MAGISTERIU

REFLECŢIILE CARDINALULUI ALFONSO LÓPEZ TRUJILLO

Rozariul ca rugăciune a familiei

În recenta Scrisoare Apostolică Rosarium Virginis Mariae, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a cerut din nou familiilor creştine să se roage acasă recitând Rozariul: "Trebuie să ne întoarcem la a ne ruga în familie şi pentru familii, folosind în continuare această formă de rugăciune" (n. 41). Încă de la sfârşitul Marelui Jubileu a spus: "este necesar ca ascultarea cuvântului să devină o întâlnire vitală, după vechea şi mereu actuala tradiţie lectio divina, care permite să se surprindă în textul biblic cuvântul viu care interpelează, orientează, modelează existenţa... trebuie să reînvie în noi elanul de la începuturi, lăsându-ne pătrunşi de ardoarea predicării apostolice care a urmat după Rusalii" (Novo Millennio ineunte, nn. 39 şi 40).

Este înainte de toate o chestiune de a reaplica, dacă nu în formă, atunci cu certitudine în spirit, atmosfera spirituală vie şi ferventă care a marcat întâlnirile de acasă ale primelor comunităţi creştine. Într-adevăr, primii discipoli, "stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii" (Fapte 2, 46). Prin această mărturie, "Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau " (Fapte 2, 47).

Această dimensiune familială a rugăciunii şi cultului creştin este înrădăcinată în experienţa de credinţă a oamenilor Vechiului Legământ, care a fost moştenită de comunitatea creştină. Într-adevăr, este bine cunoscut faptul că cina pascală se oficia în casă, şi era o celebrare familială.

Valul secularizării care a străbătut viaţa comunităţilor noastre în ultimele decenii a adus o criză adâncă, chiar şi în contextul familiei, şi, prin urmare, şi în rugăciunea familială ca expresie a comuniunii şi ca sursă indispensabilă pentru misiunea pe care ea este chemată să o îndeplinească în Biserică şi în societate.

Confruntaţi cu această situaţie îngrijorătoare, păstorii din ultimele secole nu au încetat să recomande credincioşilor practica Rozariului, pe care Papa Pius XII îl descria ca fiind "compendiumul întregii Evanghelii", pentru a-l implora de la Domnul Dumnezeu, dătătorul a toate, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare, Regina Rozariului, darurile credinţei şi al păcii în familii şi între neamuri.

Ştim cât de adânc înrădăcinată este devoţiunea mariană în inima Succesorului lui Petru. El şi-a supus apostolatul protecţiei ei, "Totus tuus", şi ştim că Rozariul are un loc special în devoţiunile sale. Suntem obişnuiţi să-l vedem cu mărgelele Rozariului între degete. Dorinţa sa este ca Rozariul să devină din nou popular, în special în cadrul familiilor.

Rozariul, în simplitatea şi profunzimea sa, merge până în miezul experienţei creştine al dialogului de credinţă exprimat în rugăciune. El are un puternic impact evanghelic. Membrii familiei pot contempla evenimentele centrale din inima credinţei prin mistere. Acum noi avem misterele de lumină, în care suntem invitaţi să reflectăm la nunta din Cana şi la începutul unei noi familii. Putem spune că prin "Tatăl nostru" şi "Bucură-te Marie", găsim o sinteză prin care are loc o transmitere dinamică şi eficientă de credinţă, ce fortifică experienţa comunităţii familiei într-o uniune specială care este un ajutor puternic pentru că este în acelaşi timp stabil şi solid înaintea Domnului Legământului.

Cu această Scrisoare despre Rozariu, Sfântul Părinte a atins inimile credincioşilor. Într-adevăr, recitarea Rozariului nu numai că "conduce la însuşi nucleul vieţii creştine şi oferă o ocazie spirituală şi pedagogică, pe cât de comună pe atât de fecundă, pentru contemplaţia personală" (cf. n. 3), dar de asemenea permite oamenilor să-şi recupereze "capacitatea de a se privi în ochi din nou, pentru a comunica, pentru a fi solidari, pentru a se ierta reciproc, pentru a o lua de la capăt cu un legământ de iubire reînnoit de Duhul lui Dumnezeu" (cf. n. 41).

Recitarea Rozariului în familie captează ceva din atmosfera spirituală a căminului din Nazaret, "este aşezat Isus în centru, bucuriile şi durerile sunt împărtăşite cu el, nevoile şi proiectele sunt încredinţate în mâinile lui, de la el vin speranţa şi puterea pentru a merge mai departe" (n. 41). Acolo, de fapt, aşa cum spunea Papa Paul al VI-lea în pelerinajul său la Nazaret, învăţăm "să fim hotărâţi în gânduri bune, atenţi la viaţa interioară şi gata să înţelegem clar inspiraţiile secrete ale lui Dumnezeu şi îndemnurile adevăraţilor maeştri." (Insegnamenti di Paolo VI, II, 1964, p. 24).

Această rugăciune serveşte de asemenea la neutralizarea celor mai variate şi dezorientante mesaje şi experienţe imprevizibile care îşi fac cale rapid în vieţile copiilor. Aceste experienţe sunt o sursă de anxietate pentru părinţi, tineretul fiind expus la tot felul de pericole în timpul perioadei de creştere.

Rugăciunea Rozariului este în mod cert un ajutor spiritual în găsirea soluţiilor la multe probleme, şi este o protecţie împotriva multor tentaţii şi dificultăţi. Aşa cum acest Conciliu Pontifical pentru Familie a spus în Declaraţia finală a celei de a 15-a Reuniuni Plenare, astăzi trăim într-o situaţie marcată "de frica de angajamente, de practica coabitării, de trivializarea sexului", după cum o descrisa Papa Ioan Paul al II-lea. "Stiluri de viaţă, moda feminină, filme, seriale de comedie, fac ca oamenii să pună la îndoială valoarea mariajului şi merg până la a răspândi ideea că dăruirea reciprocă a soţilor până la moarte ar fi nerealistă. Toate acestea slăbesc instituţia familiei şi chiar reuşesc să o discrediteze, spre avantajul altor 'modele' pseudo-familiale" (ORE, 20 noiembrie 2002, p. 9, II). Într-adevăr, acelaşi document deplânge "invazia în multe domenii ale activităţii umane a unui individualism radical: viaţă economică, competiţie excesivă, competiţie în toate domeniile activităţii umane, dispreţ pentru cei marginalizaţi, etc." (ibid.). În faţa acestor probleme, rugăciunea este un răspuns fundamental, indispensabil, mărturia vie a părinţilor. Aşa cum Sfântul Părinte spunea în Familiaris consortio: "rugându-se împreună cu copiii, tatăl şi mama îşi împlinesc rolul preoţesc propriu şi coboară în adâncul inimii copiilor, lăsând urme adânci pe care nu le vor şterge evenimentele vieţii viitoare" (n. 60).

Aşa cum fiecare ştie, un scop important al rugăciunii bisericii domestice este de a servi ca introducere naturală pentru copii a rugăciunii liturgice a întregii Bisericii, atât în sensul pregătirii pentru aceasta cât şi a extinderii ei în viaţa familială şi socială (cf. Familiaris consortio, n. 61). Astfel, rugăciunea familială nu este o sustragere de la obligaţiile sociale, ci un îndemn puternic ca familia creştină să-şi asume integral responsabilităţile ca şi celulă de bază a societăţii umane.

