LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IV: QUADRAGESIMA

5. Miercurea Cenușii

Miercurea Cenușii cu ritul auster al impunerii cenușii inaugurează timpul sfânt al quadragesimei. Această zi este strâns legată de ideea durerii inimii și a pocăinței care, deja la evrei și la păgâni, se exprima prin acoperirea capului cu cenușă și prin îmbrăcarea unei haine grosolane numită ciliciu. Iudita înainte de a întreprinde fapta ei curajoasă de eliberare a Betuliei, a intrat în odaia ei și s-a îmbrăcat cu un sac, și-a presărat cenușă pe cap, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat lui Dumnezeu.

Însuși Isus Cristos deplângând împietrirea inimii la locuitorii orașelor Corozain și Betsaida le prevestește un sfârșit tragic, căci dacă s-ar fi făcut în Tir și Sidon minunile care s-au făcut în ele, Tirul și Sidonul ar fi făcut pocăință in cinere et cilicio.

Tertullian, sfântul Ciprian, sfântul Ambroziu, sfântul Ieronim și mulți alți sfinți părinți și scriitori bisericești vechi vorbesc despre pocăință in cinere et cilicio.

Biserica, organizând în secolul V-VI pocăința publică, a ales sacul și cenușa pentru a marca pedepsirea celor care au săvârșit păcate grave.

Penitența canonică începea la Miercurea Cenușii și se încheia în Joia Sfântă. Penitenții publici se prezentau la episcop sau la anumiți preoți care primeau o însărcinare în acest sens, își mărturiseau păcatele și în miecurea cenușii primeau o haină de sac - ciliciu - presărată cu cenușă; din acest moment erau excluși din biserică cu ordinul de a se retrage într-o mănăstire - erau cam o sută numai la Roma - unde să-și împlinească pocăința pe parcursul cvadragesimei. Alții făceau pocăința la domiciliu.

Penitența publică era încă în vigoare la începutul secolului X. Un sinod din această perioadă amintește ceremoniile pe care episcopul trebuia să le îndeplinească în miercurea cenușii: "Tunc surgens (episcopus) ab oratione... manus eis imponat, aquam benedictam superspergat, cinerem prius mittat, de inde capita eorum cooperiat et cum gemitu et crebris suspiriis eis denuntient, quod sicut Adam projectus est de paradiso, ita et ipsi ab ecclesia ob peccata".

Probabil că tot în această perioadă, nu puține persoane pioase din spirit de umilință și pocăință s-au alăturat mulțimii de penitenți pentru a primi și ele cenușă pe cap. In jurul anului 1000, papa Urban II recomandă această practică nu numai laicilor, dar și clericilor pe care Biserica, din rescpect față de caracterul sacerdotal, nu-i admisese în trecut printre penitenți. Si astfel ceremonia binecuvântării și impunerii cenușii în Miercurea Cenușii a devenit o practică generală, având o importanță liturgică considerabilă în viața religioasă a poporului: tot poporul intra astfel, la pocăință publică. Bărbaților li se impunea cenușă pe cap, iar femeilor li se făcea semnul Crucii pe frunte cu degetul înmuiat în cenușă în timp ce se spunea: "Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris". La Roma în această zi collecta era la biserica sfintei Anastasia unde papa impunea cenușa pe capul clericilor apoi se făcea procesiuna, cu picioarele goale spre biserica stațională - a sfintei Sabina. Același lucru se petrecea și la alte biserici, deoarece, notează Durandus: "Processionem quidem facimus, quia tunc ad bellum contra hostes incedimus".

Norma actuală ca cenușa care se binecuvântează și se impune la Miecurea Cenușii să provină din arderea ramurilor de măslin (sau de astfel de arbori) binecuvântate la Floriile anului precedent exista deja în secolul XII.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire