ISTORIE

ULTIMII PAPI

Pius al IX-lea, papa cu cel mai lung pontificat, a fost celebru pentru activitatea sa de administraţie bisericească, pentru sfinţenia sa şi devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară (declararea dogmatică a Imaculatei Concepţiuni, la 8 decembrie 1854), pentru pregătirea şi convocarea Conciliului Vatican I (1864-1870) în care se defini infailibilitatea papală acceptată de Vechii catolici (cei 55 episcopi din Germania, Austria şi America care nu au acceptat definiţia s-au numit Noii Catolici). Iubit de credincioşi, muri la 7 februarie 1878, după un pontificat de 32 ani.

Papa Leon al XIII-lea (1878-1903) a fost la fel, în lungu-i pontificat stimat şi recunoscut ca lumină între Dumnezeu şi lume.

Sf. Pius al X-lea (1903-1914) atrase inimile tuturor cu bunătatea sa paternă şi cu energia cu care a luptat pentru "Omnia instaurare in Christo" - programul său.

Benedict al XV-lea (1914-1922) fu numit Papa Păcii.

Papa Pius al XI-lea (1922-1939) conduse Biserica având ca program: "Pax Christi in regno Christi".

Papa Pius al XII-lea (1939-1958) încă la începutul celui de al doilea război mondial, îndeamnă naţiunile să facă apel la raţiune pentru reglementarea divergenţelor dintre ele.

Ioan al XXIII-lea (1958-1963) se prezentă lumii nu ca om de stat sau ca diplomat, nici ca om de ştiinţă sau ca organizator, ci ca păstor preocupat de toate oile turmei lui Cristos, şi de aceea a convocat Conciliul Vatican II, dus la bun sfârşit de către urmaşul său Papa Paul al VI-lea.

Actualul Papă, Ioan-Paul II, este cunoscut ca păstor universal, ca un părinte al tuturor, ca un pelegrin care cutreieră lumea atât de frământată în acest sfârşit de mileniu, ca să facă cunoscut pe Cristos şi Biserica şi să-i aprindă pe toţi de speranţă.

ASTĂZI

Nici astăzi Biserica nu e lipsită de frământări. Apar noi dificultăţi, dar în acelaşi timp răsar noi virtuţi, noi directive, noi situaţii care duc spre o deschidere şi un contact mai strâns cu toţi oamenii. Conciliul Vatican II afirmă că suprema poruncă a lui Cristos, iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui, îndepărtează tot ceea ce poate fundamenta discriminarea între om şi om, popor şi popor. Biserica este ferment şi semn de unire al omenirii.