Astfel, rugăciunea întăreşte echilibrul şi soliditatea familiei, contribuind la asigurarea faptului că împărtăşeşte puterea lui Dumnezeu. Într-adevăr, întreaga putere a Rozariului rezidă în caracterul lui evanghelic şi în orientarea sa cristologică distinctă, pentru că ne face să ne gândim specific şi în mod propriu la cele mai importante evenimente ale mântuirii realizate în Cristos, privite prin inima Mariei, care a fost cea mai apropiată Domnului Isus. Într-adevăr, principala caracteristică a Rozariului este contemplarea, fără de care ar fi ca un trup lipsit de suflet; principalele caracteristici sunt constituite de cererea din Tatăl Nostru, de lauda din succesiunea ca o litanie de Bucură-te Marie, de adoraţia din doxologie, Mărire Tatălui. Este de asemenea caracterizată de simplitatea care favorizează ritmul liniştit şi o stăruire în cuget ce încurajează meditaţia. Aşa după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, "hrană fructuoasă a pietăţii personale, Rozariul este într-un anumit sens rugăciunea tipică a familiei creştine.... Recitând Rozariul, biserica domestică îşi asigură propria unitate, se bucură de împărtăşirea afecţiunii, este ridicată la contemplarea divinului, îşi plasează propriile nevoi, griji şi cuceriri ale traiului zilnic în această dimensiune superioară" (Mesaj către tineri, Reggio Calabria, 7 octombrie 1984, n. 7; ORE, 5 noiembrie 1984, p. 11).

Din acest fervent spirit evanghelic, din contemplarea misterelor mântuirii noastre în acest An al Rozariului (octombrie 2002 - octombrie 2003), este aşteptat un angajament reînnoit, pentru ca pregătirea cuplurilor ce se pregătesc de căsătorie să includă o mărturie a unei fidelităţi sporite faţă de angajamentele definitive pe care sunt pe cale să le ia în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fie ca educatorii, îndrumătorii spirituali şi cuplurile creştine să ajute tinerii să descopere în ei înşişi o iubire autentică, cu tot ceea ce aceasta implică, sentiment, ataşament şi pasiune, şi de asemenea utilizarea raţiunii. Fie ca mesajul Bisericii cu privire la educaţia familială responsabilă să fie înţeles şi primit mai bine, şi fie ca atenţia specială care trebuie acordată copiilor care provin din familii destrămate să le fie dăruită cu tandreţe plină de iubire.

În acest fel grija pastorală pentru familie va fi capabilă să ofere cuplurilor în cursul vieţii lor conjugale posibilităţile şi oportunităţile de a reflecta asupra celebrării sacramentului, în special în momentele de reculegere, cum ar fi în recitarea Rozariului. În plus, va asigura ca sărbătoarea Sfintei Familii şi alte celebrări când cuplurile de reunesc dorind să-şi reînnoiască angajamentele matrimoniale în Biserică, să poată avea o semnificaţie cu impact asupra călătoriei lor spirituale. În această lumină, în posibile momente de criză, toate ajutoarele pe care Sfântul Părinte le-a amintit în Scrisoarea sa Apostolică pot contribui la rezolvarea tensiunilor şi vor permite soţilor să se întoarcă la sursele iubirii lor originare. Din Sacramentul căsătoriei ei vor fi capabili să-şi extragă energia de a-şi retrezi marile idealuri care trebuie să le direcţioneze relaţia şi să-i ajute să-şi depăşească dificultăţile.

În această privinţă, Fericitul Bartolo Longo spunea că "oricine răspândeşte Rozariul este mântuit" (n. 8). Papa Ioan Paul al II-lea îl parafrazează când spune: "readucerea Rozariului în familiile creştine, în contextul unei mai mari atenţii pastorale pentru familie, va fi un ajutor efectiv în contracararea efectelor devastatoare ale crizei tipice epocii noastre" (n. 6).

Un scriitor spunea că, în naţiunile evanghelizate, în fiecare familie, la lăsarea serii, recitarea Rozariului se ridica precum o simfonie. De ce să nu ne străduim să readucem această mărturie, impregnând biserica domestică de Cuvântul pe care toţi îl pot preţui, împărtăşindu-l cu copiii ca pe o pâine, într-o atitudine ce va evangheliza o societate aflată în pericolul de a se răci şi de a se îndepărta de Dumnezeu? "Aşa cum o mamă îi învaţă pe copiii ei să vorbească şi prin însuşi acest fapt să înţeleagă şi să comunice, Biserica, Maica noastră, ne învaţă limbajul credinţei, pentru a ne introduce în înţelegerea şi viaţa de credinţă" (Catehismul Bisericii Catolice, n. 171). Aceasta este de asemenea ceea ce face rugăciunea Rozariului.

Cardinalul Alfonso López Trujillo
Preşedintele Conciliului Pontifical Pentru Familie