LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Va veni să îi judece pe toți
Duminica a XXXIV-a de peste an, 20 noiembrie 2005
Matei 25,31-46
pr. Raniero Cantalamessa

Am ajuns la ultima duminică a anului liturgic, în care celebrăm sărbătoarea lui Cristos Rege. Evanghelia ne face să asistăm la ultimul act al istoriei: judecata universală. Ce diferență între această scenă și aceea cu Cristos în fața judecătorilor în cadrul Pătimirii Sale! Într-o scenă, toți sunt așezați și el în picioare, încătușat; în cealaltă scenă, toți sunt în picioare și El așezat pe tron. În această lume, oamenii și istoria îl judecă pe Cristos; în acea zi, Cristos îi va judeca pe oameni și istoria. În fața lui se decide cine rezistă și cine cade. Aceasta este credința neclintită a Bisericii care în Crezul ei proclamă: "Și iarăși va veni cu mărire să judece pe cei vii și pe cei morți, a cărui împărăție nu va avea sfârșit".

Evanghelia de astăzi ne spune și cum se va desfășura judecata: "Am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și nu mi-ați dat să beau...". Ce se va întâmpla așadar cu aceia care nu numai că nu i-au dat de mâncare celui flămând, ci i-au și luat mâncarea; nu doar nu l-au găzduit pe cel străin, ci l-au făcut și pe oaspete să fie străin? Problema nu îi privește doar pe câțiva criminali. Este posibil să se instaureze o stare generală de scutire de pedeapsă, în care se va face o adevărată competiție din încălcarea legii, din a corupe sau a te lăsa corupt, cu justificarea că toți fac astfel. Legea însă nu este abrogată.

Nu este oare aceasta situația în care trăim puțin cu toții, acuzați și acuzatori, în raport cu legea lui Dumnezeu? Sunt încălcate cu ușurință poruncile lui Dumnezeu, una după cealaltă, inclusiv aceea care spune să nu ucizi (ca să nu mai vorbim despre aceea care spune să nu comiți adulter), cu pretextul că multe încălcări le fac cu toții, că cultura, progresul, chiar și legea umană, astăzi le consimt. Însă Dumnezeu nu a intenționat niciodată să abroge nici poruncile nici Evanghelia, și această stare generală nu este decât o iluzie fatală.

Cu câțiva ani în urmă a fost restaurată fresca judecății universale a lui Michelangelo. Mai este însă o altă judecată universală ce trebuie restaurată, aceea pictată nu pe pereți de cărămidă, ci în inimile creștinilor. Și aceasta se decolorează, se degradează cu adevărat.

"Iadul, și astfel și judecata, a devenit o glumă, o exigență atât de incertă că se râde până și la gândul că era un timp în care această idee transforma întreaga existență umană" (Sören Kierkegaard). Putem încerca să ne consolăm, spunându-ne că, în fond, ziua judecății este destul de îndepărtată, poate la milioane de ani depărtare de noi. Însă Isus, în Evanghelie, ne răspunde: "Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul" (Luca 12,20).

Tema judecății se împletește, în Liturghia de astăzi, cu aceea a lui Isus Bunul Păstor. În Psalmul responsorial se spune: "Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit" (Psalmul 22,1-2). Sensul este clar: acum Cristos este asemenea păstorului cel bun; într-o zi va trebui să devină judecătorul nostru. Acum este timpul îndurării, atunci va fi timpul dreptății. Depinde de noi, până când suntem în timp, să alegem.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire