LITURGIE

"Un lucru îţi lipseşte"
Duminica a XIII-a după Înălţarea Sfintei Cruci,
a XXX-a după Rusalii, 27 noiembrie 2005
Lectura: Luca 8,8-27
pr. Anthony M. Coniaris

Doar "un lucru" poate să schimbe totul. Un oficiu poştal care a costat mai multe milioane de dolari a fost construit într-unul dintre marile noastre oraşe, în urmă cu câţiva ani. Era perfect cu excepţia unui singur lucru. Nu avea în hol nici o cutie pentru depunerea scrisorilor sau a pachetelor. Nu este nevoie de cât de un singur lucru pentru a da peste cap soarta evenimentelor. În noaptea invadării Normandiei, Hitler luase doar un somnifer, cerând să nu fie deranjat. Putem spune, într-o anumită măsură, că un somnifer a determinat soarta celui de-al doilea război mondial. Un glonţ tras, care vine cu viteză mare spre tine, poate să îţi schimbe radical viaţa... omorându-te. O singură literă greşită în comenzile date computerului a făcut ca racheta trimisă spre Venus să o ia aiurea, costând guvernul 18,5 milioane de dolari.

Doar "un lucru" poate să schimbe totul şi în lumea spirituală a unui om. Poate să facă viaţa plină şi roditoare, sau dimpotrivă sterilă. Acesta este cazul tânărului bogat care a venit la Isus, după cum aflăm din Evanghelia de astăzi. Deşi era bogat, nu era pe deplin satisfăcut. Unii psihologi cred că nemulţumirea nu este neapărat un semn de slăbiciune, ci de creştere. Ei sugerează că oamenii care trăiesc o nelinişte sunt de fapt împinşi de o putere interioară spre un nou stadiu al creşterii lor. Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne ajustăm după stadiul actual, ci să o luăm la pas înainte, spre noul stadiu spre care ne împinge nemulţumirea. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne lasă să trăim mulţumiţi de noi, la un stadiu animalic, ci ne umple inimile cu un uriaş gol, până când, asemenea tânărului bogat, vom începe să căutăm "viaţa de veci".

Ce să fac?

Pentru prima oară în viaţa sa, tânărul a auzit pe cineva vorbind despre nevoile profunde ale sufletului şi a întrebat: "Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?" Iar Isus i-a spus: "Ştii poruncile: să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta." Iar tânărul a răspuns: "Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele." Cu câtă mândrie trebuie că a spus aceste cuvinte! Dar Isus când aude acestea, îi spune: "Încă un lucru îţi lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie." La auzul acestor cuvinte tânărul s-a întristat, pentru că era foarte bogat. A plecat, fără să mai vrea să mai vorbească cu Isus vreodată.

Testul suprem

Doar "un lucru" îl ţinea departe de Dumnezeu: bunurile lui. S-a lăudat că a respectat toate poruncile. Isus l-a testat atunci. "Să nu ai alţi dumnezei afară de mine." Aici tânărul bogat a clacat, pentru că el avea alţi dumnezei mai importanţi decât adevăratul Dumnezeu. La acest test reacţia sa, ne spune Evanghelia, a fost următoarea: "s-a întristat, căci era foarte bogat". Acum a înţeles că drumul spre inima lui Dumnezeu presupune predarea tuturor iubirilor, inclusiv a celei de bani, pentru iubirea lui Dumnezeu. Iubirea sa, ca a multora, stătea în lucrurile materiale. Doar "un lucru" îi stătea în cale pentru a ajunge în Împărăţia cerurilor, dar acel "un lucru" era suficient ca să piardă lupta.

"Vinde toate câte ai..."

"Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie." Aceasta a fost reţeta specială dată de Isus unei persoane cu nevoi speciale. Isus nu spune aici că sărăcia este o cerinţă sau un ideal pentru oricine. Şi în nici un caz nu critică bunurile materiale. Nu există nici un indiciu biblic cum că Isus i-ar fi cerut vreodată lui Iacob sau lui Ioan să renunţe la barca de pescuit, nici că i-ar fi cerut Mariei şi Martei să îşi vândă casa din Betania. Isus, ca un Medic Bun, nu prescrie acelaşi medicament pentru orice pacient. Tânărul lăsase ca bunurile lui să crească asemenea unui zid între el şi Dumnezeu. Isus nu a avut nevoie decât de o privire pentru a-l diagnostica, privind în sufletul lui. De aceea i-a spus: "Du-te şi vinde tot ce ai." Am spus că aceste cuvinte ar fi ca o reţetă, dar poate mai potrivit ar fi să spunem că sunt ca o operaţie chirurgicală! Pentru că Isus este Medicul Bun, dar şi Chirurgul Bun. El crede în remedii drastice atunci când problemele sunt profunde şi acute. De aceea, spune el, "dacă bogăţia ta te face să păcătuieşti, tai-o". Acest om era atât de lipit de bunurile sale materiale încât doar o operaţie chirurgicală îl mai putea salva.

Care este oare acel "un lucru" ce ne ţine departe de Dumnezeu? Oricare ar fi, trebuie să îl tratăm ca şi cum ar fi cancer. Scăpaţi imediat de el, oricât de dureros ar fi, tăind chiar în carne vie, iar apoi veniţi, urmaţi-mi - ne spune Isus. Acest "un lucru" poate să fie alcoolul. Lăsat de capul lui, alcoolul pătrunde fibra omului în profunzime, îi preia voinţa şi devine ca o boală, ucigând capacitatea respectivului de a lua decizii pentru el. La alţii acest "un lucru" poate să fie succesul. Destramă caracterul, îi transformă în aroganţi, snobi, nerecunoscători. Sau acel "un lucru" poate fi banul. Îngustează perspectiva omului şi îl face să vadă totul, bunuri şi oameni deopotrivă, exprimat în lei grei.

Etica lui Socrate versus cea a lui Platon

"Un lucru îţi lipseşte." Da, veţi spune, dar acest tânăr a respectat toate celelalte porunci. De ce l-a condamnat atunci Isus pentru "un lucru"? Socrate pretindea că o persoană este în regulă din punct de vedere moral dacă aspectele negative din viaţa sa sunt egalate într-o balanţă imaginară de aspectele pozitive. Dacă ar fi cântărite viciile şi virtuţile unui om, şi s-ar vedea că virtuţile cântăresc mai mult decât viciile, atunci acest om, spunea Socrate, este un om bun, moral vorbind. Dacă un om ar fi zgârcit, dar în rest bun, atunci înseamnă că nu e nimic în neregulă cu el; dacă are un temperament violent dar este darnic cu cauzele bune, atunci avem în faţă o persoană morală.

Platon, pe de altă parte, nu era de acord cu Socrate. El afirma că personalitatea unui om, asemenea unui lanţ, este atât de puternică cât veriga cea mai slabă. Scara căreia îi lipsesc câteva lemne este inutilă. Barca ce are o singură scândură putrezită se va scufunda, chiar dacă toate celelalte sunt perfecte. Sau să privim lucrurile astfel: aţi vrea oare, ca bancher, un casier care să fie cinstit în 99% din timp, dar care să delapideze un dolar la fiecare sută de dolari care trece prin mâinile lui? A-l asculta pe Domnul în 99 dintre cazuri atunci când este uşor să faci aceasta nu valorează prea mult. Testul real stă în cel de-al 100-lea caz în care este greu să faci acest lucru.

Dumnezeul nostru gândeşte din acest punct de vedere ca Platon. Nu ca Socrate. Un lucru, spune El, poate să dea totul peste cap. Un singur păcat poate să ruineze o viaţă altfel morală. "Un lucru îţi lipseşte", i-a spus El tânărului bogat din Evanghelia de astăzi. "Pentru că cine va păzi toată legea", scrie Iacob, "dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. Căci Cel ce a zis: 'Să nu săvârşeşti adulter', a zis şi: 'Să nu ucizi'. Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege" (Iacob 2,10-11).

Uşa închisă

"Un lucru îţi lipseşte." Unii dintre noi avem anumite încăperi din casa noastră în care nu dorim ca Dumnezeu să intre. Ţinem încăperile acestea zidite bine. Pentru tânărul din Evanghelia de astăzi, această încăpere era lumea banilor. Nu vroia ca Isus să intre în această încăpere. Poate pentru noi această încăpere este ocupată de sufocanta ambiţie de a reuşi în carieră, indiferent pe câţi trebuie să îi calci între timp în picioare. Pentru unii, poate să fie ocupată de vechiul păcat al refuzului spovezii. Sau poate această încăpere zidită este ocupată de sexualitatea noastră căreia suntem hotărâţi să ne supunem, orice ni s-ar întâmpla, oricât ne-ar costa. Pentru alţii poate să fie o ură adâncă faţă de cineva, ură ce stă între noi şi Dumnezeu, furându-ne pacea. Dumnezeu poate să aibă orice doreşte de la noi, dar nu acel "un lucru". Poate să intre în orice încăpere, dar nu în aceasta!

Cu alte cuvinte, facem din religie doar un sector oarecare al vieţii noastre. Avem sectorul social, sectorul intelectual, sectorul recreativ, sectoarele pentru politică, finanţe, afaceri, ştiinţe, şi avem şi un sector al religiei. Ni se pare că cel mai groaznic lucru pe care am putea să îl facem este să lăsăm sectorul religiei să interfereze cu celelalte sectoare. Am auzit spunându-se de exemplu că nu trebuie să amestecăm religia cu politica sau cu afacerile. Fiecare cu ale lui. Aşa ceva a încercat să facă şi tânărul din Evanghelia de astăzi. Dumnezeu ţine de sinagogă, credea el. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu lumea finanţelor, cu bunurile materiale. Dar Isus insistă spunând că de Dumnezeu ţin toate sectoarele vieţii, toate încăperile casei în care trăim, ale căror uşi, fără vreo excepţie, trebuie să îi fie deschise. Nu facem aşa, iar El bate la uşile pe care le ţinem închise. "Un singur lucru îţi lipseşte."

"Vino de-Mi urmează"

Când Domnul nostru Isus Cristos i-a întâlnit pe Andrei, Matei, Iacob, Ioan, Petru şi pe alţi apostoli, le-a adresat invitaţia: "Urmează-mi!" Se notează în Evanghelie faptul că aceştia au răspuns lăsând toate şi urmându-l pe Isus. Aceeaşi invitaţie îi este adresată de Isus tânărului bogat: "vino de urmează Mie". Şi el a fost invitat de Isus să fie apostol ca Matei, Petru, Ioan. Dacă l-ar fi urmat pe Isus, astăzi l-am fi avut în calendar, menţionat ca Apostol; nu l-a urmat, aşa că nici măcar numele nu i-l ştim. "Un lucru" l-a ţinut departe de Dumnezeu - iubirea lui pentru bunuri.

Care este acel "un lucru" în viaţa noastră? Este vreun păcat de care refuzăm să ne despărţim? Este vreo parte din noi pe care refuzăm să o deschidem în faţa lui Dumnezeu? Avem cumva vreo iubire care este deasupra iubirii ce i-o purtăm lui Dumnezeu? Există vreo persoană pe care refuzăm să o iertăm? Orice ar fi, mesajul lui Cristos pentru noi este acesta: chiar şi un singur păcat, atâta timp cât nu renunţăm la el şi nu căutăm iertarea lui Dumnezeu, ne poate ţine în afara Împărăţiei cerurilor.

Acesta sunt eu!

Un dramaturg spunea odată că o piesă de teatru place în măsura în care ne face să spunem: "Oh, Doamne - acesta sunt eu!" Pericopa de astăzi este asemenea unei piese de teatru. Dacă ne uităm la tânărul bogat şi ne spunem în inimă: "Acesta sunt eu!", atunci pericopa şi-a atins scopul. Pentru că atunci înseamnă că am devenit conştienţi de acel "un lucru" care ne lipseşte, care ne împiedică să câştigăm de la Isus viaţa veşnică.