Tu întrebi

Răspunde fr. Cornel Gabor sdb:

Homosexualitatea este un lucru ce trebuie tratat cu o foarte mare precauţie pentru că are rezonanţe cu mai multe aspecte ce ating toată fiinţa umană: pe plan sentimental, relaţional, spiritual şi aşa mai departe. Mi-ar fi plăcut să ştiu vârsta voastră, dacă sunteţi băieţi sau fete, din ce ambient proveniţi. Am înţeles bine tema, dar nu e prea clară întrebarea sau întrebările voastre; îmi permit atunci să împart tema în trei puncte: A. Ce este homosexulitatea? B. Este păcat să fii homosexual? C. O persoană homosexuală poate să devină o persoană consacrată?

A. Ce este homosexualitatea?

"Homosexualitatea desemnează relaţiile între bărbaţi sau între femei care simt o atracţie sexuală excluzivă sau predominantă faţă de persoane de acelaşi sex. Ea îmbracă forme foarte variate de-a lungul secolelor şi în diferite culturi. Geneza ei psihică rămâne în mare măsură neexplicată (Catehismul Bisericii Catolice nr: 2357). Un medic ungar a folosit termenul de "homosexual" legând două cuvinte: omo (lb. greacă) = acelaşi şi sexual (lb. latină). HOMOSEXUAL = o persoană care în esenţă şi în mod practic este atrasă din punct de vedere erotic şi sexual de persoane adulte de acelaşi sex cu el.

Homosexualitatea este bine să o despărţim încă de la început de atracţia lejeră sau ocazională. În acest sens se pot avea senzaţii plăcute în contact cu un alt corp de acelaşi sex. De multe ori persoanele, mai ales băieţii, se sperie de aceste senzaţii şi pot reacţiona în modalităţi greşite. Unii se opresc şi trăiesc frica de a fi homosexuali: frica devine cea mai mare problemă a lor, provocând stări de nelinişte, de vină, de frustrări, complexe de inferioritate. Mergând mai departe se poate dezvolta o patologie care nu are nimic în comun cu homosexualitatea. Alţii, pentru a depăşi această frică se simt constrânşi la comportamente homosexuale; dar este clar că nu vor găsi niciodată seninătatea şi liniştea unei vieţi normale.

Teoria plăcerii

Natura conduce animalele prin plăcere şi suferinţă, ca morcovul şi băţul pentru măgar. Le atrage spre comportamente particulare şi îi îndepărtează de altele respingându-i prin suferinţă. Se povesteşte despre delfini dresaţi să se izbească cu bombe de navele inamice, orientaţi de doi electrozi instalaţi pe laturile botului. Când se transmitea un impuls dureros în partea dreaptă, delfinul se îndrepta spre stânga: este principiul de repulsie a durerii. Dacă îi venea transmisă o senzaţie de plăcere în partea dreaptă, delfinul ar fi virat la dreapta.

Cantitatea plăcerii pe care natura o încarcă într-un comportament sau într-un act, depinde de doi factori: de necesitatea acelui act sau comportament pentru conservarea individului şi a speciei şi de dificultatea sau efortul pe care acel act îl necesită. Exemplu: a respira. Respiraţia este necesară, deci trebuie să comporte plăcere; însă este foarte uşor să respiri şi nu cere efort, deci plăcerea este minimă. Dacă însă o persoană cade în apă şi din cauza curenţilor rămâne câteva minute fără să poată respira, când în sfârşit reuşeşte să ajungă la suprafaţă şi respiră, satisfacţia este imensă, dificultatea a făcut ca respiraţia să devină o dorinţă şi apoi o mare plăcere.

Aşadar primul parametru al intensităţii plăcerii este însăşi plăcerea sexuală strâns legată de necesitatea supravieţuirii speciei; al doilea parametru este dificultatea intrinsecă, necesară (îndeosebi pentru persoanele feminine: gravidanţa, naştere, alăptarea...). În societatea noastră, aceşti parametri fiind puţin schimbaţi (necesitatea: cea sexuală trebuie să nu piardă dimensiunea procreerii, rămânând doar la plăcere şi gata, cum din păcate trăiesc tot mai mulţi tineri "moderni"; Dificultatea: băieţii sunt mai mult timp în contact cu fetele, nu sunt despărţiţi ca înainte, se pot întâlni mai des...), plăcerea este căutată în alte locuri, acolo unde face mai mult efect, uneori ajungând chiar şi la comportamente homosexuale.

