PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului

III. Sărbătorile mici

2. În afară de cele patru sărbători principale ale Sfintei Fecioare, mai există în calendarul bizantin şi alte câteva sărbători mai puţin mari ale Maicii Domnului.

a. Cea mai veche dintre ele este Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică adunarea credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, care are lor a doua zi de Crăciun (26 decembrie), potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. Este o sărbătoare pe care o aflăm şi în ritul sirienilor monifiziţi (iacobiţi), ceea ce înseamnă că ea datează cel puţin din secolul V (epoca despărţirii acestora de ortodocşi), originea ei fiind pusă de unii liturgişti în legătură cu Sinodul al treilea ecumenic de la Efes (341) şi fiind privită ca pandativ al sărbătorii similare a Sfântului Ioan Botezătorul, de la 7 ianuarie. În secolul al VII-lea se face aluzie la ea în Canonul 79 al Sinodului trulan, care condamnă obiceiul unora de a cinsti în această zi lăuzia Maicii Domnului prin împărţirea de semidale (nişte pâinişoare făcute din făină fină de grâu). Fiind legată de praznicul Naşterii Domnului, ea este o sărbătoare de poruncă, ca o continuare a Crăciunului.

În afară de sărbătorile care comemorează evenimente din însăşi viaţa Maicii Domnului, pietatea bizantină a consacrat în calendarul ei şi câteva sărbători (nu de poruncă) în amintirea unor minuni săvârşite prin puterea Preacuratei după adormirea ei.

b. Astfel, avem Acoperământul Maicii Domnului, la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor în Constantinopol, pe timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911), când Sfânta Fecioară s-a arătat în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor. La greci ţin această sărbătoare îndeosebi călugării de pe Sfântul Munte. Începând cu 1952, sărbătoarea ei se face la greci la 28 octombrie, ca o sărbătoare naţională, în care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei. Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă şi la ruşi, iar de la aceştia a trecut şi la români, prăznuindu-se mai mult în mănăstiri.

c. O altă sărbătoare este cea din Vinerea luminată, numită Izvorul Tămăduirii, când pomenim o altă minune a Maicii Domnului. În această zi se face sfinţirea apei mici, în biserici sau la fântâni şi izvoare, iar în unele părţi preoţi fac şi botezarea generală a caselor credincioşilor, cu apă sfinţită.

d. Cu nouă luni înainte de naşterea Sfintei Fecioare, adică la 9 decembrie, prăznuim Zămislirea Sfintei Fecioare (în calendare şi sinaxare este trecut de obicei "Zămislirea Sfintei Ana"), sărbătoare de origine mult mai nouă, care în calendarul latin figurează la 8 decembrie, sub denumirea de "Immaculata conceptio Beatae Mariae Virginis" - Zămislirea fără de păcat a Sfintei Fecioare Maria.

e. La 2 iulie prăznuim Punerea în raclă a cinstitului veşmânt al Maicii Domnului.

f. La 31 august prăznuim Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

g. La 1 septembrie se face de asemenea pomenirea unei minuni a Maicii Domnului, numită Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumezeu celei din Miasine.