LITURGIE

ANUL LITURGIC

Ciclul sanctoral

Cultul sfinţilor a început în Biserică prin cultul adus martirilor. Ei au fost consideraţi eroi ai credinţei care au sigilat cu sângele lor fidelitatea faţă de Cristos. Printre martiri erau şi apostolii. Creştinii din Smirna (azi Izmir, Turcia) scriau despre episcopul lor, Sfântul Policarp, ars pe rug pentru credinţă în anul 154:

Doar mai târziu am putut să-i culegem oasele, mai preţioase decât pietrele nestemate, mai alese şi mai vrednice de cinste decât aurul, şi le-am aşezat într-un loc potrivit. Pe cât ne va fi cu putinţă ne vom aduna acolo în bucurie şi veselie pentru a celebra cu ajutorul Domnului ziua de naştere a martiriului său, pentru a ne reaminti de cei care au luptat înaintea noastră şi pentru a-i ţine antrenaţi şi pregătiţi pe cei care vor trebui să înfrunte lupta.

Martiriul Sfântului Policarp

Pe mormintele martirilor s-au construit capele, apoi biserici unde creştinii se adunau în ziua de naştere pentru cer a acestora şi celebrau Sfânta Liturghie. De cult s-au bucurat şi mărturisitorii, adică acei creştini care au suferit tortură, închisoare, exil pentru credinţă fără însă a fi ucişi. O dată cu încetarea prigoanelor împotriva Bisericii, în numărul sfinţilor au fost admişi episcopii, călugăriţele, călugării cu viaţă pioasă, viaţa lor de înfrânare fiind considerată drept un martiriu zilnic. Sfânta Fecioară Maria primise cult liturgic chiar de la începutul creştinismului, însă împreună cu Fiul ei, Isus Cristos. Din secolul al IV-lea încep să apară sărbători, bazilici, celebrări liturgice speciale în cinstea ei. Ulterior, în numărul sfinţilor au fost şi sunt în continuare admişi şi alţi creştini care practică în viaţă virtuţile în mod eroic.

Până în Evul Mediu nu exista vreun proces canonic de beatificare sau canonizare făcut de Scaunul Apostolic din Roma. Episcopii vegheau ca nu cumva creştinii să fie induşi în eroare şi să cinstească drept sfânt pe unul care nu a dobândit acest drept prin merite şi virtuţi excepţionale. În anul 1170, Papa Alexandru al IlI-lea a decis ca nimeni să nu fie cinstit ca sfânt, chiar dacă ar fi făcut minuni, fără autorizaţia Papei. Decizia a fost luată în urma unui abuz grav: la o mănăstire din Lisieux (Franţa) începuse să fie cinstit ca sfânt martir un om mort în stare de ebrietate. De atunci, în continuare, pentru ca cineva să fie proclamat fericit sau sfânt se face în prealabil un proces riguros din care să rezulte nu numai o viaţă creştină eroică, dar şi un anumit număr de minuni săvârşite după moarte.

În calendarul romano-catolic avem următoarele categorii de sărbători ale sfinţilor: solemnităţi (solemnitas), sărbători (festum), comemorări obligatorii (memoria obligatoria), în care în mod obligatoriu trebuie celebrată Liturghia şi recitat oficiul (Liturgia Orelor) în cinstea sfântului din acea zi şi comemorări facultative (memoria facultativa) în care Liturghia şi oficiul în cinstea sfântului respectiv sunt facultative. Solemnităţile sunt următoarele: Sfântul losif (19 martie), Naşterea Sfântului loan Botezătorul (24 iunie), Sfinţii Petru şi Pavel (29 iunie), Toţi Sfinţii (1 noiembrie), Neprihănita Zămislire (8 decembrie), Buna Vestire (25 martie), Adormirea Maicii Domnului (15 august).

În ordinea importanţei, urmează sărbătorile (festum). Sunt în număr de 17, printre care sunt sărbătorile apostolilor, Naşterea Sfintei Fecioare Maria etc. Comemorările obligatorii sunt în număr de 50 şi aici intră sfinţii care au o anumită importanţă pentru întreaga Biserică: astfel sunt comemorarea Sfintei Fecioare Maria Regină (22 august), Sfântul Francisc de Assisi (4 octombrie) etc. Comemorările facultative, în număr de 88, privesc sfinţii care au importanţă deosebită pentru o anumită Biserică locală.

În afară de Calendarul universal al Bisericii, există calendare speciale ale unor ţări, dieceze sau ordine religioase în care sărbătorile anumitor sfinţi se bucură de un grad liturgic superior. Cultul adus sfinţilor nu este nici într-un caz cult de adoraţie, un asemenea cult de adoraţie fiind datorat numai lui Dumnezeu.

Noi cinstim moaştele martirilor pentru a-l adora pe Acela ai cărui martiri sunt. îi cinstim pe slujitori, pentru ca cinstea slujitorilor să ajungă la Domnul.

Sf. Ieronim

Prin exemplul lor eroic, sfinţii sunt modele de urmat pentru toţi creştinii şi în acelaşi timp mijlocitori la Dumnezeu în favoarea fraţilor şi surorilor lor pe pământ.

Sfânta Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil unită cu Fiul ei în opera mântuirii; în Maria, Biserica admiră şi preamăreşte rodul cel mai ales al Răscumpărării şi contemplă cu bucurie, ca într-o icoană preacurată, ceea ce ea însăşi doreşte şi speră să fie în întregime... În acelaşi timp, Biserica a introdus în ciclul anual comemorarea martirilor şi a altor sfinţi... În ziua naşterii lor pentru cer, Biserica proclamă Misterul Pascal realizat în sfinţii care au suferit cu Cristos şi cu El împreună sunt preamăriţi; ea pune în faţa credincioşilor exemplele acestora care îi atrag pe toţi prin Cristos la Tatăl şi pentru meritele lor ea dobândeşte binefacerile lui Dumnezeu.

Conciliul Vatican II, SC, 103-104