Tu întrebi

Răspunde pr. Cristian Langa:

Documente şi poziţii oficiale ale Bisericii:

1. Referitor la donarea organelor, Catehismul Bisericii Catolice (CBC) prevede următoarele la nr. 2296:

Transplantul organelor nu este moralmente acceptabil dacă donatorul sau rudele sale (cu drept de decizie) nu şi-au dat în mod explicit consensul. Transplantul organelor este conform cu legea morală şi poate fi considerat meritoriu dacă daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le înfruntă donatorul sunt proporţionale cu binele care se urmăreşte pentru destinatar. Este moralmente inadmisibilă provocarea în mod direct a mutilării invalidante sau a morţii unei fiinţe omeneşti, chiar şi dacă aceasta se face pentru a întârzia decesul altor persoane.

2. În afara Catehismului, Papa Ioan Paul al II-lea consideră transplantele "o mare cucerire a ştiinţei în slujba omului" [1] graţie căreia "nu sunt puţini cei care în zilele noastre supravieţuiesc" [2]. Din perspectiva unei autentice culturi a dăruirii şi a solidarităţii, medicina transplantelor se revelează a fi un "instrument preţios pentru atingerea primei finalităţi a artei medicale, servirea vieţii omeneşti" [3].

Deja în Enciclica Evangelium vitae Papa afirma că, printre gesturile care concurează la promovarea unei autentice culturi a vieţii "merită o apreciere deosebită donarea organelor efectuată în forme acceptabile din punct de vedere etic, pentru a oferi o posibilitate de sănătate şi chiar de viaţă bolnavilor lipsiţi uneori de speranţă" (n. 86).

Consideraţii etice şi antropologice

În general, problematica legată de acest subiect al transplantului şi donării organelor, cu speranţa de sănătate şi de viaţă pe care o oferă, se concentrează în jurul câtorva puncte "critice" care trebuie abordate pornind de la o reflecţie antropologică şi etică ce are drept criteriu fundamental de apreciere pentru medicina transplantelor "apărarea şi promovarea binelui integral al persoanei umane" [4]. Aceasta înseamnă că sunt anumite limite care nu se reduc la eventuala imposibilitate tehnică de realizare, ci privesc respectul aceleiaşi naturi umane, înţeleasă în semnificaţia ei integrală: "Ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic, nu este automat, doar pentru acest motiv, şi admisibil din punct de vedere moral" [5].

1. La originea oricărei intervenţii de transplant se află o decizie de mare valoare etică: "decizia de a oferi, fără recompensă, o parte din propriul trup, pentru sănătatea şi binele altei persoane" [6], gest nobil care se prezintă ca un autentic act de iubire.

Nu se donează doar ceva personal, ci se donează ceva din propria fiinţă, din moment ce "datorită uniunii sale substanţiale cu un suflet spiritual, corpul omenesc nu poate fi considerat doar ca un complex de ţesuturi, organe şi funcţiuni..., ci este parte constitutivă a persoanei, care prin intermediul lui se manifestă şi se exprimă" (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, 3) [7].

Din aceasta rezultă că este moralmente inacceptabilă orice folosire obiectuală (care transformă în obiect) de comercializare, schimb sau vânzare de organe, întrucât violează însăşi demnitatea persoanei. Aşadar corpul omenenesc nu poate fi obiect de comercializare, nici în întregul său, nici în parte.

2. Un alt aspect fundamental pe care-l ridică hotărârea de a dona sau de a primi organele este necesitatea unui consens informat. Aceasta presupune că persoana a fost informată în mod corespunzător astfel ca refuzul sau consensul său să fie conştient şi liber. "Eventualul consens al soţilor are valoarea sa etică atunci când lipseşte alegerea donatorului. Desigur, un consens cu caracteristici analoage va trebui exprimat de cel care primeşte organele donate" [8].

3. Un alt aspect pe care nu-l vom dezvolta acum, deoarece nu face obiectul celui interesat, şi pe care îl vom menţiona doar, este că recunoaşterea valorii persoanei comportă o ulterioară consecinţă şi anume că "organele vitale individuale nu pot fi prelevate decât de la ex cadavere, cu alte cuvinte de la corpul unui individ în mod cert decedat" [9].

4. Nu toate organele sunt donabile din punct de vedere etic. "Se exclud de la transplant encefalul şi organele sexuale, care asigură identitatea personală şi respectiv procreativă a persoanei. Este vorba de organe în care se manifestă în mod specific unicitatea inconfundabilă a persoanei, pe care medicina este obligată să o tuteleze." [10]

Concluzie

Singurul motiv pentru care este considerată acceptabilă din punct de vedere moral donarea organelor este un act de iubire în favoarea unui bolnav, în vederea ameliorării sănătăţii şi/sau vieţii acestuia. Ca atare, o dăruire gratuită. Aceasta se poate face dacă actul la care se angajează donatorul nu îi periclitează grav şi iremediabil sănătatea şi/sau viaţa.

Actul de donare, prin însăşi denumirea sa, nu poate fi considerat ca atare în momentul în care devine act de vânzare. Din acest moment este încălcată demnitatea şi integritatea persoanei şi un asemenea gest, absolut inacceptabil din punct de vedere moral, se încadrează în aceeaşi familie cu vânzarea efectivă a persoanelor, fie de către alţii (trafic de persoane, de carne vie, cum este îndeobşte cunoscut), fie de către persoana însăşi (prostituţie), cu deosebirea că se face parţial şi nu integral.

Faptul că titlul unui asemenea gest este atrăgător şi pozitiv şi are ca scop secundar un bine, nu justifică din punct de vedere moral primul scop, cel pecuniar, de obţinere a unui câştig din vinderea propriului corp, fie integral, fie parţial.

Note

[1] Ioan Paul II, "I trapianti sono una grande conquista della scienza a servizio dell'uomo. Discorso al Congresso internazionale sui Trapianti, 29 Agosto 2000", în Medicina e Morale 50 (2000) 757.

[2] Ibid., 757.

[3] Ibid., 757.

[4] Ibid., 757-758.

[5] Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, 4.

[6] Învăţături ale lui ioan Paul II: XIV/1, 1991, p. 1711.

[7] Ioan Paul II, "I trapianti sono una grande conquista della scienza a servizio dell'uomo", 758.

[8] Ibid., 758.

[9] Ibid., 758; prelevarea organelor în transplantele omoplastice (prelevare de la un individ din aceeaşi specie) se poate efectua şi de la un donator viu; în acest caz, "este legitim cu condiţia să fie vorba de organe a căror explantare nu implică o gravă şi ireparabilă lezare pentru donator": Consiliul Pontifical pentru Pastorala Operatorilor Sanitari, Carta Operatorilor Sanitari, n. 86.

[10] Ibid., n. 88; mai e de adăugat de asemenea că "Transplantul organelor sexuale animale la om este de respins ca fiind imoral": Ibid. n. 89.