Tu întrebi

Răspunde Colin B. Donovan, STL:

De-a lungul istoriei au fost numeroase miracole euharistice. Două sunt mai faimoase. Primul dintre acestea două a avut loc în Italia, în secolul al VIII-lea. Un călugăr al ordinului bazilian avea dubii despre prezenţa reală a lui Isus în Sfânta Euharistie. În timpul celebrării Liturghiei din biserica Sf. Legontian din Lanciano, ostia a părut a dispărea, fiind înlocuită de carne, iar apoi vinul a fost înlocuit de sânge. Carnea şi Sângele au fost păstrate cu evlavie în biserică, într-o monstranţă specială, sângele coagulându-se în cinci mari "picături".

În timp ce pietatea populară a acceptat imediat acest miracol, prima recunoaştere din partea Bisericii a avut loc abia în 1574. Abia în anii 1970 acest miracol a fost supus la teste ştiinţifice. Cu permisiunea Papei Paul al VI-lea, câte o probă de carne şi de sânge au fost testate de oameni de ştiinţă într-un laborator din Roma al Organizaţiei Mondiale de Sănătate. Eu au descoperit următoarele:

• Carnea este cu adevărat Carne. Sângele este cu adevărat Sânge.
• Carnea şi Sângele aparţin speciei umane.
• Carnea constă într-un ţesut muscular al inimii.
• În Carne se văd prezente în secţiune miocardul, endocarul, nervul vag şi de asemenea ventriculul stâng al inimii.
• Carnea şi Sângele au aceeaşi grupă de sânge: AB (grupă de sânge identică cu cea pe care prof. Baima Bollone a descoperit-o pe Giulgiul din Torino).
• În Sânge au fost găsite proteine în aceeaşi proporţie ca în orice sânge proaspăt normal. Cu alte cuvinte, a fost găsit sânge ca într-un organism viu, care în mod normal se deteriorează atunci când este în afara organismului (mai puţin când este conservat special, precum în cazul transfuziilor).
• În Sânge au fost găsite de asemenea următoarele minerale: clorhidrat, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu şi calciu.
• Indiferent de dimensiunea "picăturii", toate aveau aceeaşi greutate (fapt evident inexplicabil din punct de vedere ştiinţific.)
• Conservarea Cărnii şi a Sângelui, care au rămas neschimbate după douăsprezece secole, fiind expuse în acest timp acţiunii atmosferice şi a agenţilor biologici, este inexplicabilă.

Ceea ce este interesant legat de acest miracol este faptul că, deşi nu erau vizibil conectate la nici o fiinţă umană, ambele mostre (de carne şi de sânge) s-au comportat ca şi cum ar fi fost. Acest aspect corespunde cu exactitate doctrinei Bisericii despre Euharistie, precum şi doctrinei despre uniunea ipostatică - adică faptul că natura umană a lui Cristos a fost animată de Persoana sa divină şi nu de sufletul său omenesc. Consecinţa acestui fapt este fenomenul incoruptibilităţii, care a avut loc în Domnul în mod natural, spre deosebire de sfinţii ale căror corpuri se conservă prin miracole ce urmăresc întărirea noastră în credinţă. Astfel, când Isus a murit, Trupul, Sângele şi Sufletul său au fost separate, ceea ce din punct de vedere uman înseamnă moarte, dar Trupul şi Sângele său nu s-au deteriorat, chiar fiind separate de Sufletul său. Cu privire la Euharistie, Biserica ne învaţă că semnul sacramental (prezenţa speciilor) se raportează astfel: pâinea la Trup şi vinul la Sânge, dar că Cristos întreg este prezent sub fiecare dintre semne (deoarece Isus a înviat şi trăieşte). Miracolul de la Lanciano păstrează ceva din sacramental în natura sa, deoarece materia nu a fost transformată în Cristos vizibil, ci în echivalentul real al semnului sacramental.

Celălalt faimos miracol euharistic este cel de la Orvieto, un oraş la nord de Roma. Aproape de acest loc, în Bolsena, un preot german aflat în pelerinaj spre Roma s-a oprit în 1263 pentru a celebra Liturghia. El însă se îndoia de învăţătura Bisericii. În timp ce ţinea în mână Ostia în timpul consacrării, a început să picure Sânge din ea peste corporal. Preotul, ajuns la Roma, a cerut iertarea păcatelor de la Papa Urban al IV-lea, care a cerut atunci investigarea cazului, corporalul fiind adus în Domul din Orvieto, unde acesta a rămas până astăzi. Se pare că acest miracol l-a făcut pe Papa să îi încredinţeze Sfântului Toma de Aquino sarcina de a scrie imne şi texte pentru o Liturghie şi Oficiul Corpus Christi. Astfel, miracolul de la Bolsena/Orvieto, a fost cel mai influent miracol euharistic, deşi de-a lungul secolelor au avut loc mult mai multe miracole de acest gen.

Eu însumi am fost martor la un miracol de conservare. Pe când eram lider laic catolic în marina americană, ostiile consacrate de către capelan pentru serviciile de împărtăşire pe mare (pe navă nu rămânea de-a lungul călătoriei nici un preot), rămâneau perfect conservate, fără să putrezească, timp de opt luni, în ciuda mediului tropical. Când la întoarcerea în Hawaii i-am spus despre aceasta preotului capelan, el a zâmbit şi mi-a spus că acest fenomen este binecunoscut de către capelani. Faptul că Dumnezeu nu acţionează întotdeauna în mod miraculos asupra proprietăţilor speciilor (ceea ce gustăm, vedem şi mirosim) este evident în orice parohie, unde Ostiile consacrate pot deveni tari şi vechi. Astfel, Biserica cere ca ele să fie schimbate frecvent, de la o dată la două săptămâni la o lună, depinde de condiţii. Această coruptibilitate nu este contrară Transubstanţierii, deoarece Dumnezeu, schimbând substanţa, păstrează în mod miraculos proprietăţile speciilor (gustul, forma, mirosul, calităţile testabile din punct de vedere ştiinţific), şi nu schimbă caracteristicile lor naturale (incluzând coruptibilitatea) decât printr-un miracol special ca acela la care am fost martor, şi nici nu le îndepărtează total, ca în miracolele euharistice. (preluare, traducere şi adaptare după EWTN.com)