LITURGIE

Împărăţia lui Dumnezeu ca familie
Duminica a XXV-a de peste an, 18 septembrie 2005
Lecturi: Isaia 55,6-9; Filipeni 1,20-24.27; Matei 20,1-16
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Faptul să creşti într-o familie mare, tradiţională, de la ţară, are avantajele sale. Când recolta este gata de strâns, întreaga familie merge la câmpie să lucreze împreună. Dar nu lucrează la fel. Tatăl şi fratele cel mare merg la câmpie dis-de-dimineaţă, pe când surioara cea mică mai doarme. Mama şi surioara vor veni pe câmp mai încolo, pentru că, vedeţi voi, în timp ce tatăl şi fratele cel mare pot merge să lucreze fără micul dejun, surioara cea mică nu ar putea aşa ceva. Când ajunge şi ea, mai degrabă va începe să pună întrebări copilăreşti şi să le distragă atenţia celorlalţi, decât să muncească. Dar seara se întorc cu toţii fericiţi. Mâncarea le este servită. Crede oare cineva că fiecare ar trebui să mănânce după cât a lucrat? Desigur că nu! Adesea se întâmplă ca chiar fetiţa să aibă parte de delicatesele cele mai bune. Şi totuşi nimeni nu se plânge, nimeni nu este gelos, cu toţii sunt fericiţi.

În Evanghelia de astăzi auzim de o recoltă la strângerea căreia unii muncesc mai mult decât alţii. Şi când vine vremea plăţii, surpriză: cu toţii sunt retribuiţi la fel, ceea ce provoacă nemulţumiri şi bombăneli din partea celor veniţi dis-de-dimineaţă. De ce lucrătorii din vie se plâng şi bombănesc, pe când familia de la ţară nu? Răspunsul este simplu. Un grup de lucrători este format din membri ai unor familii şi din persoane singure, luaţi din grosul societăţii. Legile de contribuţie şi retribuţie într-o familie diferă de cele dintr-o societate. Marea problemă pe care parabola o ridică astăzi în biserică este: Cum ne vedem noi pe noi? Ca o familie cu un ţel comun, sau ca o gloată de indivizi, fiecare cu propria agendă de activităţi? Ne spunem unii altora fraţi şi surori. De ce ne vedem şi ne comportăm atunci atât de des, unii faţă de alţii, ca şi cum am fi rivali sau în competiţie?

Pentru primii muncitori, care în final s-au supărat pe angajator, totul a fost o afacere: înainte de a intra în vie au încheiat un contract clar, verbal poate - o zi de muncă pentru o plata integrală a unei zile. Următorii s-au angajat nu tocmai legal, cu forme în regulă. Ei au acceptat să intre în vie pe cuvântul de onoare al stăpânului viei. "Şi le-a spus: 'Mergeţi şi voi în vie şi vă voi da ce vi se cuvine'. Iar ei au plecat" (Matei 20,4). Mai apoi, celor angajaţi în ceasul al şaselea, al nouălea şi al unsprezecelea nu le-a mai spus nimic de plată. "Şi le-a spus: 'De ce staţi aici toată ziua degeaba?' I-au spus: 'Pentru că nimeni nu ne-a angajat'. El le-a zis: 'Mergeţi şi voi în vie!'" (versetele 6 şi 7). Nu există nici un contract de angajare. Totul este pe bază de încredere. Ei nu privesc treaba ca o afacere, ci mai degrabă într-un spirit familial. Cine face contract înainte de a se implica într-o treabă de familie?

Matei a notat această parabolă probabil cu gândul la semenii săi creştini de origine evreiască. Dumnezeu i-a chemat cu mult timp înainte, să construiască Împărăţia lui Dumnezeu. Acum, aparent la o oră târzie, Dumnezeu cheamă şi celelalte neamuri să lucreze cu ei la construirea aceleiaşi Împărăţii divine. Ar fi nedrept pentru evreii matinali să ceară ca neamurile cele întârziate să aibă un statut inferior lor, celor care au "suportat greutatea zilei şi arşiţa" (versetul 12). Probabil pentru audienţa evreiască era dificil de înţeles faptul că Dumnezeu dorea să construiască, în Cristos, o Împărăţie în care toate popoarele - evreii şi neamurile - să fie o familie.

Noţiunea de Împărăţie a lui Dumnezeu ca familie este esenţială pentru înţelegerea acestei parabole. Împărăţia lui Dumnezeu este mai degrabă o familie, şi mai puţin o societate. O societate este caracterizată de "noi" şi "ei", de rivalităţi şi de supravieţuirea celui mai descurcăreţ. Într-o familie însă, cu toţii sunt "noi", nu există "ei". Ea este caracterizată de un spirit de cooperare, nu de competiţie. Într-o familie te bucuri de venirea unor noi membri, şi împarţi totul cu ei. Iată invitaţia evangheliei de astăzi: să ne revizuim înţelegerea juridică a noţiunii de Împărăţie a lui Dumnezeu, pentru a o înţelege în schimb ca o familie în care suntem bucuroşi să îi primim pe toţi, oricând ar veni, şi în care fiecare primeşte după nevoie - aşa după cum Dumnezeu, Tatăl nostru, o face.