LITURGIE

Banii contează
Duminica a XXVI-a de peste an, 1 octombrie 2006
Lecturi: Num 11,25-29 Ps 18 Iac 5,1-6 Mc 9,38-43.45.47
pr. Ernest Munachi Ezeogu

(predică pe marginea lecturii a doua)

Unul dintre uimitoarele semne ale timpurilor de astăzi este popularitatea a ceea ce este cunoscut ca evanghelia bunăstării. Aceasta este evanghelia pe care o auzim în majoritatea mega-bisericilor care apar la televiziune, o evanghelie care îi promite credinciosului adevărat bunăstare imediată. Bogăţia materiale, sănătatea şi relaţiile de invidiat sunt legănate ca un morcov înaintea credincioşilor în perspectivă, ca fiind binecuvântările sigure ale lui Dumnezeu pentru toţi cei care cred. Unul dintre motivele pentru care evanghelia bunăstării a devenit atât de populară astăzi este acela că creştinismul tradiţional a îmbrăţişat şi a predicat timp îndelungat o evanghelie anti-bunăstare. Şi aceasta este greşită. Dumnezeu nu este anti-bunăstare. A doua lectură de astăzi din Scrisoarea lui Iacob este unul dintre pasajele Scripturii care, dacă nu este înţeles corect, ne poate conduce la concluzia că Evanghelia creştină se opune sănătăţii.

"Ei, voi bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. Aurul vostru şi argintul au ruginit, iar rugina lor va fi ca o mărturie împotriva voastră şi va mistui trupurile voastre ca focul. Aţi adunat comori pentru zilele de pe urmă!" (Iacob 5,1-3).

Acest pasaj sună ca o condamnare directă a bogăţiei, ca o condamnare a celor bogaţi. Acestora li se spune să plângă pentru nenorocirile ce vor veni peste ei. Imaginea ruginii consumând trupurile ca focul este îngrozitoare. Este suficient pentru a-i face pe creştinii dedicaţi să creadă că este ceva în neregulă cu faptul de a fi bogat. Mulţi dintre creştini ar duce-o astăzi mai bine din punct de vedere financiar dacă nu ar fi atât de adânc înrădăcinată ideea că banul este diavolul şi că a fi foarte bogat presupune să fii foarte rău. Şi totuşi, credinţa că banul este ceva rău nu este susţinută nici de epistola lui Iacob şi nici de alte cărţi ale Bibliei.

"Stai puţin, părinte! Nu spune Biblia că banii sunt la rădăcina răului?" Deloc. Biblia nu spune că banii sunt la rădăcina tuturor relelor. Ceea ce spune Biblia este (ascultaţi cu atenţie): "Rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri" (1Timotei 6,10). Banii nu sunt la rădăcina tuturor relelor, ci dragostea de bani, setea de bogăţie stă la rădăcina tuturor relelor. Problema nu sunt banii, problema constă în dorinţa dezordonată a omului de bogăţie.

Există un proverb latin care spune "Abusus non tollit usum", adică "Abuzul de ceva nu elimină folosirea lui legitimă". Acest înţelept proverb se aplică şi când este vorba de credinţă, şi când este vorba de bani. Biblia condamnă clar abuzul de bogăţie. Abuzul de bogăţie poate avea trei forme: a) cum se ajunge bogat; b) cum se foloseşte bogăţia; c) câtă inimă se pune în bogăţie. Prima formă de abuz o vedem la cei care îi exploatează pe săraci pentru a se îmbogăţi. Aparent, bogaţii condamnaţi de Iacob aparţin acestei clase. Continuarea pasajului clarifică: "Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au secerat ogoarele voastre, strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului oştirilor. [...] L-aţi osândit şi l-aţi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a împotrivit" (Iacob 5,4-6). Bogăţia este bună când omul o atinge prin muncă curată, onestă, asiduă. Când te foloseşti de necinste şi de fraudă, atunci este bogăţia care a venit prin abuz. Aceasta o condamnă Iacob.

A doua formă de abuz o întâlnim la cei care au ajuns bogaţi prin mijloace oneste, dar se folosesc de bogăţie doar pentru a se răsfăţa pe ei înşişi. Isus ne dă un exemplu de astfel de abuz în parabola bogatului necugetat care şi-a adunat bogăţii şi a spus sufletului său: "Suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi desfătează-te!" (Luca 12,19). Dar Dumnezeu îi spune: "Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?" (Luca 12,20). Bogăţia, ca orice altă binecuvântare de la Dumnezeu, ne este dată cu încrederea că îi vom sluji cu ea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă binecuvântările Sale pentru satisfacţia noastră personală. Lucru valabil inclusiv cu bogăţia. A folosi bogăţia pur şi simplu pentru auto-răsfăţare este un abuz de bogăţie.

În fine, sunt cei care văd bogăţia ca cel mai important lucru în viaţă. Pentru siguranţă ei se încred mai degrabă în bogăţie, decât în Dumnezeu. Pentru astfel de oameni, bogăţia a devenit un alt Dumnezeu. Acestor oameni le-a spus Isus Cristos că "nici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei" (Luca 16,13). Materialismul şi credinţa creştină nu pot merge împreună: fie este una, fie alta.

Astăzi, Iacob ne avertizează privitor la abuzul de bogăţie. Nu ne avertizează privitor la bogăţie, ci privitor la abuz. Să îi cerem lui Dumnezeu să ne dea o atitudine creştină echilibrată vizavi de bogăţie: în modul de a o obţine; în modul de a o utiliza; şi în modul în care ne punem inima în ea.