Tu întrebi

Răspunde Redacţia:

Draga Lucian,

Nu am solicitat pe cineva să îţi răspundă găsind în biblioteca noastră lucrarea pr. prof. dr. Ene Branişte, "Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase". Iată deci definiţiile din acest dicţionar pentru termenii despre care ne-ai întrebat.

LITIE (liti, i = rugăciune, procesiune) - este un serviciu religios (ortodox), care se săvârşeşte în mănăstiri, în cadrul slujbei de seară (Vecernie sau Priveghere) şi mai rar la slujba de dimineaţă (Utrenie). Rugăciunea Litiei are un caracter penitenţial (rugăciune de implorare). De la litie derivă litanie, adică rugăciune lungă, repetată, stăruitoare şi plângătoare, în care se invocă Mântuitorul, Maica Domnului şi toţi sfinţii. Litaniile erau, în primele veacuri ale Bisericii, rugăciunile obşteşti făcute de mulţimea credincioşilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă, afară din biserică sau chiar afară din sat sau oraş. Această formă de litie - procesiune se făcea în vechime mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi (secetă, inundaţii, molime, războaie, cutremure etc.) când, prin cântări religioase şi rugăciuni, se invoca mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea nenorocirilor. Asemenea litanii sau procesiuni cu rugăciuni ocazionale (ex. sfeştanii pentru ploaie, când e secetă) le face şi azi Biserica Ortodoxă. Litii (litanii) se numeau şi procesiunile de noapte, organizate de Sf. loan Gură de Aur (când era patriarh la Constantinopol), precum şi de alţi mari ierarhi din sec. IV-V, pentru combaterea ereziilor cu ajutorul imnelor ortodoxe, cântate de credincioşi. La rugăciunile vechilor litii procesionale, s-a adăugat, cu timpul, un cer¬emonial nou, în cadrul căruia se binecuvântează artosele (pâinile) aduse de credincioşi la biserică împreună cu puţin vin şi untdelemn, la sfârşitul slujbei Vecerniei din ajunul marilor praznice, spre cinstirea şi pomenirea sfinţilor sărbătoriţi. Slujba Litiei se săvârşeşte în naos, spre deosebire de trecut, când prima parte a acestei slujbe se săvârşea în pronaos, unde şedeau penitenţii, simbolizând starea omului alungat din rai, iar revenirea credincioşilor şi preoţilor în naos, pentru a doua parte a slujbei, simboliza redeschiderea porţilor raiului şi a milostivirii lui Dumnezeu faţă de om. Artosele care se binecuvântează, numite şi litiile, simbolizează cele cinci pâini cu care, în chip minunat, Mântuitorul a săturat mulţimile în pustie. Simbolismul acesta îl reliefează şi textul rugăciunii de binecuvântare: "Doamne... care ai binecuvântat...". Preotul care binecuvântează cu artosul şi îl împarte, închipuie pe Isus care a făcut minunea înmulţirii pâinilor, după cum istorisesc cei patru Evanghelişti (Mt. 14,15-21 ş.a.). Vinul, untdelemnul şi grâul care se aduc de credincioşi la slujba Litiei şi se binecuvântează împreună cu pâinile (artosele) simbolizează ofranda pe care credincioşii o aduc lui Dumnezeu din roadele pământului, pentru ca Dumnezeu să înmulţească pe pământ aceste roade necesare existenţei omului. Untdelem¬nul mai simbolizează şi minunea Sf. Prooroc Ilie, în casa văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 12-16) (LS). În Liturghierul ortodox, la slujba Litiei se arată, la sfârşitul ei, care sunt calităţile şi folosirea prinoaselor binecuvântate la Litie: "...pâinea, care s-a binecuvântat este izbăvitoare de toate relele pentru cel ce o va da cu credinţă..." şi adresându-se preotului, spune: "untdelemnul acesta de este candelă la tetrapod unde stă sfânta icoană... punându-l în candelă, să miruieşti cu el pe popor; şi poţi să-l mănânci şi în bucate. Iar vinul să-l bei cu bună cucernicie... iar grâul sau să-1 semeni sau cu altul să-1 amesteci şi cu mulţumită să-1 întrebuinţezi...". Pentru pomenirea morţilor se face la mănăstiri Litia-procesiune sau Litia mică sau Parastasul mic, care este o pre¬scurtare a Parastasului pe larg.

