LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IV: QUADRAGESIMA

5. Particularităţi ale liturgiei quadragesimale

a) Zile aliturgice

Având în vedere că timpul quadragesimal se încheie în momentul în care începea triduum-ul sacru, constatăm că toate zilele cvadragesimei sunt dotate cu liturghie proprie. La această situaţie s-a ajuns treptat. Iniţial, la Roma ca şi la alte biserici din Occident numai câteva zile pe săptămână erau liturgice. Prin introducerea staţiunilor toate zilele au devenit liturgice afară de două sâmbete: înainte de duminica I şi de duminica Floriilor - când papa era ocupat cu împărţirea pomenilor - şi de zilele de joi (5). Astfel, occidentalii în general şi Roma în special, cu splendoarea liturgiei quadragesimale au voit să urmeze cu fidelitate porunca Mântuitorului care ne îndeamnă să ascundem sub o înfăţişare de bucurie rigoarea penitenţei.

În schimb în Biserica orientală toate zilele quadragesimale au rămas aliturgice: duminica sunt consacrate pâinile care servesc în zilele succesive pentru Presanctificatelor.

b) Sărbătorile sfinţilor în quadragesimă

Caracterul penitenţial al acestui timp a condus, cum era şi normal, la excluderea oricărei sărbători a sfinţilor, întrucât o asemenea sărbătoare ar fi adus o notă de bucurie. Nullum natale martyrum in quadragesima esse celebrandum, hotărî la 352 Conciliul din Laodiceea. Chiar şi sărbătoarea Bunei Vestiri, când cădea în quadragesimă, era, în multe biserici, transformată în perioada Adventului. Dar treptat ciclul sanctoral şi-a făcut cunoscută prezenţa: în secolul V, în cvadragesimă erau patru sărbători ale sfinţilor, în secolul XII erau treisprezece, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă să ocupe toate zilele cvadragesimei. In ultimele reforme liturgice s-a revenit aproape total la vechea disciplină.

Textele liturgice din perioada quadragesimală au fost alese sau compuse în vederea scopului dublu care caracterizează acest timp: reînvierea spirituală a credincioşilor prin căinţa inimii şi mortificarea trupului şi pregătirea catecumenilor pentru botezul din vigilia pascală. Dar în întocmirea acestor texte s-a ţinut cont şi de sfatul căruia îi era închinată biserica în care se ţinea staţiunea în ziua respectivă.

c) Duminica «Laetare» şi «Trandafirul de aur».

La mijlocul drumului laborios al penitenţei quadragesimale, duminica a IV- a, numită după primul cuvânt al introit-ului, «Laetare», marchează un moment de bucurie sfântă şi de seninătate odihnitoare.

Pe lângă nota de bucurie a textelor liturgice, pe lângă culoarea liturgică diferită a veşmintelor, prezenţa florilor la altar, cântecul orgii, se semnalau în trecut şi zgomotoase petreceri populare în afara bisericii.

Actualmente normele liturgice prevăd că în această duminică se pot folosi la liturghie odăjdii de culoare roză - "color rosaceus", adică de culoarea trandafirului (rosa, ae = trandafir). Se poate pune acest lucru în legătură cu binecuvântarea, la Roma, a «Trandafirului de aur» în această duminică, de către papa. Obiceiul îşi trage originea probabil de la Bizanţ. In Bizanţ, în această duminică se celebra cu mare solemnitate transferarea de la Apamea a unei relicve însemnate a Crucii adevărate. Crucea era adusă din ajun şi aşezată pe altar unde rămânea expusă noaptea întreagă. Dimineaţa era purtată în procesiune prin biserică; creştinii continuau să o venereze luni, miercuri şi vineri, apoi era îndepărtată. Sărbătoarea era fixată la timpul cel mai potrivit: după cum pomul vieţii fusese sădit în mijlocul paradisului, tot aşa crucea sfântă era plantată în mijlocul postului de 40 de zile; după cum lemnul aruncat de Moise în apele amare ale Mării le-a îndulcit amărăciunea, tot aşa Crucea uşurează austeritatea postului şi a pocăinţei. Cu această ocazie i se aduceau crucii Mântuitorului în omagiu flori.

Acest exemplu s-a imitat la Roma. In această zi papa mergea la bazilica staţională a Sfintei Cruci unde se păstra o parte însemnată din crucea autentică, ţinând în mână un trandafir de aur parfumat in signum passionis et resurrectionis Domini nostri Iesu Christi, ca omagiu adus crucii Domnului, asemenea Mariei Magdalena care venise cu vasul cu parfum de mare preţ pentru a-l omagia pe Isus. Iniţial era un mic vas în formă de potir, care apoi a fost din ce în ce mai stilizat şi adus la forma unei flori de trandafir cu corola deschisă înăuntrul căreia era pus preţiosul parfum.

La început, Trandafirul de Aur venea în fiecare an la Roma din Alsacia.

Mai târziu Trandafirul de Aur era binecuvântat, uns cu crismă şi oferit unui personaj roman sau străin, unei biserici sau cetăţi cu merite deosebite. Papa Inocenţiu III spunea într-o predică ţinută la ceremonia sfinţirii Trandafirului de Aur: Hodiernum officium, totum est plenum laetitia, totum gaudio cumulatum... Haec pariter designantur in proprietatibus huius floris, quem vobis visibiliter praesentamus: charitas in colore, iucunditas in odore, satietas in sopore. Rosa quippe prae ceteris floribus colore delectat, odore recreat, sopore confortat.

d) Scrutinele

Actualul Ritual al iniţierii creştine a adulţilor prevede pentru timpul quadragesimal aşa numitele scrutine. Cuvântul vine de la «scrutio», «aria scruta», a pătrunde cu privirea, deoarece este o cercetare a inimilor adulţilor care se pregătesc pentru botez, spre a vedea ce este în sufletul lor. Prin ritul scrutinelor, constând în prezent, în special din exorcism, catecumenii care de acum se numesc "aleşi" (electi) sau "competenţi" (competentes) sunt instruiţi de către Sfânta Biserică asupra misterului păcatului, sunt eliberaţi de influenţa diavolului, sunt întăriţi în drumul lor spiritual, fiind astfel ajutaţi să-şi deschidă inimile pentru a primi darurile Duhului Sfânt.

Scrutinele se celebrează în cadrul liturghiilor scrutinelor în duminicile III, IV şi V ale quadragesimei, cu participarea poporului, care poate trage folos spiritual din ele şi este îndemnat să se roage pentru candidaţii la botez. Dacă, din motive spirituale, scrutinele nu se pot celebra în aceste trei duminici, ele se pot celebra în alte trei duminici sau zile de lucru ale postului mare. La liturghiile scrutinelor se citesc în ordine lecturile din seria «A» ale duminiclor III, IV şi V având, prima, Evanghelia femeii samaritane, a doua, Evanghelia orbului din naştere şi a treia, Evanghelia învierii lui Lazăr.

În trecut scrutinele aveau loc, în general, în săptămâna a treia a cvadragesimei şi cuprindeau ceremoniile preliminare care ulterior, când a dispărut catecumenatul, au intrat în însuşi ritul botezului: insuflarea, însemnarea cu semnul crucii, ritul oferirii sării, exorcismele. Sfântul Augustin le făcea candidaţilor aleşi pentru botez acest comentariu la pericopa evanghelică a orbului din naştere de la scrutinul al doilea:

"Lavit ergo oculas in ea piscina, quae interpretatur missus: baptizatus est in Christo. Si ergo quando eum in seipso quodammodo baptizavit, tunc illuminavit; quando iniunxit, fortasse cathecumenum fecit. Audistis grande mysterium. Interroga hominem: Christianus es? Respondet tibi: Non sum. Si paganus es, an Iudaeus? Si autem dixerit: Non sum, adhuc quaeris ab eo: Cathecumenus an fidelis? Si responderit tibi, Cathecumenus, inunctus est, nondum lotus. Sed unde inunctus? Quaere et respondet. Quaere ab illo in quem credat? Eo ipso quod cathecumenus est, dicito, in Christum. Ecce modo loquor et fidelibus et cathecumenus. Quid dixi de sputo et luto? Quia Verbum caro factum est; hoc cathecumeni audiunt; sed non eis sufficit ad quod inuncti sunt; pertinent ad lavacrum, si lumen inquirunt".

e) Acoperirea crucilor şi imaginilor.

Normele liturgice în vigoare prevăd că obiceiul de a acoperi crucile şi imaginile în săptămâna sfântă se poate păstra cu aprobarea Conferinţei Episcopale.

Crucile rămân acoperite până la terminarea celebrării Patimii în Vinerea Sfântă, iar imaginile până la începutul vigiliei pascale.

Aceasta a fost practica iniţială, dar anterior, odată cu apariţia duminicii Patimii crucile şi imaginile au început cu această duminică, adică cu duminica a II- a înainte de Paşti. De la ultima reformă liturgică s-a revenit la practica veche.

Evident, această acoperire a crucilor şi a imaginilor e un semn de tristeţe care se armonizează foarte bine cu spiritul acestui ciclu; însă motivul istoric al acestui obicei trebuie căutat în altă parte. Ea derivă probabil din vechea uzanţă, atestată deja în secolul IX, de a întinde la începutul quadragesimei o pânză mare în faţa altarului numită în Germania «Hungertunch», pânza foamei, care ascundea complet altarul privirilor credincioşilor şi care era îndepărtat în miercurea sfântă în momentul în care se citeau la Patimă cuvintele: "velum templi scissum est". Scopul acestei practici ar fi fost, după unii, să li se atragă atenţia credincioşilor care nu aveau pe atunci calendar, că se găsesc în Postul Mare. Mai probabil este părerea că acest văl quadragesimal voia să fie o amintire a vechii expulzări a penitenţilor din biserică. Când disciplina penitenţei publice a decăzut, iar în cvadragesimă prin impunerea cenuşii toţi credincioşii au fost consideraţi că intră în penitenţă, n-a mai fost posibil (ca mai înainte) să fie expulzaţi cu toţii din biserică, dar s-a ascuns din ochii lor Sancta Sactorum, spre a-i separa cumva de sanctuar, până când, la Paşti, se vor fi împăcat cu Dumnezeu.

Începând cu Evul Mediu târziu, imaginile şi crucea procesională se acopereau chiar de la începutul quadragesimei, cum se face şi acum în ritul ambrozian. In secolul XVII s-a introdus regula să fie acoperite în duminica Patimii, adică cu două săptămâni înainte de Paşti. Actualmente, cum duminica Patimii coincide cu duminica Floriilor, ele pot fi acoperite doar începând cu duminica Floriilor.

(5) În Occident ziua de vineri a rămas aliturgică pînă azi, numai în liturgia ambroziană.