LITURGIE

Promisiunea e promisiune
Duminica a VII-a de peste an, 19 februarie 2006
Lecturi: Is 43,18-19.21-22.24b-25 Ps 40 2Cor 1,18-22 Mc 2,1-12
(predică pe marginea lecturii a doua)
pr. Ernest Munachi Ezeogu

În cartea sa "Up From Slavery", T. Washington spune povestea unui sclav din Virginia care a făcut o înţelegere cu stăpânul său: să îi permită să lucreze la alţii, să câştige bani şi să îşi răscumpere libertatea, plătindu-i o anumită sumă de bani pentru un anumit număr de ani. Sclavul s-a mutat în Ohio unde putea câştiga mai bine. După doi sau trei ani a fost dată Proclamaţia de Emancipare, prin care toţi sclavii au devenit automat liberi. Astfel a devenit şi el liber de orice obligaţie faţă de fostul său stăpân. Şi totuşi, fostul sclav a insistat să meargă la acesta în Virginia, să îi plătească totul aşa după cum se înţeleseseră înainte de Proclamaţia de Emancipare. Întrebat de ce a făcut aşa, el a explicat că ştia că nu mai trebuie să îşi plătească datoria, dar şi-a dat cuvântul şi nu s-ar fi putut bucura de libertate dacă nu ar fi respectat ce a promis. Fostul sclav este un exemplu strălucitor de om al cărui "da" este "da".

Astăzi, în a doua lectură din 2 Corinteni, Paul se prezintă pe sine ca un om al cărui "da" este "da". Adesea, citind scrisorile Apostolului Paul, ne găsim citind răspunsurile la nişte întrebări. Pentru a aprecia mai bine răspunsurile, trebuie să ştim fără îndoială care sunt întrebările. Deci: la care întrebare sau problemă răspundea Paul în lectura de astăzi? Iată care era. Paul promisese corintenilor că îi va vizita pe drumul său spre Macedonia, şi că apoi se va întoarce la ei pe drumul dinspre Macedonia spre Iudeea (2 Corinteni 1,16). Paul însă nu a făcut aşa. Nu s-a întors la ei, dar nu din lipsă de interes sau de timp, ci pentru binele corintenilor. "Îl invoc pe Dumnezeu ca martor pentru sufletul meu că nu am mai venit la Corint ca să vă cruţ" (v. 23). Faptul că şi-a încălcat promisiunea le-a permis duşmanilor lui Paul să îl prezinte în Corint ca pe un om nedemn de încredere, un om pe ale cărui cuvinte nu te poţi baza. Şi au mers mai departe. Dacă cuvintele lui Paul sunt nevrednice de încredere, atunci nici mesajul său, nici Evanghelia proclamată în Corint, nu este obligatoriu vrednică de crezare. Au subminat astfel nu numai integritatea lui Paul, ci şi integritatea Evangheliei lui Cristos pe care o predica Apostolul.

În pasajul de astăzi, Paul răspunde acestor acuzaţii. El reafirmă credibilitatea sa personală, dar mai ales credibilitatea Evangheliei lui Cristos. "Credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru faţă de voi nu este 'da şi nu'. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi: de mine, de Silvan şi de Timotei, nu este 'da şi nu', ci în el este numai 'da'" (2 Corinteni 1,18-20).

Asemenea lui Paul, noi suntem martori ai lui Cristos, şi credibilitatea noastră, sau lipsa credibilităţii, afectează mărturia pe care o dăm despre Cristos. Lucruri simple, ca sositul la timp la întâlniri sau la slujbe, sunt de mare importanţă. Oamenii măsoară credibilitatea mărturiei tale despre Cristos după astfel de lucruri. Dacă le spui: "te voi suna negreşit, cu prima ocazie", şi nu o faci, atunci credibilitatea mărturiei tale despre Cristos este afectată. Există cazuri mai grave ce duc la pierderea credibilităţii, precum infidelitatea în căsătorie, în viaţa religioasă sau în preoţie, o piatră serioasă de poticnire pentru fraţii şi surorile în Cristos care ne cunosc.

În spatele actualei crize a divorţului şi recăsătoririi în Biserică stă o întrebare fără răspuns: "Dacă un bărbat sau o femeie nu respectă ceea ce a jurat la momentul cununiei, ce garantează că a doua oară va fi fidel/fidelă?" În spatele crizei preoţeşti din Biserica de astăzi este o altă întrebare tăcută: "Dacă preotul poate predica 'da'-ul şi face 'nu'-ul, ce garantează că restul predicării lui este adevărat şi demn de încredere?" Să luăm astăzi hotărârea, ca oameni ai lui Dumnezeu, să aducem cuvântul nostru şi viaţa noastră în armonie cu credinţa ce o avem în Cristos, în care este mereu 'da' lui Dumnezeu, şi niciodată 'nu'. Amin.