LITURGIE

Să nu trăim pentru noi
Înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2005
Lecturia: Ioan 19,6-11.13-20.25-28.30-35
OrthodoxEngland.co.uk

Noi, creştinii, ştim cât de importantă este Crucea pentru credinţa noastră. Crucea este faptul central al credinţei. În Evanghelie ni se spune că pierzându-ne viaţa prin Cruce, ne câştigăm viaţa. Cu alte cuvinte, dacă trăim pentru Cristos, ne salvăm viaţa. Dacă trăim pentru noi înşine, ne-o pierdem. Este o lege a fiinţei noastre, lege pe care o putem recunoaşte în atâtea domenii ale vieţii umane.

Copilul răsfăţat care trăieşte pentru el, nu îşi împarte jucăriile. Mai devreme sau mai târziu devine singuratic şi plictisit, şi nu are pe nimeni să se joace cu el. Viaţa sa este pierdută.

Bărbatul sau femeia care trăieşte pentru sine, nu îşi împărtăşeşte viaţa. Este singur, separat, divorţat, trăieşte inutil. Viaţa sa este pierdută.

Cuplul care trăieşte doar pentru ei înşişi, refuză să aibă copii; cei doi fac bani din carierele lor. Îmbătrânesc şi ajung frustraţi: este prea târziu să aibă copii. Vieţile lor sunt pierdute.

Bogaţii care trăiesc pentru ei înşişi, nu împart banii. La final ajung în mormânt, iar banii îi ia guvernul. De vieţile lor inutile nu este nimeni să îşi mai amintească. Vieţile lor sunt pierdute.

Egoistul care trăieşte pentru sine, nu îşi împarte teritoriul. Trăieşte în ură cu vecinii. Viaţa sa este pierdută.

Dictatorul vrea pentru el lumea întreagă, teritorii, populaţii. Este urât de oameni. Viaţa sa este pierdută.

Trăieşte pentru tine şi vei pierde totul, iar viaţa ta va fi inutilă... o plictiseală îndelungată. Pe de altă parte, istoria Bisericii ne arată că sfinţii, care au trăit pentru Cristos, nu au fost nici singuri, nici plictisiţi, şi cu siguranţă nu au trăit degeaba. Trăind pentru Crucea lui Cristos, ei nu gustă din moarte la Judecata de Apoi. Trăind prin Cruce, ei gustă Împărăţia lui Dumnezeu, trăiesc Paştile sufletelor lor, experimentează bucuria ce vine doar din cruci, slăbiciuni, dificultăţi. Crucile sunt instrumente ale victoriei, arme ale salvării sufletului. Nu trebuie să privim la noi, cu mâinile în sân, ci trebuie să privim la ceilalţi.

Sf. Ioan Gură de Aur vorbea despre "sacramentul semenilor noştri". Cu alte cuvinte, el spunea că mântuirea vine la noi prin ceilalţi, prin provocările şi dificultăţile care apar în faţa noastră când intrăm în relaţie cu semenii. Doar omul mândru îşi poate imagina că mântuirea vine prin el însuşi. Să mergem deci astăzi şi să ne luăm crucile, să le înălţăm cu bucurie, pentru că ele, prin puterea lui Cristos, sunt instrumentele mântuirii noastre.