LITURGIE

Despre orbirea noastră, astăzi
Duminica a IV-a din Postul Mare

In 9,1-41: Pe când trecea, a văzut un om, orb din naştere. Discipolii lui l-au întrebat: "Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?" Isus a răspuns: "N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii". După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: "Du-te şi spală-te la piscina Siloe!" - care înseamnă "Trimisul". Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor, au zis: "Nu este el cel care şedea şi cerşea?" Unii spuneau: "El este!", alţii ziceau: "Nu, dar seamănă cu el!" El a zis: "Eu sunt!" Aşadar, i-au spus: "Cum ţi s-au deschis ochii?" El a răspuns: "Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: ŤDu-te la Siloe şi spală-te!ť Deci, m-am dus şi, după ce m-am spălat, am început să văd". Ei i-au zis: "Unde este acela?" El a spus: "Nu ştiu". L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd". Câţiva dintre farisei ziceau: "Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta". Alţii, însă, ziceau: "Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?" Şi era dezbinare între ei. Deci, i-au zis iarăşi orbului: "Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?" El a răspuns: "Este un profet". Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi a început să vadă, până când i-au chemat pe părinţii celui care şi-a căpătat vederea şi i-au întrebat: "Acesta este fiul vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?" Părinţii lui au răspuns şi au zis: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. Dar cum de vede acum, nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de mare. Va vorbi el însuşi despre sine". Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinţii lui: "E destul de mare; întrebaţi-l pe el". Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: "Dă mărire lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos". El a răspuns: "Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd". Ei i-au zis: "Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?" Le-a răspuns: "V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii lui?" Atunci au început să-l insulte, zicând: "Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este". Omul a răspuns şi le-a zis: "Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi împlineşte voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic". I-au răspuns şi au zis: "Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?" Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: "Crezi tu în Fiul Omului?" El a răspuns: "Cine este, Doamne, ca să cred în el?" Isus i-a spus: "L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine". El i-a zis: "Cred, Doamne"; şi s-a închinat înaintea lui. Isus i-a zis: "Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi". Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: "Nu cumva suntem şi noi orbi?" Isus le-a zis: "Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: ŤVedemť, păcatul vostru rămâne.

Martorii lui Iehova se pricep foarte bine la evanghelizarea din uşă în uşă. Îmi amintesc de unul din această sectă ce îşi desfăşura misiunea în zona în care locuiesc eu. Era orb şi obişnuia să îşi înceapă discursul ridicând Biblia şi strigând: "Am fost orb, dar acum văd". Imediat în jurul lui se strângeau oameni, uimiţi de cum putea acest orb să spună că acum vede. Iar orbul îşi începea atunci predicarea în spiritul sectei lui. Prin stilul lui de abordare a oamenilor el reuşea să facă o clară distincţie între orbirea fizică şi cea spirituală. El era orb fizic, dar în mod spiritual el vedea clar... sau cel puţin aşa credea el.

Evanghelia de astăzi se centrează pe analogia şi opoziţia dintre orbirea fizică şi cea spirituală. Creştinii văd orbirea fizică din pasajul evanghelic ca pe o metaforă pentru orbirea spirituală care îi opreşte pe oameni să îl recunoască pe Isus şi să meargă la el. Astfel de episoade, de vindecări de orbi, mărturisesc deci puterea lui Isus nu doar de a vindeca orbul ochilor ci şi, mai presus de toate, orbul inimii. Indiciul pe care ni-l oferă evanghelistul pentru a citi pasajul evanghelic pe cele două nivele, fizic şi spiritual, se găseşte la final: "Isus a zis: 'Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi'. Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: 'Nu cumva suntem şi noi orbi?' Isus le-a zis: 'Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: Vedem, păcatul vostru rămâne'." (Ioan 9,39-41)

Cuvintele tocmai spuse de Isus nu sunt adevărate, valide doar pentru farisei, ci şi pentru oamenii zilelor noastre. Pentru a învăţa de la Isus trebuie mai întâi să admitem că suntem ignoranţi, pentru a fi vindecaţi trebuie mai întâi să recunoaştem că suntem orbi, pentru a fi iertaţi trebuie să ne mărturisim păcatele. Mentalitatea "totul e OK", care prevalează în societatea de astăzi, face să nu fim foarte departe de mentalitatea fariseilor. Marele Arhiepiscopul Fulton J. Sheen obişnuia să spună că în trecut doar catolicii credeau în Neprihănita Zămislire, dar astăzi toţi se cred a fi fost zămisliţi neprihăniţi, şi se cred fără de păcat.

De la începutul creştinismului evanghelia de astăzi a fost asociată cu botezul. Aşa după cum orbul a coborât în apele Siloamului şi a ieşit vindecat, aşa şi credincioşii coborâţi în apa botezului ies vindecaţi de orbirea cu care s-au născut. Pentru că, asemenea orbului din evanghelie, noi toţi ne năştem orbi, spiritual vorbind. Un alt motiv pentru care acest pasaj era folosit în pregătirea catecumenilor pentru botez este acela că ne prezintă într-un mod foarte dramatic ce îţi trebuie pentru a fi discipol al lui Isus. Este de fapt o poveste despre cum un om orb, care obişnuia să stea şi să cerşească, devine un discipol care îl mărturiseşte pe Isus. Săptămâna trecută am auzit despre convertirea femeii samaritene la fântâna lui Iacob. Lectura din această duminică întăreşte aceeaşi idee: singurul lucru de care ai nevoie pentru a aduce mărturie despre Isus nu este să ai anumite studii, ci să ai o anumită experienţă de viaţă. Criza de credinţă din vremurile noastre nu este foarte diferită de criza de credinţă a fariseilor: ea constă în a crede că adevărata pietate înseamnă a şti şi a urma cele scrise în Scriptură. Dar creştinismul este în primul rând legal de cunoaşterea şi de urmarea unei Persoane, şi anume a Domnului nostru Isus Cristos.

Problema numărului nesatisfăcător al credincioşilor pe care îi avem astăzi la biserică este rezultatul unei îndelungi neînţelegeri a faptului că a fi creştin nu înseamnă a respecta nişte doctrine şi a participa la nişte ritualuri. Cel mai important lucru, conducerea credincioşilor spre o relaţie personală cu Isus, a fost adesea neglijat. Ironia situaţiei este că doar după ce o persoană intră în această relaţie cu Domnul poate să aprecieze cu adevărat cultul adus în biserică şi valoarea doctrinei pentru viaţa sa de credinţă. Trăirea credinţei vine înaintea teologiei. De aceea orbul ajunge la adevărata credinţă în Isus înaintea învăţaţilor farisei. Aşa se face că atunci când subliniem doctrina şi cultul înaintea întâlnirii cu Domnul, ne putem întreba dacă nu cumva punem căruţa în faţa calului.

Să ne recunoaştem astăzi că suntem orbi spiritual şi să ne rugăm: "Doamne, fă să văd!" Iar Domnul ne va da lumină.

traducere şi adaptare după SundayHomilies.com
pr. Ernest Munachi Ezeogu, cssp