Tu întrebi 


 

Adina A. din Oradea întreabă:

Probabil mă voi căsători cât de curând, dar îmi trec prin minte o mulțime de gânduri care îmi provoacă o stare de nesiguranță... Cel mai mult sufăr la gândul că, din momentul în care mă voi căsători, nu mă voi mai putea despărți vreodată... Și dacă vor exista suferințe, dificultăți, defecte...?

Răspunde pr. Iosif Diac:

Vă răspund, adresându-Vă invitația de a nu lăsa niciodată la o parte aspectul fundamental al problemei, și anume că «angajarea pentru toată viața» se bazează pe credința în atotputernicia lui Dumnezeu. Când cei doi soți își promit fidelitate, și Dumnezeu este prezent! Și El promite fidelitate. Reînnoiește cu cei doi soți alianța pe care a încheiat-o odinioară cu patriarhii Vechiului Testament. Ei bine, fidelitatea lui Dumnezeu se manifestă prin darurile sale: în primul rând, darul iubirii, pe care îl sădește în cei doi soți, dar și al statorniciei, ajutându-i astfel să depășească dificultățile legate de defectele reciproce, ajutându-i să devină răbdători, ajutându-i să se îndrepte spre perfecțiune...

«Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru este desăvârșit», citim în Evanghelie, iar «a fi desăvârșit» înseamnă a fi fericit în Domnul. Că nu e deloc ușor, o știm cu toții, din propria experiență. Dar Dumnezeu o știe mult mai bine decât noi! De aceea, Isus nu ne cere să fim perfecți în doi timpi și trei mișcări, El ne invită să perseverăm până la capăt, pentru a deveni «desăvârșiți în iubire». Domnul Cristos ne susține, ne iartă, ne dăruiește pacea atunci când ne îndreptăm spre El. Aceste lucruri sunt valabile și pentru soții creștini. Ei sunt cei care se ajută reciproc, prin iubire, înțelegere, confidență și prin toate acele energii ce izvorăsc dintr-o unire plină de iubire. Conștiința acestora crește constant, dincolo de eventualele dificultăți, eșecuri, de neprevăzut.

Bărbatul și femeia, unindu-se, întemeiază o «singură ființă» - «familia». Ei doresc să persevereze până la sfârșit și nu lasă niciodată loc ideii că ar fi posibil să se despartă la un moment dat. Dacă acest gând devine deja o posibilitate, se naște și riscul separării, însoțit de o lipsă de credință. Dacă cei doi, însă, au învățat să conteze unul pe celălalt, chiar și când iubirea "pălește" puțin și ar părea că este în pericol de a se stinge, atunci vor găsi resursele necesare pentru a reaprinde iubirea la niveluri și mai mature, mai puternice. În aceste dispoziții, harul lui Dumnezeu poate lucra, întărind relația și iubirea dintre cei doi, mărind conștiința apartenenței unul altuia, mărind în același timp și credința în Dumnezeu, Cel care i-a voit împreună și le-a dăruit această vocație.

Despărțirea, pe care o vedeți aproape ca pe un refugiu extrem, în realitate nu conduce decât la nemulțumire. N-aș vrea să afirm aici că soția trebuie să suporte bădărănia barbatului și nici că soțul trebuie să-și accepte în mod necondiționat soția. Cred însă că iubirea care i-a legat are și puterea de a-i transforma în ceea ce fiecare a căutat în celălalt! «A crește împreună în iubire» este o școală a realizării persoanei, o școală unde se învață fericirea și unde se poate transmite fericirea. Se spune că «fericirea are prețul ei» și este adevărat. Prețul ei, de fapt, depinde de capacitatea noastră de a depăși obstacolele, «de a lupta lupta cea bună». Niciodată singuri, ci cu Dumnezeu, Cel care ne iubește pe fiecare, iubește și asistă cu harul Său căsătoria.

(Mesagerul Sfântului Anton, ian-feb 2004)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire