Tu întrebi

Răspunde pr. Cristian Langa:

Interdicţia sau impedimentul în această problemă se datorează unui exces de zel şi unui tribut prelungit plătit fricii iudaice de contaminare cu sânge menstrual, frică menţionată în Vechiul Testament, în concret în cartea Leviticului 15, 19-30, unde sunt menţionate următoarele prescrieri:

"De va avea femeia scurgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara. Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat. Tot cel ce se va atinge de vreun lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele sale, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara. Iar de se va atinge cineva de ceva din patul ei sau de lucrul pe care a şezut ea, acela necurat va fi până seara... Iar când se va izbăvi ea de curgerea sa, să se cureţe şapte zile şi după aceea va curată. În ziua a opta să-şi ia două turturele sau doi pui de porumbei şi să-i aducă preotului, la uşa cortului adunării. Iar preotul va aduce una din păsări jertfă pentru păcat şi pe cealaltă ardere de tot; şi s-o cureţe preotul înaintea Domnului de curgerea ei cea necurată."

Aceste legi au fost înăsprite şi încărcate şi mai mult de către tradiţia rabinică succesivă. Consecinţele pentru femei au fost deloc lipsite de gravitate: - în fiecare lună, pentru cel puţin şapte zile erau considerate impure; trebuiau să se purifice după naştere; după naşterea unui fiu, mama rămânea impură timp de 40 de zile, în schimb, dacă se năştea o fată, mama era considerată impură pentru o perioadă dublă, de 80 de zile (Lv 12, 1-8).

Tabu-ul aplicat femeilor în timpul sarcinii şi al perioadei menstruale era comun multor civilizaţii antice în secolele pre-creştine. Nu doar că femeile erau considerate fiinţe "impure" în timpul acestor perioade, dar erau pasibile de transmiterea impurităţii lor şi altora.

"În urma contactului cu o femeie în această stare, mustul se acreşte, seminţele devin sterile, copacii se veştezesc, pomii se uscă şi roadele cad şi numai dacă femeia se aşează sub ele...; e de ajuns ca ea să privească doar un roi de albine şi acesta se va prăpădi pe dată, în timp ce bronzul şi fierul ruginesc imediat...; un câine care ar gusta din acel sânge, va înnebuni şi muşcatura lui va deveni înveninată ca şi cum ar fi turbat. În afară de aceasta, catranul care se vede plutind în anumite perioade ale anului pe suprafaţa lacului Galileii, poate fi redus în bucăţi doar cu un fir care a fost în prealabil înmuiat în sus-menţionata materie infectată. Un fir de la o haină infectată este de ajuns. Inul atins de o femeie în timpul fierberii sau spălări în apa devine negru. Într-atât de magică este puterea femeilor în timpul perioadelor menstruale, încât grindina şi vijeliile sunt îndepărtate dacă sângele menstrual este expus strălucirii fulgerelor" (Pliniu cel Bătrân, Istoria Naturală , cartea 28, cap. 23, 78-80; cartea 7, cap. 65).

În primele 5 secole ale erei creştine, Biserica de limbă greacă şi siriacă a avut o poziţie de menajare faţă de femeile aflate în perioada menstruale. O poziţie mai categorică a manifestat-o în 241 Dionisie, arhiepiscop al Alexandriei, care scria: "femeile în perioada menstruală nu trebuie să vină la altar, sau să se atingă de cele sfinte, nici să intre în biserică, ci să se roage în altă parte."

În sec. III Didascalia explică faptul că femeile nu sunt impure în această perioadă, că nu au nevoie de abluţiuni rituale şi că soţii lor nu trebuie să le părăsească. Constituţiile Apostolice au repetat acest punct de vedere. În 601 , Papa Grigore I şi-a însuşit această viziune. Femeile în perioda respectivă nu ar trebui ţinute în afara bisericii şi îndepărtate de la împărtăşanie (după cum rezultă dintr-o scrisoare de răspuns adresată lui Augustin din Canterbury, cfr. Greg. Mag., Ep. 64, PL 77, col. 1183; col. 1193).

O poziţie mult mai rigidă şi severă la acest capitol au avut-o Părinţii Latini. Aşa, de pildă, Tertulian (155-245), când declară că până şi căsătoria legală este 'contaminată de concupiscenţă'. Sf. Ieronim (347-419 ) a continuat pe această poziţie, relevând în ansamblul relaţiilor sexuale o notă generală de corupere, de contaminare, chiar şi în cadrul căsătoriei legitime. Sf. Augustin (354-430) a continuat oarecum pe aceeaşi linie. Impuritatea rituală legată de perioada menstruală a femeii a fost instituită mai pregnant prin Decretum Gratiani (1140), care a devenit lege oficială a Bisericii în 1234, ca parte vitală în Corpus Iuris Canonici care rămas în vigoare până în 1916 (Menţionăm câteva interdicţii: o femeie nu poate distribui sf. Împărtăşanie; nu poate preda; nu poate boteza; nu poate atinge vasele sfinte; nu poate atinge sau îmbrăca veştmintele sacre).

Codul de Drept Canonic, promulgat în 1917, prevede şi el în unele canoane restricţii legate de impuritatea rituală a femeilor, ca de exemplu: veştmintele sacre trebuie spălate de un bărbat, mai înainte ca o femeie să le atingă (Can 1306, § 1). Noul Cod de Drept Canonic (1983) prezintă o îmbunătăţire a viziunii asupra statutului femeilor în Biserică, acordând o seamă de libertăţi activităţii şi prezenţei acestora în Biserică, precum lectura textelor Sacre în timpul liturghiei, activitate de comentariu, de predicare, de cor, de administrare a Botezului şi a Împărtăşaniei, toate acestea interzise până la acea dată.

Prescrieri precum cele citate mai sus abundă în Vechiul Testament, iar creştinii, moştenitori ai tradiţiei iudaice, vreme îndelungată au păstrat multe elemente inspirate le legalismul iudaic, lăsând să convieţuiască uneori în chip ambiguu prescrierile vechi cu noutatea şi înnoirea aduse de spiritul Noului Testament. Ca atare, cine se mai cramponează de asemenea interdicţii, să ştie că o face nu în baza unei normative actuale, în vigoare, a Bisericii, ci în temeiul unui spirit de "conservatorism" gratuit, perimat şi ţinut în viaţă de unele curente prezente încă în special în Biserica Ortodoxă, dar care, pe de altă parte, sunt coerente doar parţial cu cerinţele respectivelor interdicţii.

Astfel, dacă ar fi să fim fideli până la capăt acestor reguli vechi, impure nu ar fi doar femeile cu scurgere de sânge, ci şi bolnavii, muribunzii, răniţii, cei în contact cu anumite animale, ori obiecte, etc. Impuri ar fi şi bărbaţii cu scurgeri (poluţii), ş.a.m.d. Puritatea ori calitatea de a se apropia de cele sfinte nu este însă conferită decât de starea sufletească, iar pierderea ei se datorează "contaminării" cu păcatul. Singura impuritate capabilă să-l păteze pe om vine din inima sa, căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt cele care-l spurcă pe om. (Mt 15,19-20).

Altminteri se acordă mai mare importanţă şi putere necurăţiei fizice decât celei spirituale şi sufleteşti, - pe de o parte, şi decât înseşi puterii purificatoare a harului, a sacramentelor. Ne putem oare permite să uităm sau să neglijăm semnificaţia episodului evanghelic cu femeia cu scurgere de sânge de 12 ani? Apropiindu-se ea de Isus pe la spate, "s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă. Iar Isus, întorcându-se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit" (Mt 9, 20-22). Apropierea de Isus prezent în sfintele Taine are oare altă calitate sau efect?

De altfel, în cazul sângelui menstrual, ne spune şi medicina: este un sânge cât se poate de curat, cu nimic mai impur decât sângele ce ne curge când ne tăiem la deget sau în altă parte a corpului. De fapt menstra provine din mucoasa uterină, în care, în cazul fecundării unui ovul, s-ar fi dezvoltat embrionul. Este deci vorba de sângele care ar hrăni o viaţă nouă!

Piedică pentru apropierea de sfintele Taine (în general şi în ansamblul lor) nu există decât în baza unei sentinţe explicite, exprimate de către Biserică, cu specificare nominală, pentru cazuri binedeterminate şi prevăzute de dreptul canonic, chiar şi acelea cu o clară nuanţare în iminenţa morţii. Piedică pentru anumite sacramente (evident, cu diferenţele specifice fiecăruia) o reprezintă starea, situaţia necorespunzătoare, iregulară, spirituală, morală ori eclezială a celui vizat. Ori "contaminarea" cauzată de un proces fiziologic natural nu mai este considerată o piedică nici spirituală, nici morală şi nici eclezială. Contaminarea datorată păcatului, da.