PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

IV. Alte forme

În afară de sărbătorile orânduite în amintirea şi în cinstea ei, despre care am vorbit până acum, cultul bizantin al Maicii Domnului se exprimă şi prin alte multe forme de manifestare.

1. Astfel, avem unele Cântări şi rugăciuni deosebite, adresate ei şi încadrate în rânduiala tuturor slujbelor bisericeşti. Într-adevăr, nu există slujbă bisericească în care să nu existe rugăciuni sau cântări în cinstea Maicii Domnului. Alături de Mântuitorul, de Sfinţi şi de felurite evenimente sfinte sărbătorite în cultul bizantin, Maica Domnului este pomenită, invocată, lăudată şi mărită în slujba fiecărei zile liturgice (deci şi în zilele de rând) din cursul anului bisericesc, printr-o bogată imnologie (tropare, stihiri, canoane etc.), care alternează cu cea consacrată Sfinţilor respectivi şi care umple mare parte din conţinutul cărţilor de ritual (Octoihul, Triodul, Penticostarul, Mineiele şi Ceaslovul). Îndeosebi rânduiala slujbelor care alcătuiesc serviciul divin zilnic (Laudele bisericeşti) este presărată cu asemenea cântări; tropare speciale ale Născătoarei la Vecernie şi la Utrenie, stihiri speciale la Sedelnele şi la Laudele Utreniei, Canoane speciale la Utrenie, Axionul la Liturghie ş.a.m.d. Ca regulă generală, ultima stihiră din orice grupă de stihiri, care se cântă în diferite momente ale slujbei bisericeşti (de exemplu la "Doamne, strigat-am..." şi la Stihoavna Vecerniei, la sedelnele şi la Laudele Utreniei, la Fericirile din rânduiala Liturghiei etc.), precedată de "Şi acum...", este întotdeauna închinată Născătoarei de Dumnezeu. La fel este cazul cu ultima stihiră din slujba Utreniei sau din slujbele unor sfinte taine şi ale unor ierurgii, ca de exemplu Sfântul Maslu, Aghiazma mică, înmormântarea, ş.a.

2. Avem apoi slujbe speciale, alcătuite în cinstea şi spre lauda Sfintei Fecioare, dintre care cea mai veche este Acatistul Născătoarei de Dumnezeu sau Acatistul Buneivestiri (imitat în vremurile mai noi de o mulţime de variante şi sub diverse titluri, mai ales în Biserica rusă). Ceva mai noi decât Acatistul Buneivestiri sunt Paraclisele Maicii Domnului, care se oficiază cu deosebire în postul Adormirii Maicii Domnului.

De la o vreme, în unele părţi ale ortodoxiei, slujba Adormirii Maicii Domnului a fost amplificată cu o nouă formă de pietate faţă de Sfânta Fecioară, menită să accentueze cultul de supravenerare, şi anume Prohodul Maicii Domnului, care este o imitaţie a Prohodului Domnului nostru Isus Hristos din slujba Utreniei Sâmbetei Mari. Generalizată mai ales la bisericile ruseşti, această slujbă a trecut şi la unele biserici româneşti ortodoxe (mai ales în mănăstiri), fiind încadrată în slujba Privegherii Adormirii Maicii Domnului, care se săvârşeşte în ajunul Praznicului, după Vecernia Mare sau în cadrul Utreniei.

3. O altă formă de cinstire a Maicii Domnului a fost de la început zidirea de biserici în cinstea şi spre pomenirea ei, puse sub ocrotirea ei deosebită şi purtând numele ei: Teotokos, Santa Maria, Notre-Dame, Heilige Jungfrau, Precista, sau având ca hramuri (patroni) diferitele ei sărbători: Intrarea în biserică, Bunavestire, Adormirea Maicii Domnului, etc.

Cele dintâi biserici cu această destinaţie au fost zidite în Ţara Sfântă, la Ghetsimani (lângă mormântul Maicii Domnului), la Ghenizaret (pe locul casei în care locuia Maica Domnului când a primit vestirea îngerului), aproape de Betleem, sau în alte locuri memoriale, legate de amintirea vieţii ei, şi apoi la Roma (Santa Maria Antiqua şi Santa Maria Maggiore în secolul al V-lea). Dintre cele mai vechi şi mai vestite ca locuri de pelerinaj, sau ca monumente de artă, în afară de cea de la Ghetsimani (reconstruită de cruciaţi în secolul al XII-lea), amintim pe cea a Adormirii ei, de pe colina Sionului din Ierusalim (reconstruită la 1910), catedrala Sfintei Fecioare Maria din Efes, în care s-a ţinut în 431 Sinodul al treilea ecumenic, biserica Vlahernelor din Constantinopol (ctitoria împărătesei Pulheria, de la începutul secolului al V-lea), unde au fost depuse brâul şi veşmântul Maicii Domnului, Panaghia Acheiropoietis (Eskijuma) din Tesalonic (din secolul a V-lea), Sfânta Maria Diakonissa (Slujitoarea) din Constantinopol, ctitoria împăratului bizantin Mauriciu din 598, biserica Adormirii Domnului din Niceea (o basilică cu cupolă din secolul al IX-lea, cu splendide mozaice din secolele IX ş XI), Kharie-Giami (biserica Fecioarei), adică biserica mănăstirii Chora din Constantinopol (secolele XI-XII), vestita biserică Notre-Dame din Paris, catedrala mitropolitană a Parisului şi operă reprezentativă a stilului gotic francez (secolele XII-XIII), bisericile ruseşti ale Adormirii (Uspenia) şi Buneivestiri din Kremlinul Moscovei (secolul al XV-lea) ş.a. De la noi, între bisericile vechi ortodoxe care se mai păstrează, amintim unele din bisericile lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş (secolele XV şi XVI) cu hramul Adormirii şi biserica mănăstirii lui Neagoe de la Argeş, cu acelaşi hram, sfinţită la 15 august 1517.