PAREMIE sau PARIMIE (paroimia = proverb, pildă, parabolă) - denumire pentru lecturile biblice (pericopele) care cuprind în general Proverbele (Parimiile) sau Pildele lui Solomon, din Vechiul Testa¬ment. Cu timpul, termenul de parimie s-a extins la toate lecturile biblice folosite la slujba Vecerniei, pentru că de cele mai multe ori aceste lecturi se iau din Proverbele lui Solomon; de aceea conţinutul lor e plin de înţelepciune. Cartea de slujbă care cuprinde aceste lecturi biblice (paremii) se numeşte Paremiar sau Parimiar. Parimiarul a fost tradus în limba română de Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, la Iaşi în 1683. Din Paremiar se citeşte la Vecernia sărbătorilor din perioada Octoihului şi a Penticostarului şi la Vecernia zilelor de rând din perioada Triodului (miercuri şi vineri seara, din săptămâna premergătoare Postului Mare şi în toate zilele din Postul Mare).

POLIELEU (polieleos = mult milostiv) - este o cântare de laudă, din slujba Utreniei, care, la praznicele Mântuitorului şi sărbători ale sfinţilor (cu polieleu), înlocuieşte Binecuvântările Învierii de duminica. La sărbătorile Mântuitorului şi ale sfinţilor, polieleul este alcătuit din versete alese din Psalmii 134 ("Lăudaţi numele Domnului...") şi 135 ("Lăudaţi pe Domnul că este bun..."), psalmi care preamăresc în chip deosebit şi laudă milostivirea lui Dumnezeu. După fiecare verset al Ps. 135, se repetă refrenul "Că în veac este mila Lui". Acest refren a dat şi numele cântării "Polieleu" adică "Mult milostiv, multă milă". La sărbătorile Sfintei Fecioare, Polieleul este format din versete ale Ps. 44 ("Cuvânt bun răspuns-a inima mea..."), după care se repetă un fel de refren (pripeală), care începe cu "Bucură-te..." şi care reprezintă frânturi din diferite imne şi rugăciuni pentru Maica Domnului. În trei din duminicile Triodului (duminica "Fiului risipitor", a "Lăsatului sec de carne" şi a "Lăsatului sec de brânză") se adaugă la Polieleul obişnuit al sărbătorilor (adică la Psalmii 134 şi 135) şi Psalmul 136 ("La râul Babilonului..."), care exprimă plângerea şi nos¬talgia poporului evreu după Ţara Sfântă, atunci când se afla în robia babiloniană, iar la creştini simbolizează plângerea pentru raiul pierdut. Un Polieleu, datând din sec. XV şi păstrat în copii, îl are ca autor pe Pilotei monahul, fost mare logofăt la curtea lui Mircea cel Bătrân (sec. XIV-XV).

PRIPEALE (slv. pripăla = cântare grăbită) - ca parte componentă a troparului, se numeşte stihul scurt de invocare (ex. "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi") care precede textul troparelor din rânduiala Aghiazmei mici (ex. la troparul "Ceea ce ai primit bucurie prin înger"). Pripeala este şi un fel de refren care se repetă (slv. priveave - cântare cu refren doxologic), care începe cu "Bucură-te" şi reprezintă frânturi din diferite imne şi rugăciuni pentru Maica Domnului. Tot pripeale sunt imnele care se cântă după Polieleu, în cinstea sfinţilor. Aceste imne se formează din stihuri culese din diferiţi psalmi (psalmi aleşi, cum se mai numesc aceste imne) şi prin care se preamăreşte, potrivit sărbătorii, numele lui Dumnezeu, al Sf. Fecioare ori al sfântului respectiv. Pripeala se cânta odinioară în mănăstiri, înaintea icoanei sfântului prăznuit, spre a se sublinia că slujba respectivă e drept mulţumită pentru binefacerile acelui sfânt. Pripelele încep de obicei cu: "Veniţi toţi credincioşii"; aceste compoziţii se atribuie unui imnograf român, din sec. XIV, Kyr Filotei Monahul (probabil de la Cozia), fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân.