PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

V. Alte forme

4. Zugrăvirea de icoane şi pe pereţi a chipului Maicii Domnului şi cinstirea acestor icoane constituie o altă formă de cinstire a Maicii Domnului în cult. Cele mai vechi chipuri ale Maicii Domnului le aflăm în picturile de pe pereţii catacombelor din jurul Romei, ca de exemplu, catacomba Domitillei (proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul, secolul al III-lea), catacomba Sfinţilor Petru şi Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi, secolul al III-lea), Cimitirul Ostrian (Fecioara-Orantă cu Pruncul, secolul al IV-lea).

Dar primele icoane cu chipul Maicii Domnului ar fi fost făcute, după o veche tradiţie, de către Sfântul Evanghelist Luca. Una dintre acestea a fost trimisă din Ierusalim, de ămpărăteasa Eudoxia, văduva lui Teodosie al II-lea, împărătesei Pulheria la Constantinopol, unde s-a păstrat în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor (icoana s-a numit de aceea Vlachernitissa), până la distrugerea ei de către împăratul iconoclast Constantin Copronimul (secolul al VIII-lea). Alta (probabil din secolul al V-lea) se păstrează în biserica Santa Maria Maggiore din Roma. În Marea bazilică a Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită de Constantin cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI vedeau şi admirau, printre alte relicve sfinte, şi o frumoasă icoană a Sfintei Fecioare, devenită celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în convertirea Sfintei Maria Egipteanca.

La mai toate popoarele creştine, există icoane ale Maicii Domnului care se bucură de multă veneraţie atât în cultul public cât şi în cel particular (domestic, familial), unele dintre ele fiind reputate ca făcătoare de minuni şi devenind obiecte de pelerinaj. Astfel de icoane sunt numeroase mai ales în Biserica ortodoxă rusă, unde s-au instituit şi sărbători speciale în cinstea lor. Dintre acestea ar fi de amintit icoana Maicii Domnului din Novgorod (secolul al XII-lea), cea de la mănăstirea de lângă râul Tolga (un afluent al Volgăi), aflată într-o scorbură de copac (secolul al XIV-lea), cea de la Iaroslav (sărbătoarea fiind fixată la 8 iunie), icoana Uspenia (Adormirii) din Lavra Pecerska-Kiev (sărbătoarea fiind fixată la 3 mai) ş.a. La polonezi amintim vestita icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea catolică Czestochowa, numită şi "Fecioara cea Neagră", din pricina culorilor întunecate cu care este zugrăvită. La greci asemenea icoane, cu diverse numiri şi reprezentând diferite tipuri iconografice ale Maicii Domnului - Portăriţa, Glycofilusa sau Dulceiubitoarea, Platytera (cea mai cuprinzătoare decât cerurile), Odighitria (călăuzitoarea) ş.a. - se păstrează mai ales în mănăstirile atonite (la Filoteos, Chilandria, Vatoped).

La noi în ţară putem aminti icoana de la Nicula, care după ce până în 1948 a aparţinut mănăstirii greco-catolice de acolo, acum este în posesia călugărilor ortodocşi de la Nicula. În mănăstirile ortodoxe româneşti, şi chiar în unele biserici ortodoxe româneşti, se păstrează de asemenea câteva icoane de acest fel, ca de exemplu cea de la Neamţu, numită "Închinătoarea" (primită de domnitorul Alexandru cel Bun de la împăratul bizantin Ioan Paleologul, la 1424), cea de la mănăstirea Agapia, tot de provenienţă bizantină (secolul al XIV-lea), icoana Maicii Domnului din biserica mănăstirii Dintr-un lemn (secolul al XVI-lea), cea din biserica mănăstirii lui Neagoe de la Curtea de Argeş (icoana "junghiată"), cele din bisericile Olari şi Icoana din Bucureşti (icoană din 1682) ş.a.

5. Cinstirea Maicii Domnului s-a exprimat în cultul public al Bisericii şi prin diferitele genuri de predici (omilii, panegirice, cuvântări de laudă) rostite de marii cuvântători creştini, la diferite sărbători ale Maicii Domnului, mai ales din secolul al V-lea înainte (Patriarhii Proclu şi Gherman ai Constantinopolului, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Damaschinul ş.a.).

6. Tot ca o formă a cultului de supravenerare a Maicii Domnului, putem socoti şi frecvenţa numelor de Maria şi Marian, la toate popoarele bizantine, dar mai ales la români. Într-o statistică onomastică, profesorul I.A. Candrea a arătat că în Oltenia, 75% dintre femei purtau numele de Maria; este incontestabil, nu numai la români, ci mai la toate popoarele creştine, cel mai cunoscut şi cel mai frecvent între prenumele feminine. O altă formă a cultului o constituie şi larga circulaţie în popor a cărţilor de pietate în legătură cu viaţa şi minunile Maicii Domnului, cele mai multe apocrife: Visul şi Epistolia Maicii Domnului, Călătoria Maicii Domnului la iad, Minunile Maicii Domnului ş.a. Deşi nu au girul oficial al Bisericii, ele constituie o dovadă indirectă despre marea dragoste, încredere şi veneraţie, cu care credincioşii au înconjurat totdeauna persoana sfântă a Maicii Domnului.