LITURGIE

Acceptând diferenţele
Duminica a VIII-a de peste an, 26 februarie 2006
Lecturi: Os 2,16-17.21-22 Ps 102 2Cor 3,1b-6 Mc 2,18-22
pr. Ernest Munachi Ezeogu

O poveste tradiţională evreiască spune că Avraam stătea afară, lângă cortul său, într-o seară, când a văzut îndreptându-se spre el un bătrân obosit şi murdar de atâta călătorit. Avraam a sărit şi l-a invitat pe bătrân, i-a spălat picioarele şi i-a dat mâncare şi băutură. Bătrânul a început imediat să mănânce, fără să spună vreo rugăciune. Avraam l-a întrebat atunci: "Nu te închini Domnului?" Bătrânul a răspuns: "Mă închin doar focului şi nici unui alt zeu". Auzind aceasta, Avraam s-a enervat, l-a luat pe sus pe bătrân şi l-a aruncat afară în noaptea neagră şi rece. Mai apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, întrebându-l unde este străinul. Avraam a răspuns: "L-am dat afară deoarece nu ţi se închina." Dumnezeu i-a spus atunci: "Îl suport pe omul acesta de optzeci de ani, iar tu nu poţi să îl suporţi o singură noapte?" Persoanele credincioase au uneori o dificultate în a accepta diferenţele dintre ei şi alţii. Discipolii lui Ioan şi fariseii din Evanghelia de astăzi sunt un bun exemplu.

"Discipolii lui Ioan şi fariseii posteau. Au venit şi i-au spus: De ce discipolii lui Ioan şi discipolii fariseilor postesc, iar discipolii tăi nu postesc?" (Marcu 2,18). De ce această întrebare? Se pare că nu reuşeau să înţeleagă de ce discipolii lui Isus erau în sărbătoare pe când ei posteau. De ce discipolii lui Isus nu se conformau regulii pe care discipolii lui Ioan şi fariseii o urmau? De ce să fie diferiţi? De ce să nu facă toţi la fel?

Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă aici, trebuie să ştim că în vechea religie iudaică, postul era atât o obligaţie cât şi o disciplină auto-impusă. Adulţilor li se cerea să postească o dată pe an, în Ziua Ispăşirii. Dar oamenii mai pioşi, în special fariseii, posteau de două ori pe săptămână: lunea şi joia, de la răsărit şi până la apus. Nu legea le cerea aceasta; era o disciplină pe care în mod liber şi-o asumau. Postul despre care se întreabă ei de ce nu este respectat de discipolii lui Isus nu este acela anual, cerut fiecărui evreu, ci cel săptămânal, pe care evreul putea sau nu să îl respecte. Puteţi compara cu postul de vinerea ce îl ţin catolici, în unele zone fiind lăsat la discreţia credinciosului. Are oare catolicul ce se decide să urmeze practica străveche de a nu mânca vinerea carne dreptul de a-l critica pe cel care alege să nu facă tot aşa?

Isus, ştim, este un om al rugăciunii şi postului. Şi totuşi, aici îl vedem apărându-i pe discipolii săi care aleseseră să nu postească. Oare pentru că postul nu le-ar fi fost de folos? Nu. Postul poate să fie o disciplină spirituală foarte benefică. Dar ceea ce vrea să sublinieze Isus este că orice disciplină spirituală, inclusiv postul, pentru a fi de folos unei persoane, ea trebuie să şi-o asume de bună voie, şi nu din teama "ce vor spune ceilalţi?" În plus Isus subliniază că nu avem nici un drept să luăm un element neesenţial el religiei ca şi cum ar fi o condiţie necesară, chiar şi când acel element neesenţial poate fi atât de benefic precum postul.

Libertatea religioasă nu era foarte preţuită în multe dintre religiile pre-creştine. Adesea se considera că o persoană nu poate decât să se conformeze aşteptărilor comunităţii. Dar în creştinism Isus spune clar că un act religios nu are valoare decât dacă este înfăptuit în mod liber, din propria dorinţă. A trăi libertatea de copii ai lui Dumnezeu, caracteristică credinţei creştine, într-un mediu de constrângeri şi obligaţii exterioare, ar echivala cu a pune vin nou în butoaie vechi. Ar fi inutil. Dacă vă număraţi între cei care i-au credinţa foarte serios, şi dacă vă întrebaţi câteodată de ce ceilalţi nu acordă importanţă unor devoţiuni şi practici spirituale pe care Dvs le preţuiţi, luaţi aminte la cuvintele înţelepte atribuite Sf. Augustin: "În cele esenţiale unitate, în cele neesenţiale libertate, în toate iubire."