffirelli. Şi aceasta nu din cauză că ar prefera alt gen cinematografic, ci din conştiinţa faptului că oricât de mult s-ar apropia de realitate, filmul rămâne film şi nu va reuşi niciodată să cuprindă sfinţenia, să redea sentimentele şi emoţiile personajelor pe care le reprezintă.

Dacă la prezentarea peliculei, violenţa biciuirii şi răstignirii lui Isus a fost atât de şocantă, încât a existat chiar o persoană care ar fi făcut infarct, deşi se ştia că e doar un film şi că scenele au fost trucate, cât de mare nu ar fi trebuit să fi fost impactul asupra celor din timpul lui Isus, care vedeau "pe viu" aceste scene. Cu toate acestea, la vederea lui Isus biciuit şi cu coroana de spini pe cap, mulţimea nu îl compătimeşte, nu îi sare în ajutor, ci strigă cu mai multă sălbăticie: "Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! La moarte cu el!"

Am fi tentaţi să credem că astfel de atrocităţi s-au sfârşit, că lumea a evoluat, că s-a civilizat. Că nu se mai practică astăzi răstignirile. Oare e adevărat? Câte state creştine nu sunt, care în numele libertăţii răstignesc şi astăzi pe cel nevinovat, pe cel lipsit de orice apărare, vinovat fiind doar de crima de a exista... S-a scris şi se vorbeşte mult despre plaga avortului, capitol la care România (popor creştin) se poate mândri că deţine recordul absolut. "Dacă legea (civilă) îmi dă voie, de ce îmi interzice Biserica acest drept?" spun unii. Dar oare este vorba într-adevăr de un drept? Dumnezeu a dat tuturor dreptul la viaţă şi nu la moarte. Insistă chiar în Decalog: "Să nu ucizi!" Dumnezeu nu îl ucide nici măcar pe Cain care îl omorâse pe fratele său, şi interzice şi altora de a-l ucide. Se poate vorbi aşadar de un drept la avort?

Isus însuşi a spus: "Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut". Cuvinte aplicabile inclusiv la avort. Isus este răstignit zilnic prin avorturile care se fac în numele democraţiei, în numele dreptului la confort, uitându-se de dreptul la viaţă al tuturor.

Avortul, însă, este doar un mod în care Isus este răstignit astăzi. Lumea a evoluat, aşadar şi metodele de tortură a aproapelui (deci de răstignire a lui Isus) s-au diversificat. Câţi soţi care şi-au jurat credinţă unul altuia, în faţa altarului şi în faţa lui Dumnezeu, nu ajung la infidelităţi (mare parte dintre ele şi prin concursul mass-media), ajung la scene de gelozie, mai grav, deseori ajung la divorţ în urma căruia cei care suferă cel mai mult sunt copiii... Nu e cazul să mai amintim de aberaţiile "lumii moderne": homosexualitatea, pedofilia care îl răstignesc (pentru a câta oară?) pe Cristos.

Ne gândim apoi la nedreptăţile care au loc zilnic pe acest pământ. Şi ele sunt o reactualizare a suferinţelor lui Cristos. Atât cele la scară mondială, în urma cărora mor oameni nevinovaţi, prin foame sau atentate, cât şi la nivel mai redus, când cei care ar trebui să împartă dreptatea, datorită corupţiei împart nedreptatea.

Şi totuşi Cristos, din înaltul Crucii pe care se află răstignit, se roagă cerând îndurare pentru noi, oamenii din toate timpurile: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Isus se roagă pentru iertarea noastră, a celor care îl răstignim. Dar oare ce ni s-ar putea întâmpla? Potopul nu va mai veni. Doar a promis-o Dumnezeu când a spus: "Nu voi mai distruge lumea prin potop" şi a aşezat ca semn al acestei alianţe curcubeul. Însă azi se observă că nici nu mai e nevoie ca să ne distrugă Dumnezeu, e de ajuns să ne lase să ne distrugem singuri. Norocul nostru că pentru noi se roagă Isus, Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Fără această rugăciune a Fiului lui Dumnezeu, lumea s-ar fi autodistrus demult. Fără acceptarea crucii din partea încă multor creştini adevăraţi, fără jertfele şi rugăciunile atâtor persoane consacrate, închise între zidurile mănăstirilor lor, fără Liturghie, fără suferinţele şi încrederea atâtor mame, ale atâtor văduve, ale atâtor taţi, demult omenirea nu ar mai fi putut spune "astăzi".

Numai în prisma răstignirii lui Isus pe Cruce îşi găsesc rezolvarea toate crucile noastre zilnice. Cât de absurde ar fi fost suferinţele noastre dacă nu am putea privi la suferinţa lui Cristos...

Să nu uităm că Isus, deşi se afla în momentele cele mai dureroase ale vieţii sale, ne încredinţează pe noi toţi Mariei. Câtă grijă din partea Lui! În urma acestui cuvânt al lui Cristos adresat lui Ioan: "Fiule, iată mama ta!", cu toţii ne putem adresa Mariei numind-o mamă. Ce dar minunat ne-a făcut Isus, tocmai într-un astfel de moment dureros...

Doamne Isuse Cristoase, îţi mulţumim că prin Crucea şi Moartea Ta ai răscumpărat lumea şi ai dat un sens suferinţelor noastre. Marie, Mama noastră, ajută-ne să acceptăm şi să iubim crucea suferinţelor noastre, pentru a putea avea parte în cer împreună cu tine de vederea faţă în faţă a chipului lui Dumnezeu. Amin.

pr. Cristian Văcaru, Tel-Aviv