LITURGIE

Transformarea
Duminica Învierii Domnului

Ieri noapte, pentru prima oară în ultimii 26 de ani, Vigilia Pascală a fost celebrată în Bazilica San Pietro fără Papa Ioan Paul al II-lea. Biserica merge însă înainte, chiar şi când Papa este bolnav. Suntem ca o familie în care tatăl s-a îmbolnăvit: noi, ceilalţi, trebuie să strângem rândurile. Cardinalul care a celebrat Liturghia a oferit o frumoasă predică. Vorbind despre Învierea lui Cristos, el a subliniat faptul că aceasta reprezintă evenimentul central şi cel mai mare din istorie, fiind şi speranţa noastră pentru viitor. Cu toate acestea, Învierea este mai mult decât un eveniment de care ne amintim şi mai mult decât o speranţă spre care privim; Învierea are loc chiar acum. Cardinalul s-a referit apoi la adulţii ce urmau să fie botezaţi. Ei urmau să experimenteze moartea şi învierea lui Cristos în Sacramentele Paştelui - Botezul, Confirmarea şi Euharistia.

O veche legendă ilustrează puterea morţii şi învierii lui Cristos. Ea vorbeşte despre un călugăr care a descoperit coroana cu spini care a fost pusă cu forţa pe capul lui Isus. Acoperită cu sânge, coroana nu era deloc plăcută văzului. Călugărul a luat-o şi a pus-o într-un altar lateral al unei biserici. Oamenii veneau, se uitau la ea, şi apoi plecau. Le amintea de urâţenia şi de cruzimea păcatului, a propriilor lor păcate. Coroana cu spini a rămas acolo până în dimineaţa Paştelui, când călugărul, odată cu răsăritul soarelui, a venit la biserică. Se gândea că amintirea sângeroasă a patimilor lui Cristos trebuie scoasă, dat fiind că Postul se încheiase şi urma celebrarea Învierii. Apropiindu-se de altarul lateral din biserică, el a simţit o mireasmă stranie. Soarele strălucea în biserică astfel că nu îşi dădea bine seama ce se întâmplare. Razele cădeau chiar în mijlocul coroanei de spini. Doar că din spini apăruseră acum splendizi trandafiri, ce inundau biserica cu un miros plăcut.

Această mică poveste surprinde ceva din transformarea pe care o aduc Paştile. După cum am auzit în lecturile din această dimineaţă, învierea lui Isus schimbă ruşinea păcatului în iertare, iar paralizia disperării în speranţă.

Un om care a făcut o remarcabilă călătorie de la disperare la speranţă a fost faimosul actor şi producător Mel Gibson. Aşa după cum vede un om din exterior, ca mine, şi probabil ca Dvs, Mel nu avea de ce să se plângă. Cariera de succes îi adusese milioane de dolari. Mii de fani îl adorau. Iar în familie toate mergeau bine. Şi totuşi, se simţea gol, mizerabil chiar. Într-o zi a stat de vorbă cu tatăl său dar, cam ca toţi bărbaţii, nu a pus problema direct, nu şi-a mărturisit sentimentele, ci doar l-a întrebat: "Crezi că există vreo situaţie fără ieşire?" Tatăl i-a răspuns: "Nu, Isus Cristos a murit pentru noi - şi a înviat din morţi. În această viaţă nu poate să existe vreo situaţie fără speranţă." Din acel moment, Mel Gibson a început să îşi aprofundeze credinţa în care a fost crescut. În final a produs un film, "Patima lui Cristos", ca o mărturie de credinţă... şi de speranţă.

În Duminica Paştelui, Isus ne invită să ne reînnoim credinţa şi speranţa în El. Pentru mulţi din parohiile noastre, Paştile sunt punctul culminant al unui lung drum. În timpul Vigiliei Pascale îi botezăm şi îi primim în Biserică. Toamna trecută ei au început procesul numit catecumenat, în timpul căruia au învăţat despre Isus, despre predicarea Sa, despre cum ne-a spus El să ne trăim viaţa. Pentru mulţi alţii, acest Post a fost un proces de reînnoire prin rugăciune, mărturisirea păcatelor şi jertfe.

O fată de la liceu mi-a spus ce a făcut ea în timpul Postului, şi doresc să vă împărtăşesc şi vouă experienţa ei, pentru că ilustrează ceva despre Paşti. Ea s-a hotărât ca în timpul Postului Mare să renunţe la pâine. Desigur, nu pare un lucru extraordinar, dar pentru ea era alimentul favorit, şi de fapt nimeni nu poate să îşi dea seama la ce renunţă până când nu încearcă şi vede cât de mult pâinea este parte a dietei de zi cu zi. După patruzeci de zile de Post, i s-a făcut foame de pâine. În dimineaţa de Paşti, a copt o pâine în cuptor. Şi-a tăiat o felie din pâinea caldă, şi a mâncat-o... fără unt, fără gem şi fără nimic altceva. A fost pentru ea cea mai delicioasă masă.

Probabil mulţi dintre voi vă gândiţi acum la felia caldă de pâine şi nu vă mai stă mintea la predica mea. Ceea ce doresc însă eu să subliniez este simplu. Ea i-a oferit un sacrificiu lui Isus - şi chiar şi la un nivel foarte uman ea a experimentat ceva din bucuria Paştelui. Este ceva frumos să ajungi în această zi după ce te-ai pregătit şi te-ai sacrificat în aşteptarea ei.

Vreau în această dimineaţă să vă spun un secret. Chiar dacă nu aţi făcut nimic pentru a vă pregăti de Paşti, Isus doreşte să trăiască împreună cu voi bucuria acestei zile. Un creştin din secolul al IV-lea a spus-o mai bine decât aş putea-o spune eu. De aceea voi încheia cu un citat dintr-o predică pascală a Sf. Ioan Gură de Aur:

"Este cineva sătul de atâta post?
Să vină să îşi primească plata!

Dacă cineva s-a trudit de la prima oră,
să vină să îşi primească răsplata cuvenită;
Dacă cineva a venit după ceasul al treilea,
să vină cu recunoştinţă la Sărbătoare!
Iar dacă a sosit după ora a şasea,
să vină fără îndoieli; pentru că şi el va fi primit.
Şi dacă cineva a întârziat până după ora a noua,
să vină fără să ezite; să vină şi el.
Şi celui care a sosit doar în ceasul al unsprezecelea,
să vină fără teama că a întârziat.
Pentru că Domnul este binevoitor şi îl primeşte pe ultimul ca pe primul.
El îi odihneşte pe cei veniţi în ceasul al unsprezecelea
ca pe cei care au trudit de la început.

Unuia El îi dăruieşte, pe altul îl răsplăteşte.
El acceptă lucrările şi se bucură de strădanie.
Cinsteşte faptele şi laudă intenţia.
Să intrăm în bucuria Domnului!

Primul şi ultimul deopotrivă primiţi răsplata voastră;
bogat şi sărac, bucuraţi-vă împreună!
Cumpătaţi şi leneşi, celebraţi ziua!
Voi care aţi ţinut post, şi voi care nu aţi ţinut,
Bucuraţi-vă astăzi pentru că Masa este bogată!

traducere şi adaptare după pr. Phil Bloom