PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA

Vechimea cultului Maicii Domnului în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice
Formele de exprimare a cultului Maicii Domnului (I) (II) (III) (IV) (V)
Reprezentări ale Maicii Domnului în pictura bisericească

Vechimea cultului Maicii Domnului
în Biserica creştină şi temeiurile lui biblice

Sfânta Fecioară Maria, ca cea mai sfântă dintre femei şi ca una care s-a învrednicit de cinstea excepţională de a naşte cu trup pe Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, este venerată ca cea dintâi dintre toţi sfinţii, fiind "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii". Cinstirea ei a fost inaugurată de însuşi Arhanghelul Gavril, care, trimis de Dumnezeu să vestească Fecioarei din Nazaret că ea va naşte pe Mesia, a salutat-o cu cuvintele: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!" (Luca 1,28). Cu acelaşi salut o întâmpină pe Sfânta Fecioară şi vara ei, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de naşterea acestuia, când Sfânta Fecioară o vizitează, după vestirea îngerului: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău" (Luca 1,42). În imnul de bucurie, de laudă şi de mulţumire pe care îl înalţă atunci lui Dumnezeu, şi pe care ni l-a transmis Sfântul Luca, Sfânta Fecioară însăşi prevesteşte situaţia ei excepţională între celelalte femei şi veneraţia universală de care urma să se bucure, datorită rolului ei de primordială importanţă în istoria mântuirii: "Măreşte, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui..." (Luca 1,46-49).

Mai târziu, admiraţia profundă a oamenilor din popor pentru lucrurile minunate pe care le făcea Isus şi pentru cele ce El învăţa, se adresa nu numai Lui însuşi, ci trecea şi asupra Sfintei Lui Maici: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt!", cum a zis odată o femeie din mulţime (Luca 11,27).

Am putea spune, deci, că cinstirea de care Sfânta Fecioară s-a bucurat din partea creştinilor a început încă din timpul vieţii ei, persoana ei fiind totdeauna asociată în chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu şi înconjurată de dragostea şi respectul celor din jurul Lui. Dar în primele trei secole cinstirea aceasta se manifesta în chip latent şi sub forme mai discrete, mai ales în cultul particular al creştinilor din Biserica Ierusalimului şi din jurul mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani. Intrarea acestei cinstiri în cultul public al Bisericii şi o dezvoltare mai mare a ei se constată abia după libertatea acordată de împăratul Constantin creştinătăţii. În secolul al IV-lea Sfinţii Părinţi vorbesc de obicei cu mare respect despre Maica Domnului, cum face de exemplu Sf. Ambrozie, care se întreabă: "Cine este mai de cinste decât Maica Domnului?".

Ca o sămânţă care a aşteptat prea mult timp în pământ pentru ca să răsară la lumină, îmboldită de o cauză externă, aşa şi cultul Maicii Domnului a luat o dezvoltare explozivă şi mereu crescândă mai ales din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită ereziei dioprosopiste a lui Nestorie, care susţinea că, deoarece în fiinţa lui Hristos ar exista două persoane deosebite (de o parte cea dumnezeiască, de alta cea omenească), Sfânta Fecioară Maria nu a născut decât pe omul Hristos şi nu poate fi numită şi Născătoare de Dumnezeu, ci numai Născătoare de om sau, cel mult, Născătoare de Hristos. Când un Episcop predicând în biserica lui, în care se afla şi Nestorie, a îndrăznit să blasfemieze pe cei ce susţin că Maria este şi Născătoare de Dumnezeu, tot poporul care îl asculta a ieşit ostentativ din biserică, în semn de protest, ceea ce dovedeşte cât de veche şi adânc înrădăcinată era în conştiinţa credincioşilor credinţa în calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Sfintei Fecioare. De aceea, precum este ştiut, Sinodul al treilea ecumenic de la Efes (431) a condamnat erezia lui Nestorie şi a formulat esenţa doctrinei mariane a Bisericii, prin recunoaşterea celor două atribute ale Sfintei Fecioare: meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup şi pururea fecioria ei. De aceea, precum vom vedea îndată, de aici înainte cultul Maicii Domnului se dezvoltă repede şi nestingherit, ca o reacţie firească împotriva ereziei nestoriene.

În termeni teologici, cinstirea pe care o dăm celei mai sfinte dintre femei se numeşte hiperdulie sau supravenerare (sau preacinstire), spre deosebire de cinstirea pe care o dăm celorlalţi sfinţi şi pe care o numim, simplu, dulie sau venerare (cinstire).