LITURGIE

I. TIMPUL CA SEMN

Viaţa omului cunoaşte diferite faze: copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea, bătrâneţea. Pentru fiecare din aceste faze ale vieţii liturgia cunoaşte anumite sacramente şi sacramentalii specifice. Semn că Dumnezeu intervine în mod special în anumite faze ale existenţei umane.

Acelaşi lucru se aplică la natură. Ca şi în viaţa omului, în ciclul unui an sau în ciclul unei zile sunt diferite faze în care diferite elemente cosmice ale naturii se nasc, se dezvoltă, descresc şi mor. Aşa cum Dumnezeu intervine în diferite faze ale vieţii omului, tot aşa intervine în diferite faze sau momente ale ciclului unui an sau ale ciclului unei zile. Aceste momente privilegiate ale timpului se numesc în greceşte KAIROI adică timpuri sfinte, momente de mântuire, deosebindu-se de restul timpului considerat profan şi numit în greceşte KRONOS.

Ciclul anual. Anul liturgic are raporturi strânse cu ciclul cosmic anual. Diferite faze sau sărbători ale anului liturgic sunt sincronizate cu diferitele faze ale ciclului anual. Astfel, în obscuritatea şi întunericul iernii, la Crăciun, soarele începea să devină mai puternic, noaptea devine mai scurtă, ziua mai lungă. În 25 decembrie păgânii sărbătoreau naşterea soarelui victorios. Acestui moment îi corespunde naşterea lui Isus Cristos, soarele sfinţeniei care a izgonit întunericul păcatului şi a adus lumii lumina harului şi a învăţăturii sale. În fiecare an, acest moment al anului e semnul intervenţiei speciale a lui Dumnezeu. În acest moment se reactualizează harul Întrupării. De aceea sfântul Leon, papă, repetă de nenumărate ori în omiliile şi în rugăciunile compuse pentru sărbătoarea Crăciunului: astăzi s-a născut Mântuitorul lumii.

Primăvara, când întreaga natură învie, se trezeşte la viaţă, e simbolul Învierii lui Cristos din morţi. Şi acest moment al ciclului anual este un nou semn al intervenţiei lui Dumnezeu care reactualizează harul Învierii Domnului.

Zilelor însorite ale verii le corespunde sărbătoarea Rusaliilor, ziua primei recolte în Vechiul Testament, ziua în care în Noul Testament Biserica oferă primele roade culese din toate popoarele de sub cer, e semn al unei noi intervenţii a lui Dumnezeu care îi conferă Bisericii o veşnică tinereţe prin primirea de noi membri în sânul ei.

În sfârşit, ciclul liturgic se încheie cu zilele triste de toamnă când Biserica îi comemorează pe toţi răposaţii pentru a fi reluat cu timpul Adventului, timp de speranţă şi pregătire pentru naşterea soarelui dreptăţii, Cristos.

Ciclul zilnic. Ca şi ciclul anual, ciclul zilnic de 24 de ore are diferite faze sau momente care sunt adevărate semne liturgice. Sunt şi acestea timpuri sfinte - KAIROI - momente ale intervenţiei lui Dumnezeu, motiv pentru care de aceste momente sunt legate din cele mai vechi timpuri rugăciunile oficiale ale Bisericii sau liturgia orelor.

Primul moment este cel al dimineţii. Fiecare dimineaţă, după o noapte neagră, pare ca o nouă creaţie. Natura se trezeşte la viaţă. Somnul e ca o moarte de mică durată. Trezirea din somn dimineaţa e ca o mică înviere din morţi. De aceea primii creştini se adunau în zorii zilei pentru a-l preamări pe creator prin rugăciuni şi pentru a celebra învierea lui Cristos. Săptămânal celebrau sfânta Liturghie în zorii zilei de duminică, întrucât Cristos înviase în dimineaţa acestei zile. Această rugăciune - rămasă şi astăzi în breviar cu numele de "laudele de dimineaţă" - creştinii din primele veacuri ale Bisericii o făceau cu faţa spre răsărit, de unde răsărea soarele, simbolul lui Cristos înviat.

Un al doilea moment important al zilei este seara. Seara este ceas al despărţirii de prieteni, de ocupaţiile obişnuite, de zgomot şi agitaţie şi scufundarea în somnul nopţii cel considerat frate cu moartea. Seara e momentul care aminteşte de moartea lui Cristos. Acest moment este însoţit din cele mai vechi timpuri de ora de rugăciune din breviar numită "vespere".

Între aceşti doi poli principali ai zilei sunt încă trei momente însoţite de trei ore de rugăciune în breviar numite "tertia" (ora 9), "sexta" (ora 12) şi "nona" (ora 15). Şi acestea sunt semne ale unor evenimente din istoria mântuirii lumii. Explicaţiile le găsim într-o carte numită "Tradiţia apostolică", scrisă în jurul anului 215 de către, sfântul Ipolit Romanul: "La ora a treia (9) dacă eşti în casă, roagă-te şi laudă pe Dumnezeu; dacă eşti în altă parte, roagă-te lui Dumnezeu în inima ta. Căci la această oră, Cristos a fost bătut în cuie pe cruce. Pentru aceasta în Vechiul (Testament) legea poruncea ca să se ofere întotdeauna la această oră, pâinea punerii înainte ca simbol al Trupului şi Sângelui lui Cristos, şi să se jertfească un miel nepătat, simbol al Mielului desăvârşit. De fapt Cristos este păstorul, dar şi pâinea care coboară din cer.

De asemenea roagă-te la ceasul al şaselea (12), deoarece când Cristos se afla bătut în cuie pe lemnul crucii, ziua a dispărut şi s-a făcut un mare întuneric. De aceea, la ora aceasta să se facă o rugăciune puternică, imitând glasul celui care s-a rugat şi a acoperit cu întuneric întreaga natură din cauza evreilor necredincioşi.

La ora a noua (15) să se facă rugăciuni şi laude îndelungate lui Dumnezeu, imitând felul în care sufletele celor drepţi îl laudă pe Dumnezeu care este adevăr şi-a amintit de sfinţii săi trimiţând Cuvântul său spre a ilumina (Cristos a coborât la cei din limb la această oră). La această oră Cristos a fost lovit în coastă şi a lăsat să curgă sânge şi apă şi a luminat restul zilei până seara".

De asemenea, creştinii din primele veacuri se sculau în toiul nopţii pentru rugăciune. Sunt ceasuri escatologice de rugăciune, semne ale venirii a doua a lui Cristos. Ceasuri de veghere şi aşteptare în rugăciune conform îndemnurilor lui Cristos: "Să fie mijlocul vostru încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschideţi îndată când va veni şi va bate la uşă. Ferice de servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui" (Lc 12,35-37). Creştinii petreceau toată noaptea dinspre sâmbătă spre duminică şi sărbătorile mai importante în veghere şi rugăciune. În zilele noastre a mai rămas doar vegherea din noaptea Paştelui. Dar, în anumite mănăstiri călugării continuă să se scoale în toiul nopţii pentru rugăciune. Clopotele bisericilor care sună de trei ori pe zi marchează trei din momentele amintite mai sus. După ce creştinii au încetat să mai spună rugăciunile breviarului, lăsându-le pe seama clerului, au început să se roage la trasul clopotului rugăciunea Îngerul Domnului.