LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Îndreptarea fraternă
Duminica a XXIII-a de peste an, 4 septembrie 2005
Matei 18,15-20
pr. Raniero Cantalamessa

Traiul în comun al oamenilor este marcat de diferențe de opinii, conflicte și nedreptăți reciproce, datorate faptului că avem temperamente, puncte de vedere și gusturi diferite. Evanghelia are ceva de spus și despre acest aspect foarte comun al vieții zilnice. Isus prezintă cazul cuiva care a făcut ceva cu adevărat rău în sine: "Dacă fratele tău greșește împotriva ta..."

El nu se referă doar la o greșeală comisă împotriva noastră. În acest din urmă caz, ar fi aproape imposibil să știm dacă ceea ce ne motivează este fervoarea față de adevăr sau, de fapt, iubirea de sine rănită. Oricare ar fi situația, ar fi vorba mai mult de auto-apărare decât de mustrare fraternă.

De ce spune Isus: "mergi și mustră-l numai între patru ochi"? Înainte de toate, din respect pentru fratele nostru, pentru demnitatea lui. El spune: "între patru ochi" pentru a da persoanei posibilitatea să se apere pe sine și să își explice acțiunile în deplină libertate. De multe ori, ceea ce dintr-o perspectivă exterioară pare a fi greșit nu este ceea ce a intenționat persoana care a comis acel lucru. O explicație sinceră risipește multe neînțelegeri. Dar acest lucru nu este posibil atunci când problema este adusă la cunoștința tuturor.

Care este, potrivit Evangheliei, motivul final pentru care este necesar să practicăm mustrarea fraternă? În mod sigur nu este mândria, a le arăta celorlalți greșelile lor pentru a evidenția superioritatea noastră. Nici a ne ușura conștiința prin faptul că putem spune: "Ți-am spus eu. Te-am avertizat. Treaba ta dacă nu m-ai ascultat". Nu, obiectivul este acela de a-l câștiga pe fratele tău. Adică a căuta binele real al celuilalt, pentru ca el să devină mai bun și să nu aibă de înfruntat consecințe neplăcute. Dacă este o problemă legată de o greșeală morală, trebuie să acționăm astfel încât el să nu își compromită călătoria sa spirituală și mântuirea veșnică.

Rezultatul mustrării nu depinde întotdeauna de noi (în ciuda bunelor noastre intenții, celălalt poate să nu o accepte, și să devină mai neînduplecat); dimpotrivă, rezultatul care depinde întotdeauna și exclusiv de noi este acela când vine vorba de a accepta o mustrare. Există mustrări atât active cât și pasive. Nu există doar datoria de a corecta, ci și cea de a permite să fim corectați. Și aici se vede dacă suntem suficient de maturi pentru a-i corecta pe alții. Oricine dorește să corecteze pe cineva trebuie să fie dispus să accepte să fie la rândul lui corectat. Atunci când auzim că o persoană răspunde simplu la o mustrare: "Ai dreptate, îți mulțumesc că mi-ai spus!", ne aflăm în fața unei persoane curajoase.

Învățătura lui Cristos despre mustrarea fraternă trebuie întotdeauna să fie citită împreună cu ceea ce a spus cu o altă ocazie: "De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?" (Luca 6,41-42). În unele cazuri, nu este ușor să știi dacă este mai bine să corectezi sau să lași lucrurile așa cum sunt, să vorbești sau să taci. De aceea, este important să ținem minte regula de aur, valabilă în toate cazurile, pe care Apostolul Paul o oferă în cea de-a doua lectură a acestei duminici (Romani 13,8-10): "Să nu datorați nimic nimănui, decât să vă iubiți unii pe alții. ... Iubirea nu face nici un rău aproapelui".

Este necesar să fim siguri, mai presus de toate, că în inima noastră există deschiderea de a accepta persoana. Apoi, indiferent ce decidem, fie să mustrăm fie să tăcem, va fi bine, deoarece iubirea "nu face nici un rău".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire