LITURGIE

Sfânta Maria Magdalena

A zis Maria: "Raboni"

(22 iulie)

Spune Sfânta Scriptură că şi cel drept greşeşte de şapte ori pe zi (cf. Prov 24,16), aşa că şi Maria Magdalena, sfânta sărbătorită azi, dreaptă fiind, tot a greşit şapte ori pe zi, dar nu atât de mult şi în aşa măsură încât să sufere la nesfârşit insultele datorate ignoranţei omeneşti. Timp de aproape două mii de ani a fost confundată cu Maria, sora lui Lazăr şi a Martei (cf. Lc 10,39); şi mai ales cu femeia păcătoasă din cetate care a venit în casa lui Simon Leprosul (cf. Mt 26,7) şi i-a uns capul lui Isus cu nard de mare preţ, i-a spălat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei, învrednicindu-se de iertarea păcatelor multe pentru iubirea ei mare (cf. Lc 7,37-47). Maria Magdalena nu se identifică cu nici una dintre acestea două.

Sfânta sărbătorită azi, adevărata Marie Magdalena, a fost o persoană bine cunoscută apostolilor şi care l-a urmat pe Isus din Galileea, deci din primul an al activităţii sale publice, şi până la înălţare. Spre deosebire de imaginea creată ca fiind femeie păcătoasă, datorită confuziei istorice, sufletul şi viaţa Mariei Magdalena cuprind comori de credinţă, dărnicie, slujire umilă, iubire statornică faţă de Raboni şi de vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu. Relatarea evanghelistului Luca este grăitoare. Acesta ne arată că împreună cu Isus se aflau cei doisprezece apostoli şi Maria, mama lui, umblând prin oraşe şi sate, predicând evanghelia, însoţiţi fiind şi de alte femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni; Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod; Suzana şi multe altele, care îl ajutau din avutul lor (cf. Lc 8,1-3).

Problema care a creat confuzie o constituie tocmai afirmaţia evanghelistului: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni. Concluzia a fost trasă în grabă: Maria Magdalena a fost femeia păcătoasă" (cea prinsă în adulter). Concluzia s-a dovedit a fi total greşită, fiindcă, chiar admiţând că Maria Magdalena a fost posedată de cei şapte demoni, posedarea trupească nu se datorează păcatului, spre deosebire de posedarea sufletească. Avem suficiente cazuri de posedări trupeşti, chiar de copii, fără să fie vorba de păcate mari. Expresia folosită de Luca - şapte demoni - era o zicală la ordinea zilei, fiindcă şapte era considerat de evrei ca număr sfânt, fiindcă Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi în a şaptea s-a odihnit şi a sfinţit-o (cf. Gen 2,3), cât şi un număr întreg, adică exprimă perfecţiunea, totalitatea. În acest sens vedem cum Dumnezeu porunceşte lui Noe să ia în arcă numai câte şapte perechi dintre animalele curate (id. 7,2), fiindcă înţelepciunea şi-a zidit casa şi a întărit-o cu şapte coloane (cf. Prov 9,1). De asemenea: răul total este cuprins tot de cifra şapte, aşa cum reiese tot din Scriptură, unde Dumnezeu spune: Tot cel care va ucide pe Cain va fi pedepsit de şapte ori mai mult (Gen 4,15), adică cu pedeapsa cea mai grea, fiindcă şapte sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul şi de care se scârbeşte în cugetul său (Prov 6,16).

Acum înţelegem că expresia de şapte demoni ne dezvăluie faptul că Maria Magdalena a fost vindecată total de orice boală sau răutate feminină, de orice înclinaţie spre rău, ca să poată fi în compania lui Isus şi a ucenicilor săi ca o persoană desăvârşită, fără umbra celor şapte păcate capitale şi într-o stare de sănătate perfectă, fiindcă, aşa cum am spus, posedarea nu implică păcatul, dar la evrei fiecare boală era considerată ca o acţiune specifică a unui duh rău (cf. Mt 8,16; Lc 4,40-41; Mc 1,34).

Ştim apoi, tot din Evanghelie, că Isus, pe cei eliberaţi de posedarea diavolului datorată păcatelor lor nu i-a admis în compania sa, chiar dacă l-au rugat cu insistenţă, cum a fost cazul celui din Gerasa, căruia i-a spus: Mergi la casa ta, la ai tăi şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit (Mc 5,1-19).

