Tu întrebi

Răspunde pr. prof. William Bleiziffer:

Catehismul Bisericii Catolice subliniază la nr. 1441 că "numai Dumnezeu iartă păcatele...", iar la numărul 1444 că "Făcându-i pe apostoli părtaşi de propria sa putere de a ierta păcatele, Domnul le dă şi autoritatea de a-i reconcilia pe păcătoşi cu Biserica". Datorită acestei puteri transmise de-a lungul secolelor preoţilor care păstrează continuitatea apostolică (catolici şi ortodocşi), aceştia, în numele lui Dumnezeu, iartă şi dezleagă păcatele spovedite. De fapt însăşi formula de dezlegare a păcatelor este foarte clară: este Dumnezeu cel care prin instrumentul său vizibil, preotul, iartă păcatele mărturisite de penitent.

Tocmai datorită recunoaşterii reciproce a validităţii sacramentului preoţiei între Biserica Catolică (Latină şi Greco-Catolică) şi cea Ortodoxă, sacramentul este valid indiferent că este celebrat de un preot catolic sau ortodox. Nu dorim să intrăm în chestiuni legate de competenţa specifică fiecărui preot în a asculta confesiunea şi a dezlega păcatele, însă precizăm cu însăşi norma canonică (identică atât pt. gr-cat, cât şi pentru latini) care stabileşte:

Can. 671 - § 1. (cf 844 § 1 a) Slujitorii catolici administrează în mod licit sacramentele numai credincioşilor creştini catolici, care de asemenea le primesc în mod licit numai de la slujitorii catolici.

§ 2. (844 § 2) Dacă, însă, necesitatea o cere sau o adevărată utilitate spirituală o recomandă, şi cu condiţia să se evite pericolul erorii şi al indiferentismului, este licit credincioşilor creştini catolici, cărora le este imposibil din punct de vedere fizic sau moral să ajungă la slujitorul catolic, să primească sacramentele penitenţei, Euharistiei şi ungerii bolnavilor de la slujitorii necatolici, în a căror Biserică sunt valide sacramentele enumerate mai sus.

§ 3. (= 844 § 3) De asemenea, slujitorii catolici administrează în mod licit sacramentele penitenţei, Euharistiei şi ungerii bolnavilor credincioşilor creştini ai Bisericilor orientale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica catolică, dacă cer acest lucru în mod spontan şi au cuvenita dispoziţie; acestea sunt valabile şi pentru credincioşii creştini ai altor Biserici care, după judecata Scaunului Apostolic se găsesc, în ce privesc sacramentele, în condiţii similare, cu mai sus amintitele Biserici orientale.

§ 4. (= 844 § 4) Dacă, însă, se iveşte pericolul morţii sau o urgentează o altă necesitate gravă, după judecata Episcopului eparhial sau a Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale sau a Consiliului Ierarhilor, slujitorii catolici administrează în mod licit aceleaşi sacramente şi celorlalţi creştini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică, care nu pot să ajungă la slujitorul propriei Comunităţi bisericeşti şi care cer în mod spontan acest lucru, cu condiţia să manifeste o credinţă, în ceea ce privesc aceleaşi sacramente, conformă cu credinţa catolică, şi să aibă cuvenita dispoziţie.

§ 5. Pentru cazurile despre care este vorba în §§ 2, 3 şi 4 să nu se dea norme de drept particular decât după o consultare cu autoritatea competentă, cel puţin locală, a Bisericii sau a Comunităţii bisericeşti necatolice interesate.

Norma este conţinută în Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (valabil pt. greco-catolici) şi este identică cu norma Codului de Drept Canonic (valabil pt. catolici latini), în paranteze găsindu-se de fapt şi corespondenţa cu aceste canoane.

Facem însă următoarea precizare pentru a evita orice dubiu: formula "slujitorii catolici administrează în mod licit sacramentele penitenţei, Euharistiei şi ungerii bolnavilor credincioşilor creştini ai Bisericilor orientale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica catolică" (ortodocşi deci), implică automat validitatea acestor sacramente. Licit înseamnă permis, şi ceea ce este permis are în sine şi condiţia validităţii. Deci: păcatele spovedite de un ortodox la un preot catolic, sunt iertate pentru totdeauna prin acordarea dezlegării. Nu sunt iertate doar pentru Biserica Catolică, sau doar pentru cea Ortodoxă, ci pur şi simplu sunt iertate de Dumnezeu prin atotputernicia sa, atotputernicie care nu este .... nici catolică, nici ortodoxă. Desigur că ne aflăm în faţa unor cazuri izolate care necesită, aşa cum recită canonul: cerere spontană şi dispoziţie cuvenită, evitarea banalizării, indiferentismului religios sau erorii, imposibilitate fizică sau morală de a avea acces la propriul preot, etc.

Sintetizez: în cazuri izolate, de forţă majoră, care îndeplinesc condiţiile cerute de canoane, ortodocşii se pot spovedi valid la preoţi catolici, primind dezlegarea şi fiindu-le iertate păcatele. Simetric vorbind, un catolic, în aceleaşi condiţii, poate apela la un preot ortodox pentru spovadă şi dezlegare. În ambele cazuri păcatele sunt iertate prin însăşi dezlegarea acordată, preotul fiind deputat al lui Dumnezeu şi instrument de mântuire.

Doresc să închei cu o ultimă clarificare pe care deseori am amintit-o cu mare satisfacţie studenţilor de Facultatea de Teologie Pastorală în cadrul cursurilor de drept canonic: suprema lex salus animarum est. Mântuirea sufletelor este suprema lege, iar dacă spovada tinde în ultimă instanţă la acest lucru, eu personal ca preot nu mi-aş face procese de conştiinţa de a mă spovedi chiar şi la un preot ortodox, dacă consider că datorită unor circumstanţe precise acest lucru îmi aduce un beneficiu spiritual.