Tu întrebi

Răspunde fr. Cornel Gabor sdb:

Salut Emanuela,

Întreg psalmul 22 (23) vorbeşte despre iubirea, drăgălăşenia şi grija deosebită pe care o are Dumnezeu faţă de fiecare persoană umană în parte. David fusese în copilărie păstor şi-şi dădea bine seama că a fi un bun păstor înseamnă a fi atent la toate oile, a-şi da seama atunci când o oaie nu are poftă de mâncare şi începe să slăbească (pentru că este bolnavă), şchioapătă, behăie pentru că nu este băgată în seamă de nimeni...; ştia de asemenea că un păstor trebuie să aibă cu el un bun toiag de sprijin, care să-l ajute să se odihnească, stând totuşi în picioare şi în acelaşi timp să poată avea grijă de turmă, a putea vedea încă de departe eventualele pericole care ar putea pune în primejdie oiţele sale. În zonele muntuoase, în timpul mersului, bastonul ce era lovit de stânci, conducea turma către păstor.

Toiagul şi varga sunt folosite aici, în sens figurativ cu referire la protecţia şi călăuzirea divină. Spuneam că toiagul este un intrument util păstorului pentru a se sprijini; fiind rezistent, toiagul era şi un instrument simplu şi la îndemână pentru a lovi eventualele animale de pradă ce dădeau târcoale turmei. Cu ajutorul vergii sau a nuielei, păstorul poate conduce fiecare oaie în parte; fiind flexibilă şi ceva mai lungă, nuiaua ocoleşte unele oi, atingând exact ţinta.

Ceea ce ne face să reflectăm mai mult este cuvântul "mângâiere" aşezat în acest context, după toiag şi nuia, care în unele texte biblice şi în modul de gândire general sunt instrumente de pedeapsă. Dar, gândindu-ne la cine este adevăratul Păstor, orice ar veni de la El aduce bucurie, consolare, mângâiere. Faptul că Dumnezeu are grijă de noi, de fiecare dintre noi, faptul că suntem mereu în siguranţă alături de El face ca orice lucru primit din partea Lui să devină o binecuvântare, un prilej de a ne întoarce pe calea cea bună.

Numai privind astfel lucrurile putem gândi, asemenea lui David, că toate mijloacele şi instrumentele marelui nostru păstor reprezintă adevărate mângâieri pentru sufletul nostru. Putem să vedem în toiagul şi nuiaua păstorului nostru un prilej de mângâiere atunci când suntem cu El, trăim cu El şi facem toate lucrurile în El; atunci când suntem în iubirea lui Dumnezeu, nici un lucru nu este văzut ca o pedeapsă, ca o persecuţie ci ca o îndrumare, ca o atenţie numită mângâiere, pentru a ne continua drumul pe calea cea bună.

Drum bun, pe calea cea bună!