LITURGIE

Luni - Lucrările cu puterea lui Dumnezeu
(Mt 21,23-27)

După ce a intrat în templu, în timp ce învăţa, s-au apropiat de el arhiereii şi mai-marii poporului şi i-au spus: "Cu ce autoritate faci acestea şi cine ţi-a dat această autoritate?" Dar Isus le-a răspuns: "Vă voi întreba şi eu un lucru. Dacă îmi veţi răspunde, vă voi spune şi eu cu ce autoritate fac acestea. Botezul lui Ioan de unde era: din cer sau de la oameni?" Dar ei discutau între ei: "Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce nu aţi crezut în el?» Iar dacă spunem: «De la oameni», ne temem de popor pentru că toţi îl consideră pe Ioan ca profet". Şi i-au răspuns lui Isus: "Nu ştim". Atunci el le-a zis: "Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.

Cu ce putere faci Tu acestea?

Vindecările bolnavilor erau, printre lucrările făcute de Isus, cele care uimeau cel mai mult lumea. Şi astăzi există vindecători cu puteri speciale; natura dă unor persoane capacităţi şi forţe speciale, şi nu e nimic miraculos în asta. Miracolele lui Hristos, în schimb, depăşeau darurile naturale, exista în El o putere superioară. Dar cum să o atribui unei intervenţii divine? Şi dacă era, cumva, fructul spiritului rău? Putea fi legitim să suspectezi aşa ceva. De aceea Isus asigură poporul spunând că acţionează cu puterea primită de la Tatăl; ba mai mult, se poate spune că Tatăl însuşi operează miracole prin intermediul fiului (In 10,25). Iar mulţimile se minunau că Dumnezeu a dat o astfel de putere oamenilor.

Toată istoria mântuirii arată cum Dumnezeu "coboară" către oameni şi le dă lor puterea Sa divină. Acest mister rămâne până azi fundamentul Bisericii, mai ales al rugăciunilor sale şi al sacramentelor sale.

Arhiereii şi bătrânii poporului I-au zis: "Cu ce putere faci Tu acestea?"

Iată o întrebare care se întâlneşte adesea. Să luăm un miracol din Lourdes. Înainte de a considera miraculoasă o vindecare, un medic necredincios sau ateu va putea face multe ipoteze, va consulta rapoartele medicale, va asculta mărturiile directe ale celor ce se găseau lângă pacient. La sfârşit, probabil va declara că nu este în măsură să explice acel tip de vindecare, deoarece iese din sfera experienţei medicale. Dacă cineva îl va întreba de se poate vorbi de o intervenţie divină, va spune că asta nu e de competenţa lui, dar că, personal, el nu crede în miracole.

Cine nu crede în Dumnezeu nu poate admite intervenţia Lui în lume. Conducătorii poporului lui Israel nu vor să creadă că Isus este Mesia, prin urmare nici nu pot să considere divine operele Sale. Nici astăzi Biserica nu va putea convinge pe cine nu crede. Scriitorul Franz Werfel a pus această frază pe frontispiciul Cântului său despre Sfânta Bernadeta: "Cine crede în Dumnezeu nu are nevoie de miracole, iar cine nu crede în Dumnezeu, nu va fi ajutat să creadă de nici un miracol".

Botezul lui Ioan, de unde a fost?

Pentru a evalua un caz concret sunt importanţi martorii de încredere cărora li se va cere o părere. Sfântul Ioan Botezătorul dă o clară şi decisivă mărturie despre Isus (In 1,29ss). E un martor demn de încredere, iar poporul Îl crede; dar nu-i convinge pe conducătorii poporului, care pun la îndoială cuvintele Lui.

De două mii de ani milioane de credincioşi dau mărturie despre învăţătura lui Hristos şi a Bisericii, iar unii suferă martiriul şi moartea. Cuvântul grec martyres înseamnă, de fapt, martor. Şi totuşi sunt mulţi cei ce nu cred în aceşti martori şi le mai şi neagă orice credibilitate. Este consecinţa logică a ateismului: cine nu crede în Dumnezeu încetează a mai crede şi în oameni. Fructele acestui comportament le vedem în experienţa cotidiană.

Cardinal Tomas Spidlik