LITURGIE

Învăţătura lui Paul despre celibat
Duminica a IV-a de peste an, 29 ianuarie 2006
Lecturi: Dt 18,15-20 Ps 94 1Cor 7,32-35 Mc 1,21-28
(predică pe marginea lecturii a doua)
pr. Ernest Munachi Ezeogu

A doua lectură de astăzi este parte a învăţăturii Apostolului Paul despre celibat. Celibatul a fost mereu o temă importantă de discuţie între creştini, în întreaga istorie a celibatului. În vremurile noastre, în special în lumina recentelor scandaluri privind unii celibi din Biserică (referinţă la situaţia din SUA - n.tr.), a devenit şi mai important pentru noi să avem o mai bună înţelegere a celibatului. Nu putem îmbunătăţi practica celibatului în Biserică decât dacă îmbunătăţim înţelegerea lui.

Învăţătura lui Paul despre celibat, pe care o prezintă integral în 1 Corinteni 7, poate să fie rezumată într-o singură frază: celibatul este calea mai bună de a-i servi Domnului, dar nu singura cale. Aceasta este o continuare a învăţăturii lui Cristos despre celibat.

Primul lucru pe care Isus îl spune despre celibat este că acest mod de viaţă nu e unul comun oamenilor, ci un dar pe care Dumnezeu îl dă unora. Să ne amintim: Isus terminase de explicat oamenilor că o căsătorie legată între un bărbat şi o femeie nu poate să fie desfăcută în nici o circumstanţă. Însoţitorii săi, cei doisprezece apostoli, spun atunci că dacă aşa stau lucrurile, atunci mai bine să nu te căsătoreşti. Isus răspunde: "Nu toţi înţeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat" (Matei 19,11). El continuă apoi să recomande celibatul, încurajându-şi discipolii să îl vadă ca un mod de viaţă. "Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!" (Matei 19,12).

Este important să observăm că există o singură motivaţie acceptabilă pentru adoptarea celibatului. Nu pentru a evita problemele din căsătorie; nu pentru a evita provocările relaţionării cu persoanele de sex opus; nici pentru a evita dificultăţile unei vieţi cu copii de crescut. Celibatul creştin poate avea o singură raţiune: şi anume pentru împărăţia cerurilor. Paul avea să arunce mai apoi mai multă lumină asupra acestei motivaţii.

Chiar dacă Isus a recomandat celibatul doar celor care îl urmau non-stop, discipolilor adică, Paul îl recomandă tuturor credincioşilor. Urmând exemplul lui Isus, care a fost celibatar, Paul însuşi a trăit o viaţă de celibat. Şi totuşi, a recunoscut că celibatul nu este un dar oferit tuturor. "Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine, însă fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel. Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este mai bine pentru ei dacă rămân ca mine" (1 Corinteni 7,7-8).

Paul vede evident celibatul ca o cale "mai bună" de a-l sluji pe Dumnezeu. El explică: "Cel care este necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, însă cel care este căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă soţiei, şi este împărţit. Tot aşa şi femeia necăsătorită, tot aşa şi fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup şi în duh, însă cea căsătorită se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului" (1 Corinteni 7,32-34).

Paul nu promovează celibatul de dragul celibatului. Filozofii stoici exaltau virtutea auto-controlului şi evitau căsătoria deoarece o vedeau ca un semn de eşec în controlarea patimilor. Pentru ei, orice celibat era mai bun decât căsătoria. Paul nu împărtăşeşte acest punct de vedere. Pentru Paul, singura viaţă celibatară care merită trăită este cea care eliberează persoana, pentru a se dedica nestânjenită Domnului. Acest celibat îl eliberează pe om de căsătorie pentru ca să se dedice cu inimă neîmpărţită slujirii lui Dumnezeu. Dacă celibatul devine pentru cineva mai degrabă o povară decât o eliberare pentru slujirea lui Dumnezeu, atunci respectivul trebuie să se mai gândească. "Dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă" (1 Corinteni 7,9).

În actuala dezbatere din Biserică pe tema celibatului, există două extreme de evitat. Prima că disciplina celibatului preoţesc este o relicvă expirată, din timpuri medievale, de care ar trebui acum să scăpăm. Este greşit deoarece celibatul este un dar de la Dumnezeu, dat unor anumite persoane, pentru binele şi pentru zidirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. A doua este că celibatul, chiar şi atunci când evident nu merge, este mereu mai bun decât căsătoria. Aşa gândeau stoicii, dar nu aşa gândesc creştinii. Să îi mulţumim astăzi pentru darul celibatului în Biserică. Şi să ne rugăm pentru o mai bună înţelegere şi practicare a celibatului în Biserică, nu ca o constrângere, ci ca o cale de promovare a slujirii neîmpărţite a Domnului, în mijlocul poporului lui Dumnezeu.