Tu întrebi

Răspunde fr. Cornel Gabor sdb:

Dragă Alina,

Îţi pot răspunde la întrebare privind lucrurile din perspectiva Bisericii Romano-Catolice, dar cred că aceste afirmaţii nu sunt departe de gândirea Bisericii Ortodoxe, din care face parte soţul tău.

Din moment ce o persoană este botezată, a devenit creştin, este chemat la curăţie, se îmbracă în Cristos, modelul oricărei curăţii. Virtutea curăţiei are trei forme: una a soţilor; una a văduvelor; una a fecioriei.

Oprindu-ne la prima formă, ce reprezintă cazul dumneavoastră, pot spune că relaţia sexuală conjugală este izvor de bucurie şi de plăcere. Prin unirea dintre soţi se realizează dubla finalitate a căsătoriei: binele soţilor şi transmiterea vieţii; ele nu pot fi separate una de alta. Orice act matrimonial trebuie să rămână deschis spre transmiterea vieţii; persoana umană nu poate rupe legătura indisolubilă ale celor două semnificaţii ale actului conjugal: unire şi procreare; nu trebuie disociat actul sexual de actul procreator.

Soţii, pentru motive juste, pot voi să distanţeze naşterile copiilor lor, dar trebuie exclus cu desăvârşire egoismul, pentru a face loc dorinţei unei paternităţi responsabile. Înfrânarea periodică, metodele de reglementare a naşterilor bazate pe autoobservaţie şi recurgerea la perioadele nefertile sunt conforme cu criteriile moralităţii.

Unii moralişti sunt de părere că este licit folosirea prezervativului numai pentru soţii ce riscă să fie contaminaţi de o boală gravă şi doar în perioadele nefertile (ex: Giordano Muraro); în aceste perioade, acest instrument nu este o barieră în faţa procreării, un anticoncepţional, ci un instrument ce împiedică contagierea.

Diferit este cazul - după părerea lor - în care folosirea prezervativului este asemănător cu cea a unui anticoncepţional. Într-adevăr este în mod intrinsec rea orice acţiune care şi-ar propune ca scop sau ca mijloc să facă imposibil procrearea. Prin folosirea prezervativului sau a diferitelor metode anticoncepţionale, gestul soţilor nu este o dragoste ce se dă şi se primeşte în totalitate; e ca şi cum unul dintre ei ar spune: "Te primesc, dar nu deplin; vreau să refuz puterea ta procreativă".

Pentru aceasta, împiedicarea actului procreativ este contrar poruncii a şasea a lui Dumnezeu, reprezintă un păcat de moarte; pentru a se mântui, persoana în cauză trebuie să facă o spovadă bună.

Ştim cu toţii că aceste lucruri pe care tocmai le-ai citit sunt opuse ideilor multor persoane, mass-media în general, dar privind totul astfel, din perspectiva creştină, cu avantajele sale (continuarea comuniunii cu Dumnezeu, a merge mai departe pe drumul sfinţeniei = mai bucuroşi, a fi mai aproape de fericire, a trăi o căsnicie fericită, a da o bună educaţie şi a fi un exemplu pentru copii şi tineri...) ne putem uni cu toate celelalte familii care trăiesc bine acest preţios dar şi drumul va fi mult mai uşor. Niciodată Dumnezeu nu dăruieşte ceva, fără a ne pune la dispoziţie posibilităţile de a duce la bun sfârşit aspiraţiile noastre cele mai profunde.

Ceea ce-ţi tulbură sufletul, nu vine de la Dumnezeu (don Bosco).

Material folosit:

- Catehismul Bisericii Catolice n. 2337 ş. a.

- Familia Cristiana N.3/2/2001 pg. 11 teologul Giordano Muraro