Dar Maria Magdalena, printr-un har deosebit, se bucura de sănătate perfectă, trupească dar şi sufletească, folosind bunurile materiale de care dispunea pentru susţinerea acelora care îl însoţeau pe Isus, şi, fiind mereu alături de preacurata Fecioară Maria, putem susţine fără îndoială că s-a bucurat de plinătatea darurilor Duhului Sfânt, aşa cum Elisabeta, verişoara ei, s-a umplut de Duhul Sfânt când Maria i-a venit în vizită (cf. Lc 1,41). Duhul Sfânt i-a dat înţelepciunea de a-l urma pe Isus, i-a dat înţelegerea de a-şi pune bunurile ei în slujba apostolatului, i-a dat tăria de a-l urma până pe Calvar. Când ucenicii l-au părăsit şi stăteau ascunşi de frica iudeilor, Maria Magdalena, împreună cu alte femei evlavioase, îl urmează de aproape pe Învăţătorul iubit şi-i veghează sfârşitul. Greşit este interpretată atitudinea ei de sub cruce ca smulgându-şi părul de durere, strigând soldaţilor să nu-l răstignească fiindcă Isus este doar om, după cum apare în diferite filme cinematografice etc. Alături de preacurata, Maria Magdalena plină de darul tăriei a păstrat acea atitudine corectă datorată fricii de Dumnezeu. În dimineaţa zilei a treia după moartea învăţătorului aleargă la mormânt şi găsindu-l gol se întoarce în fugă la ucenici şi le spune că trupul lui Isus a fost luat din mormânt şi nu ştie unde a fost dus. Era ultima încercare, prin care au de trecut toate sufletele mari, înainte de suprema revelaţie: sentimentul, experienţa dureroasă a dispariţiei lui Dumnezeu, ca şi strigătul lui Isus de pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mc 15,34). Îmi vine în minte şi chinul sfintei Tereza a Pruncului Isus din ultimii ani ai vieţii, când ajunsese aproape la disperare şi-i spune surorii sale: Nu mai cred în viaţa veşnică; îmi pare că nu se mai află nimic dincolo de viaţa asta trecătoare. Totul are un sfârşit. Numai iubirea rămâne (Michael Paul Gallagher S.J. Ajută necredinţei mele, Ed. Ars Longa, Iaşi-1996, pag. 21). Asemănarea în suferinţă arată frumuseţea sufletească şi apropierea de Isus prin viaţă. Femeia păcătoasă nu-i capabilă de o asemenea încercare! Maria Magdalena are o structură sufletească solidă şi în încercare îi rămâne iubirea care nu se dă bătută: se întoarce la mormânt, caută, plânge, cere ajutor presupusului grădinar, vrea să-i recupereze trupul lui Isus cu orice preţ şi, când îşi aude numele Marie, aşa cum doar Isus ştia să-l pronunţe, ea îl recunoaşte pe Raboni, pe acela care de atâta timp i-a oferit numai învăţăturile dumnezeieşti, învăţături din care s-a născut iubirea ei, aşa cum a spus-o Învăţătorul însuşi: Cine mă iubeşte, ascultă cuvântul meu (In 14,23)

Isus o trimite să comunice ucenicilor marele mister al învierii, care îi dă dreptul să se înalţe la Tatăl: Mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru (In 20,17). Învierea, deşi aduce o diferenţiere radicală prin acel Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru, oferă Mariei Magdalena şi ucenicilor posibilitatea înţelegerii că şi ei îl vor urma şi prin el pot ajunge la intimitatea unui singur Dumnezeu-Tată în măsura în care îl vor afla viu, înviat. Datorită încredinţării acestei misiuni, Maria Magdalena este numită apostolul apostolilor, martor de bază al învierii lui Cristos, aşa cum ne-o prezintă Secvenţa pascală: Spune-ne, Marie, ce-ai văzut pe cale? Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte şi slava Celui Înviat; pe îngerii care au dat mărturie; giulgiurile şi veşmintele. A înviat Cristos speranţa mea, va merge înaintea voastră în Galileea (Duminica Învierii).

Se spune în mod obişnuit că: Cel ce iubeşte, nu minţeşte. Iubirea sinceră şi curată a Mariei Magdalena constituie o mărturie vrednică de crezare despre adevărul învierii lui Isus. Maria Magdalena nu-şi putea permite să păteze imaginea Învăţătorului cu o minciună. Cui i-ar fi folosit?

Aceasta este Maria Magdalena pe care Biserica o propune spre cinstire în ziua de 22 iulie!

După o veche tradiţie greacă, ea ar fi mers la Efes, împreună cu preacurata Fecioară Maria şi cu sfântul apostol Ioan, şi aici ar fi murit.

O altă legendă franceză afirmă că trei dintre femeile evlavioase care l-au urmat pe Isus, şi anume: Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob şi Maria Salome, au ajuns cu o barcă pe întinsul mării până la ţărmul Franţei, lângă oraşul Marsilia, unde au debarcat şi pe acest loc s-a ridicat biserica numită Maica Domnului a Mării, care astăzi este numită Sfintele Marii. Fiindcă legenda mai spune că cele trei Marii mai aveau o servitoare numită Sara, de culoare, cam ţigăncuţă, biserica a devenit loc de pelerinaj pentru ţigani.

Să înălţăm ruga noastră către tronul divin cu întreaga Biserică şi să spunem cu credinţă: Dumnezeule, Fiul tău unul-născut i-a încredinţat Mariei Magdalena, înaintea tuturor, vestirea bucuriei pascale. Dă-ne, te rugăm, ca prin mijlocirea şi prin exemplul ei să-l vestim pe Cristos cel înviat şi să-l vedem, odată, domnind cu tine în slavă (LR). Amin.