B. Este păcat să fii homosexual?

Bazându-se pe Sfânta Scriptură, care le prezintă ca depravări grave (Cf. Gen 19,1-29; Rom 1,24-27; ICor 6,10; ITim 1,10), Tradiţia a declarat întotdeauna că «actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate» (CDF, Decl. Persona Humana, 8). Ele sunt contrare legii naturale. Închid actul sexual faţă de darul vieţii. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală şi afectivă adevărată. Nu pot fi aprobate în nici un caz. (Catehismul Bisericii Catolice nr: 2357)

Este aşadar clar că Biserica nu admite actele de homosexualitate care sunt păcate de moarte, păcate împotriva poruncii a şasea a lui Dumnezeu. Sfântul Paul în I Rom. aseamănă practicarea homosexualităţii cu practicarea idolatriei; este păcat întrucât este contrar planului creaţiei lui Dumnezeu pentru exprimarea sexuală umană (Cf. Dicţionar Biblic, Ed. "CARTEA CREŞTINĂ" Oradea pg. 530). Biserica este înţelegătoare cu persoanele care au aceste tendinţe în natura lor intrinsecă, nu dorită, nu căutată, nu voită: "Un număr deloc neglijabil de bărbaţi şi de femei prezintă tendinţe homosexuale înnăscute. Ei nu-şi aleg condiţia homosexuală: ea constitue pentru cea mai mare parte dintre ei o încercare. Trebuie priviţi cu respect, compasiune şi delicateţe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă faţă de ei. Aceste persoane sunt chemate să realizeze voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi, dacă sunt creştine, să unească greutăţile pe care le întâmpină datorită condiţiei lor cu jertfa Crucii Domnului" (Catehismul Bisericii Catolice nr: 2358).

Aşadar homosexualii ca atare, pasivi, nu sunt de condamnat, nu şi-au ales ei această stare, nu este implicată voinţa lor. Un alt lucru este atunci când ei trăiesc în raporturi homosexuale, chiar dacă încearcă să justifice într-un fel sau altul (Aşa m-am născut, ce vrei să fac? Am încercat, dar pare imposibil...). Biserica dă speranţă şi-i încurajează: "Persoanele homosexuale sunt chemate la curăţie. Prin virtuţile stăpânirii de sine, educatoare ale libertăţii interioare, uneori cu sprijinul unei prietenii dezinteresate, prin rugăciune şi harul sacramental, ele pot şi trebuie să se apropie, treptat şi cu hotărâre, de perfecţiunea creştină" (Catehismul Bisericii Catolice nr: 2359).

C. O persoană homosexuală poate să devină o persoană consacrată?

Nu este simplu, pentru că, homosexualitatea poate varia de la 0% la 100%. De aceea, Biserica invită Congregaţiile de călugări să facă proprii şi să expună "motivele care justifică faptul de a nu avea în viaţa călugărească persoane care nu vor ajunge să-şi stăpânească tendinţele homosexuale" (Potissimum institutionem, 39). Trebuie considerat imediat raportul dintre binele persoanei în drumul său vocaţional, binele Congregaţiei în care intră şi binele Împărăţiei cerurilor.

Am sub ochi un text de discernământ al Congregaţiei saleziene care la acest capitol spune că: "În materie de homosexualitate, constituie o contraindicaţie absolută pentru viaţa saleziană:

• Deprinderea (obişnuinţa) homosexuală şi actele de homosexualitate verificate după începutul drumului formativ salezian.

• Tendinţa sau condiţia homosexuală care se arată, cu ajutor profesional, că este inserată în structura personalităţii. (Criterii şi norme de discernământ vocaţional salezian, nr. 78)

Sunt multe lucruri încă de spus, dar cred că lucrurile cele mai importante au ieşit la iveală şi răspunsurile te-au lămurit mai bine. Chiar dacă pare puţin să ştii că, sigur contează să fim alături de persoanele care suferă, de multe ori fără vina lor, să le fim alături mai ales în rugăciune

Caută să fii mereu vesel!