Tu întrebi

Răspunde pr. Iosif Diac:

Vă răspund, adresându-Vă invitaţia de a nu lăsa niciodată la o parte aspectul fundamental al problemei, şi anume că «angajarea pentru toată viaţa» se bazează pe credinţa în atotputernicia lui Dumnezeu. Când cei doi soţi îşi promit fidelitate, şi Dumnezeu este prezent! Şi El promite fidelitate. Reînnoieşte cu cei doi soţi alianţa pe care a încheiat-o odinioară cu patriarhii Vechiului Testament. Ei bine, fidelitatea lui Dumnezeu se manifestă prin darurile sale: în primul rând, darul iubirii, pe care îl sădeşte în cei doi soţi, dar şi al statorniciei, ajutându-i astfel să depăşească dificultăţile legate de defectele reciproce, ajutându-i să devină răbdători, ajutându-i să se îndrepte spre perfecţiune...

«Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru este desăvârşit», citim în Evanghelie, iar «a fi desăvârşit» înseamnă a fi fericit în Domnul. Că nu e deloc uşor, o ştim cu toţii, din propria experienţă. Dar Dumnezeu o ştie mult mai bine decât noi! De aceea, Isus nu ne cere să fim perfecţi în doi timpi şi trei mişcări, El ne invită să perseverăm până la capăt, pentru a deveni «desăvârşiţi în iubire». Domnul Cristos ne susţine, ne iartă, ne dăruieşte pacea atunci când ne îndreptăm spre El. Aceste lucruri sunt valabile şi pentru soţii creştini. Ei sunt cei care se ajută reciproc, prin iubire, înţelegere, confidenţă şi prin toate acele energii ce izvorăsc dintr-o unire plină de iubire. Conştiinţa acestora creşte constant, dincolo de eventualele dificultăţi, eşecuri, de neprevăzut.

Bărbatul şi femeia, unindu-se, întemeiază o «singură fiinţă» - «familia». Ei doresc să persevereze până la sfârşit şi nu lasă niciodată loc ideii că ar fi posibil să se despartă la un moment dat. Dacă acest gând devine deja o posibilitate, se naşte şi riscul separării, însoţit de o lipsă de credinţă. Dacă cei doi, însă, au învăţat să conteze unul pe celălalt, chiar şi când iubirea "păleşte" puţin şi ar părea că este în pericol de a se stinge, atunci vor găsi resursele necesare pentru a reaprinde iubirea la niveluri şi mai mature, mai puternice. În aceste dispoziţii, harul lui Dumnezeu poate lucra, întărind relaţia şi iubirea dintre cei doi, mărind conştiinţa apartenenţei unul altuia, mărind în acelaşi timp şi credinţa în Dumnezeu, Cel care i-a voit împreună şi le-a dăruit această vocaţie.

Despărţirea, pe care o vedeţi aproape ca pe un refugiu extrem, în realitate nu conduce decât la nemulţumire. N-aş vrea să afirm aici că soţia trebuie să suporte bădărănia barbatului şi nici că soţul trebuie să-şi accepte în mod necondiţionat soţia. Cred însă că iubirea care i-a legat are şi puterea de a-i transforma în ceea ce fiecare a căutat în celălalt! «A creşte împreună în iubire» este o şcoală a realizării persoanei, o şcoală unde se învaţă fericirea şi unde se poate transmite fericirea. Se spune că «fericirea are preţul ei» şi este adevărat. Preţul ei, de fapt, depinde de capacitatea noastră de a depăşi obstacolele, «de a lupta lupta cea bună». Niciodată singuri, ci cu Dumnezeu, Cel care ne iubeşte pe fiecare, iubeşte şi asistă cu harul Său căsătoria.

(Mesagerul Sfântului Anton, ian-feb 2004)