Tu întrebi

Răspunde Redacţia "Oraş nou":

De ce murim? Aceasta este una dintre întrebările cele mai dificile pe care le poate pune un copil. Moartea ne priveşte pe toţi, dar există o diferenţă substanţială între felul în care această realitate este percepută de adult şi interpretarea pe care i-o dă un copil. Pentru noi adulţii, care în general am trăit durerea ca urmare a dispariţiei rudelor sau a prietenilor, moartea prezintă câteva aspecte de profundă suferinţă cauzată de pierderea legăturilor umane şi afective.

Pe lângă aceasta, noi adulţii vorbim de obicei foarte rar despre moarte, fie pentru că nu vrem să devenim trişti, fie pentru a ne abate gândurile de la evenimente triste care ni s-ar putea întâmpla. Şi societatea materialistă care ne înconjoară pare că ar voi să evite gândul morţii, deoarece îl consideră contradictoriu faţă de logica progresului şi a bunăstării. Pentru copii în schimb, moartea este o abstractizare, un cuvânt ale cărui consecinţe reale nu le cunoaşte. Adesea se pot vedea copii care în joacă imită scene din filme sau din desene animate: deşi strigă: "Te ucid, eşti mort!", în realitate nu îşi dau seama de ceea ce fac. Toate acestea demonstrează cum copiii până la 8-9 ani nu se gândesc la moarte ca la un eveniment ireversibil.

Întrebarea copilului poate cădea asupra noastră ca din senin pentru că ne obligă să ne confruntăm cu ceea ce încercăm să îndepărtăm de noi; în schimb pentru el, în general, este o simplă curiozitate. Ce să facem? Cum să răspundem? Putem să facem referire la natură. Este legea naturii ca toate fiinţele vii să se nască, să crească, să trăiască o viaţă mai lungă sau mai scurtă, iar apoi să moară. De cele mai multe ori aceasta li se întâmplă persoanelor în vârstă.

Ce este după moarte? Pentru noi credincioşii, răspunsul poate fi completat făcând referire la Paradis şi la posibilitatea de a continua dialogul cu persoanele dragi care au murit, rugându-ne pentru ele şi cerându-le ajutorul. Bineînţeles că situaţia este foarte diferită când noi, adulţii, trebuie să-i comunicăm copilului moartea unei persoane dragi lui (precum moartea unui părinte, a unei rude sau a prietenului): în acest caz trebuie să participăm la reacţia lui, după cum ne învaţă ştiinţa, încercând să retrăim în noi, ceea ce simte copilul.

Ce ne spune ştiinţa? Reacţiile copilului în faţa veştii morţii unei persoane dragi pot fi diferite:

Tulburarea: este senzaţia pe care copilul o încearcă atunci când primeşte vestea. Trebuie să-l îmbrăţişăm şi să-i exprimăm verbal faptul că trăim împreună această durere. Negarea: copilul se comportă ca şi cum moartea nu ar fi avut loc. Este un mecanism de apărare deoarece copilul are nevoie ca ştirea să se infiltreze lent. Nu trebuie să-l constrângem să adere la fapte. Această fază va fi depăşită după câteva zile. Căutarea: poate să caute persoana dispărută. Căutarea se naşte din dorinţa ca ceea ce s-a întâmplat să poată fi şters. Ca şi negarea, această fază va fi depăşită după puţine zile. Vina: copilul poate fi confuz şi neliniştit şi să creadă că moartea este o pedeapsă pentru că el a fost rău. Bineînţeles că trebuie liniştit şi consolat. Frica: poate să-i fie frică să nu moară el însuşi sau o altă persoană dragă lui, cum ar fi mama.

Desigur, noi îi vom da copilului răspunsul care reflectă viaţa noastră. Vom reuşi să-i transmitem seninătatea care ar trebui să însoţească fiecare suferinţă, fiecare eşec, fiecare despărţire de cei dragi - dacă noi înşine posedăm această seninătate. Copilul va înţelege că totul este iubire din partea lui Dumnezeu, dacă va vedea această credinţă strălucind în comportamentul părinţilor. O mamă a trei copii, şi-a pierdut recent soţul. Deşi suferă, este profund senină, având credinţa că acea iubire care a legat-o de soţul ei continuă acum şi mai puternic. Ea este pentru proprii fii şi pentru noi adulţii care o cunoaştem un model de viaţă creştină înrădăcinată în Dumnezeu. (Vida Rus)