ISTORIE

IMPORTANŢA ISTORIEI BISERICII

Istoria Bisericii - ca societatea tuturor creştinilor uniţi prin mărturisirea aceleaşi credinţe: învăţătura lui Isus Cristos, respectarea Legii Sale, folosirea Sacramentelor Sale şi supunerea păstorilor legitimi care sunt Papa şi episcopii în comuniune cu el - are o mare importanţă în viaţa întregii omeniri şi de aceea cunoaşterea ei este necesară sub mai multe aspecte:

a) sub aspectul adevărului istoric ne face să cunoaştem şi să înţelegem mai adânc istoria politico-socială şi religios-culturală a popoarelor europene şi din celelalte continente, inclusiv istoria poporului român, formarea lor şi contribuţia lor la îmbogăţirea patrimoniului culturii şi civilizaţiei;

b) sub aspect religios cunoaştem fondarea şi evoluţia instituţiilor bisericeşti, încreştinarea popoarelor, apariţia ereziilor şi combaterea lor, dezvoltarea şi rolul Papalităţii în contextul istoriei universale;

c) întrucât "Historia est magister vitae" şi sfinţenia este scopul şi fundamentul tuturor caracterelor distinctive ale Bisericii lui Cristos, găsim în sânul ei în toate veacurile exemple de sfinţenie, bărbăţie şi curaj creştin, momente cruciale ale istoriei omenirii, date de spiritul de jertfă al creştinilor, toate fiind modele de urmat în acest domeniu al vieţii religioase. Sigur că şi din perioadele de decădere ale unor părţi din masa creştinilor învăţăm să cunoaştem cauzele acestora şi să evităm, cu orice jertfe, repetarea acestor fenomene negative.

Cunoscând istoria Bisericii, poporul lui Dumnezeu din România constată cu sinceritate şi bucurie că de-a lungul istoriei sale legăturile doctrinare şi canonice cu Biserica Romei i-au adus contribuţii substanţiale la progresul său general.

Se poate afirma că Istoria Bisericii este povestirea dezvoltării exterioare şi interioare a societăţii vizibile fondată de Cristos.

Împărţirea Istoriei Bisericii

Luând în considerare evenimente importante care au contribuit efectiv la dezvoltarea lumii sub multiple aspecte şi, îndeosebi, a vieţii creştine, Istoria Bisericii se împarte în:

a) Evul antic (vechi) de la anul 30 până la anul 800 d. Ch., marcând începutul predicării Evangheliei de către Isus Cristos şi fondarea Bisericii, iar anul 800, data încoronării lui Carol cel Mare, care a fondat Imperiul Roman de Apus, devenit apoi teutonic.

b) Evul Mediu de la anul 800 până la 1517 (reforma lui Luther);

c) Evul modern şi contemporan de la 1517 până astăzi.

În cadrul acestor epoci se disting alte capitole şi titluri legate de evenimente deosebite în istoria vieţii religioase şi politice a oamenilor.